1 DECEMBRIE, ZI MARE PENTRU ROMÂNIA MARE

„… numai credinţa în noi înşine, în neamul nostru românesc ne poate mântui. Să jurăm credinţă de aici înainte numai Naţiunii Române!”
La 95 de ani de la Sfânta Mare Unire, cuvintele lui Vasile Goldiş străbat viaţa generaţiilor de români ca o chezăşie a existenţei noastre într-o ţară puternică, demnă, semeaţă şi sigură. Că ţara se înfăţişează lumii astfel se datorează acestui neam daco-latin, care şi-a păstrat adâncimea rădăcinilor în glie, urmare sacrificiilor pentru apărarea ei în faţa tuturor încercărilor de dezmoştenire, şi şi-a certificat mândria de urmaş civilizat al celor care au semănat aici seminţie nobilă cu sânge roman.
Chiar dacă, în ultimii ani, s-au scris pe răbojul ţării zile negre, de umilinţă, de sărăcie şi, mai ales, de coborâre în derâdere a sentimentului patriotic, chemarea lui Vasile Goldiş împrospătează continuu speranţele românilor, iar Transilvania înalţă cu hotărâre Tricolorul ca simbol de bărbăţie şi eroism ale naţiunii noastre. Îl păstrăm sus cu perseverenţă şi suntem mereu în gardă, pentru că alianţa cu ungurimea a preşedintelui, destituit de poporul român, pune în pericol libertatea de un secol a transilvănenilor, duce în desuet semnificaţia marelui eveniment care a consolidat în sufletul poporului nostru dumnezeiescul sentiment de iubire de neam, pământ, limbă şi istorie. Generaţii la rând au hrănit copacul acestei credinţe, iar astăzi, o demenţă neromânească ne-a şters strălucirea nădejdilor, ne-a coborât privirea în faţa Europei, acea Europă care certifica atunci cel mai democratic act săvârşit de poporul nostru - reîntregirea României prin voinţă populară.
Remarcăm cu aleasă consideraţie rolul presei vremii, care susţinea şi alimenta entuziasmul cu care se aştepta înfăptuirea Marii Uniri a românilor. Între toate publicaţiile Transilvaniei, „Foaia poporului”, din Sibiu, făcuse calculul că adunarea are loc la „319 ani şi o lună de la intrarea lui Mihai Viteazul în Alba-Iulia” (I, Gheorghiu - C. Nuţu, Adunarea Naţională de la Alba-Iulia, 1 Decembrie 1918, Editura Politică, Bucureşti, 1968, pag. 117), marcând astfel o firească legătură între evenimentele care au ţinut trează conştiinţa frăţietăţii tuturor românilor, ştiind că „dintr-o fântână au izvorât şi cură” (Cronici). Tot astfel, Vasile Alecsandri, în preajma primei Uniri, se adresa ardelenilor îndemnându-i să-şi ridice fruntea, să se-nsufle de mândrie, că sunt fii de Românie.
Credinţa în virtuţile Naţiunii Române, reprezintă acea adâncă trăire că România pentru români este precum locul naşterii spre care te îndrepţi adesea spre a-l revedea, spre a-ţi mângâia sufletul cu amintiri dragi. Deşi, în acest moment, statutul pământului transilvan este altul, declaraţia către popoarele lumii a celor ce pregăteau Unirea cutremură conştiinţe, încălzeşte suflete, atenţionează nepăsarea: „… Naţiunea Română, începând din acest ceas, este hotărâtă a pieri mai bine decât a suferi mai departe sclavia şi atârnarea” (idem, Adunarea…, pag. 111). Acesta este un vibrant argument care poziţionează Marea Unire ca cel mai important eveniment al Istoriei României, definitoriu pentru făurirea Statului Naţional Unitar Român. Este argumentul pe baza căruia românii transilvăneni condamnă inconştienţa preşedintelui Traian Băsescu, total nepăsător faţă de situaţia românilor aflaţi minoritari în judeţele cu populaţie majoritar ungurească, români total lipsiţi de dreptul de a-şi spune cuvântul în gospodărirea spaţiului celor două judeţe, români în ţara numită România cărora ungurii le impun să înveţe limba maghiară. Şi mai rău este faptul că neromânul preşedinte şi-a primit această demnitate prin simpatia faţă de unguri, mai abitir decât faţă de români. Aşa se explică toleranţa faţă de obrăznicia ungurilor cărora le-a cerşit sprijinul, revenind la putere când românii l-au alungat. Tot o astfel de explicaţie se poate identifica şi pentru marea distincţie a Statului Român acordată unuia dintre cei mai înverşunaţi duşmani ai românilor transilvăneni, Tokeş Laszlo.
În spiritul aceluiaşi argument, amintim că în declaraţia comitetului unioniştilor s-a introdus schimbarea de formulare: „În locul unirii Transilvaniei cu regatul român, unirea cu România”. Se pare că, după atâta vreme de robie în împărăţia habsburgică, ştiau ei, unioniştii, de unde izvorăşte stirpea regelui. Un motiv prea puternic să protestăm împotriva celor care gângăvesc despre înlocuirea ca Sărbătoare Naţională a zilei de 1 Decembrie cu cea de 10 Mai. Aceasta ar însemna să întinăm marele merit al tuturor românilor care au încununat atunci eforturile întregii istorii de a ne aduna şi a rămâne întregi, acordând false merite unei liote monarhice, străine de neam, care numai interesele românilor nu au reprezentat în anii de domnie.
Marea noastră sărbătoare, recunoscută atunci şi certificată de Europa, să spună astăzi lumii întregi că suntem un popor civilizat, deschis spre bună înţelegere cu toate popoarele, un popor capabil să-şi hotărască direcţiile vieţii, să meargă pe cale de progres, beneficiind de darurile pământului nostru românesc.
Aici, la Alba-Iulia, cetate istorică a neamului nostru, se păstrează legătura cu tot teritoriul românesc prin prezenţa în fiecare an a delegaţiilor din provinciile ţării la ceremonia întâlnirii şi transmiterii mesajelor de frăţietate, în marea Sală a Unirii, moment care păstrează treaz duhul zilei de 1 Decembrie 1918.
La Mulţi Ani, România!
i