De ani buni, municipiul reşedinţă Sfântu-Gheorghe s-a transformat într-un adevărat „cuib de viespi”, în care extremismul şi iredentismul maghiar din România îşi fac de cap. Acţiuni şi fapte duşmănoase faţă de Statul Român, faţă de însemnele naţionale ale României, faţă de cetăţenii de naţionalitate română etc. se petrec în Sfântu-Gheorghe aproape zi de zi. Iar în presa de limbă maghiară, precum „Haromszek”, „Szekely hirmondo”, „Erdovidek”, „Europai-Ido”, care apar în judeţul Covasna, se află...
Când în 1990 RFG a „înghiţit” RDG, nu s-a auzit nicio voce care să conteste această „anexare”, dorită de ambele subiecte de drept internaţional: Republica Federativă a Germaniei şi Republica Democrată Germană, ambele născute după încheierea celui de Al Doilea Război Mondial. Toată Europa, şi nu numai, era de acord că existau două state germane, locuite de aceeaşi populaţie de origine germanică, care vorbeau aceeaşi limbă, care aveau aceeaşi cultură, aceleaşi tradiţii şi aceeaşi istorie comună....
„Consiliul Naţional Secuiesc va organiza mişcări de protest în ţară şi în lumea întreagă în cazul în care Guvernul României nu renunţă la asimilarea Pământului Secuiesc într-o regiune administrativă majoritar românească.” Aşa a hotărât, între altele, adunarea generală de alegeri a CNS ce a avut loc în Târgu-Mureş, la sfârşitul lunii noiembrie 2013, care l-a reales pe Izsak Balazs în funcţia de preşedinte. Cu alte cuvinte, secuii-maghiari - mai corect spus, cei „care s-au urcat azi în spatele...
În urma articolului intitulat Întâlnire cu poezia din publicaţia noastră, Anul VIII, Serie Nouă - Nr. 246 (281), 4-17 octombrie 2013, de la pagina 4, am primit la redacţie următoarea sesizare, din partea poetei Anthonia Amatti, membră a Uniunii Scriitorilor din România: „Sperând în corectitudinea dv. şi a revistei militante pe care o conduceţi aştept publicarea actualei sesizări (mai ales că am înţeles că articolul a apărut şi la Braşov). Ca drept la replică (referitor la articolul „Întâlnire...
În eseul intitulat Destinul culturii româneşti, datat august 1953 (publicat iniţial în „Destin. Revistă de cultură românească”, caietul nr. 6-7, august 1953, Madrid, p. 19-32; republicat în vol. Mircea Eliade, Profetism românesc, 1, Editura Roza vânturilor, Bucureşti, 1990, p. 131-151; republicat în Revista de Etnografie şi Folclor, tom. 39, nr. 3-4, p. 199-208, Bucureşti, 1994), Mircea Eliade scria că „puţine neamuri se pot mândri că au avut atâta nenoroc în istorie, ca neamul românesc”,...

Pagini

Pământul Secuiesc ar putea fi ţara-mamă interioară a diasporei maghiare din Transilvania - a declarat Szekely Istvan, secretar general adjunct al UDMR, însărcinat cu problema organizării sociale, în contextul manifestărilor dedicate zilei diasporei maghiare.
UDMR şi-a prezentat la Aiud, în...

Pagini