Aprilie 2021

Geanina Zaharia, o grafică desprinsă dintr-un imaginar poetic propriu

Absolventă a Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iaşi, Geanina Maria Zaharia a urmat studiile Facultăţii de Arte Vizuale şi Design, specializarea Grafică (nivel licenţă) şi specializarea Grafică/Aminaţie 3D în cadrul programului de master. Chiar şi înainte de studiile artistice universitare, tânăra graficiană se făcea remarcată în diverse concursuri locale şi naţionale de arte, câştigând numeroase premii. Şi-a conturat devreme o manieră de reprezentare proprie, o manieră pe care a cizelat-o şi mai mult sub îndrumarea cadrelor didactice de la UNAGE Iaşi.
Read more about Geanina Zaharia, o grafică desprinsă dintr-un imaginar poetic propriu

Categorie:

Jurnal de realitate

1 aprilie
Astăzi se împlinesc 80 de ani de la unul dintre cele mai oribile masacre din secolul XX, îndreptat împotriva Poporului Român, în teritoriul său de drept şi confiscat de adversar, masacrul de la Fântâna Albă. Am în pregătire un poem dramatic coral dedicat memoriei lor, Agon sau Memoriile copiilor de la Fântâna Albă… Dacă s-ar găsi un compozitor dispus să îi scrie muzica, ar ieşi o splendidă cantată sau un oratoriu monumental.
*
Read more about Jurnal de realitate

Categorie:

23 aprilie †) SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ

„În inima Levantului, în părţile Paflagoniei, este o vestită biserică închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi numită Fratrinomul. Şi fiind aceasta odinioară aproape ruinată, iar locuitorii ţinutului aceluia puţini şi săraci, nu se găsea nimeni s-o dreagă şi s-o înnoiască. Iată însă că o ceată de copii luaseră obiceiul să se joace în locul acela pustiu şi părăsit, iar printre aceştia se afla şi unul mai pirpiriu şi mai sfios din fire, pe care totdeauna ceilalţi îl biruiau şi făceau haz pe seama lui, necăjindu-l foarte. Read more about 23 aprilie †) SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE, PURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ

25 aprilie (†) INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM (Floriile)

Atunci când a venit vremea să pătimească pentru neamul omenesc, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim, unde iudeii i-au pregătit o primire triumfală. Această primire a fost cauzată de minunea Învierii lui Lazăr, care fusese mort vreme de patru zile şi îngropat în mormânt. Dezamăgiţi de starea socială şi nădăjduind în venirea lui Mesia, iudeii credeau că El era stăpânul lui Israel pe care Îl aşteptau. Trebuie să spunem că aceste aşteptări mesianice ale lor erau indisolubil legate de luptele pentru eliberarea poporului şi pentru dobândirea libertăţilor etnice. Read more about 25 aprilie (†) INTRAREA DOMNULUI ÎN IERUSALIM (Floriile)

Bucuria Învierii…

Bucuria Învierii izvorăşte din suferinţa purtării cu iubire a Crucii, pentru Domnul Iisus şi semeni.
Niciun om nu poate reda prin cuvinte omeneşti minunea Învierii. Izbutim să o înţelegem, puţin, din trezirea naturii în prag de primăvară.
Read more about Bucuria Învierii…

Categorie:

Titlul de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe”, pe anul 2021

Asociaţiile, ligile şi fundaţiile din judeţul Covasna, membre ale Forumului Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM), au desemnat persoanele care, în acest an, vor primi titlul de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe”, „în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga activitate profesională, culturală şi civică depusă în slujba binelui public”. Read more about Titlul de „Cetăţean de onoare al comunităţii româneşti din Sfântu Gheorghe”, pe anul 2021

Categorie:

Nouă apariţie editorială: O carte-document – „Fire din caierul amintirilor”

Unii oameni, dincolo de devenirea lor, au grijă şi de evoluţia altora, de bunul mers al lucrurilor din societate, prin cumsecădenie, onestitate, altruism, profesionalism şi dăruire necondiţionată. Aceasta este şi povestea de viaţă a profesorului, scriitorului, publicistului şi omului de cultură Ilie Şandru, evocată cu blândeţe, asemenea lui Creangă, în volumul de memorii Fire din caierul amintirilor, apărut la Editura „Vatra veche” din Târgu-Mureş în 2021 şi lansat la Topliţa, judeţul Harghita, pe 19 martie, cu ocazia aniversării autorului.
Read more about Nouă apariţie editorială: O carte-document – „Fire din caierul amintirilor”

Categorie:

Revista brașoveană de poezie Claviaturi a împlinit 8 ani!

În perioada ultimilor ani „s-a cam ales praful de revistele literar-culturale” din Țara noastră, precum afirma revista „Dilema veche”, numărul 602, din 27 august - 2 septembrie 2015, și, în contextul unei accentuate crize economice impulsionate de măsurile „antipandemice”, în multe cazuri absurde, continuitatea apariției pe piața literară a unor reviste de poezie devine un succes demn de subliniat. Read more about Revista brașoveană de poezie Claviaturi a împlinit 8 ani!

Categorie:

„Suprarealismul” unui azi

Motto: „Mediocritatea noastră este aceea care ne determină să părăsim, să renunţăm. Marea iubire nu ştie ce înseamnă renunţarea, n-o cunoaşte. Ea nu se resemnează niciodată, căci resemnarea, la fel ca eşecul, e pentru mediocri.” – Eugen Ionescu în „Însinguratul” Read more about „Suprarealismul” unui azi

Pagini