S-a născut în anul 1912, la Dej, în familia pianistului şi compozitorului Guilelm Şorban, autorul cântecelor „Mai am un singur dor”, „Pe lângă plopii fără soţ” (Mihai Eminescu), „Numai una” (George Coşbuc), după versuri de Eminescu, Goga, Şt. O. Iosif, Dimitrie Bolintineanu, Alecsandri şi a altora. E o Legendă care, de aproape cinci ani, ne priveşte de Dincolo. A studiat la Blaj, Cluj, Milano, Viena şi Graz. Vorbea fluent cinci limbi. A fost violonist, a pictat, a fost secretarul Rezidenţei...
La 26 octombrie 2003, întrunit la Sfântu-Gheorghe, Consiliul Naţional Secuiesc decide să fie înaintată Parlamentului României forma finalizată a proiectului Statutului de Autonomie a Ţinutului Secuiesc, întocmit de dr. Csapo Jozsef, „senatorul cu papion”, lansând şi o „Hotărâre privind Autoadministrarea Scaunelor Secuieşti şi Autonomia Ţinutului Secuiesc”. Chiar primele rânduri devin echivalentul unei obrăznicii. Cică „autonomia Ţinutului Secuiesc (Terra Siculorum) nu lezează integritatea...
Se împlinesc, în acest an, şase decenii de când, din ordinul expres al lui Stalin, în România s-a creat prima structură administrativ- teritorială bazată pe principii etnice: Regiunea Autonomă Maghiară.Regiunea Autonomă Maghiară a fost creată în baza Legii nr. 5/1952, prin care în locul celor 58 de judeţe tradiţionale româneşti, au fost create 28 de regiuni şi 177 de raioane, după modelul sovietic. Regiunea Autonomă Maghiară s-a înfiinţat la ordinul lui Stalin, ca un fel de „poliţă de asigurare...
Pe baza informaţiilor provizorii ale recensământului populaţiei şi locuinţelor din 20 octombrie 2011, din judeţele Harghita şi Covasna, comparativ cu cele din 2002, pot fi identificate deja anumite coordonate principiale, demografice, deosebit de interesante în multe privinţe.Faţă de anul 2002, populaţia judeţului Covasna a scăzut, în 2011, cu 16.188 de persoane, de la 222.449 la 206.261, reprezentând azi doar 92,72% din populaţia anului 2002, mai ales în mediul urban, cea mai mare scădere...
Autor:
Iubiţi fii duhovniceşti,Să mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit şi în acest an să străbatem zilele Postului Mare şi să prăznuim slăvita Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos. Este sărbătoarea bucuriei care a cuprins toate marginile pământului; în univers se deschide o nouă eră - Era Învierii. Toate s-au umplut de bucurie, în cer şi pe pământ; până şi-n adâncul iadului a pătruns vestea Învierii lui Hristos - învierea noastră. Acum, Tatăl a deschis uşile Raiului să vină pe braţul Său...

Pagini

Pământul Secuiesc ar putea fi ţara-mamă interioară a diasporei maghiare din Transilvania - a declarat Szekely Istvan, secretar general adjunct al UDMR, însărcinat cu problema organizării sociale, în contextul manifestărilor dedicate zilei diasporei maghiare.
UDMR şi-a prezentat la Aiud, în...

Pagini