1 ianuarie +) SFÂNTUL IERARH VASILE CEL MARE, ARHIEPISCOPUL CEZAREEI CAPADOCIEI

Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 329 sau 330, Kayseri - d. 379 d.Hr., Kayseri, Turcia), a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii şi unul din cei trei arhiepiscopi de seamă, răsăriteni, ai Bisericii Ortodoxe, alături de Grigore de Nazianz („Teologul”) şi Ioan Gură de Aur.
Sfântul Vasile, Episcopul Cezareii, este unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini. S-a născut în Pont în jurul anului 329 şi a murit în Cezareea în ziua de 1 ianuarie 379.
Provenea dintr-o familie creştină binecunoscută, tatăl său, Sfântul Vasile cel Bătrân, a fost un renumit învăţător în Pont, iar sora sa, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit de asemenea sfinţi.
Sub influenţa sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar Episcopul Cezareii, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecţiune, Sfântul Vasile cel Mare vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina şi Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înfiinţează o mănăstire pe malul Irisului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieţii monahale sistematice şi de aceea Sfântul Vasile este considerat părintele monahismului oriental.
El începe o aprigă polemică împotriva arianismului şi a altor mişcări eretice. La 14 iunie 370, Sfântul Vasile este ales Episcop al Cezareii, cel mai important susţinător al său fiind Grigore Nazians. În această înaltă funcţie, el era totodată Mitropolit al Capadociei şi exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee şi până la Eufrat. Vasile a depus multe eforturi în organizarea bisericii şi a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor.
O mare atenţie a acordat păturii sărace şi a celor oprimaţi, înfiinţând nenumărate acte de caritate. Începând din anul 373, o serie de evenimente întristează viaţa sa, începând cu moartea fratelui său, Grigore, şi ruptura cu Grigore Nazianzs. La acestea se adaugă situaţia generală din Imperiul Roman şi atacurile goţilor. Sfântul Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă mulţi creştini, evrei, păgâni, localnici şi străini, ca dovadă a marii sale popularităţi.
Scrierile sale au o mare importanţă teologică şi au fost traduse pe tot globul. Sfântul Vasile a scris câteva cărţi împotriva lui Eunomius şi a arianismului în general, în care apără teza Trinităţii. În „De Spiritu Sancto”, Sfântul Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh şi combate anumite mişcări din Macedonia care negau existenţa Duhului Sfânt. El a scris, de asemenea, un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia şi Iov, 24 de predici, şi a ţinut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie şi 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic, iar altele apologetice. Alte importante scrieri sunt Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi Moliftele Sfântului Vasile cel Mare.
Sfântul Vasile este serbat pe data de 1 ianuarie şi, de asemenea, pe 30 ianuarie împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur (Chrysostom) şi Sfântul Grigore de Nazianzs (Sfinţii Trei Ierarhi - sărbătoare hotărâtă în 1081 de către Ioan Patriarhul Constantinopolului, în memoria acestor trei mari sfinţi şi teologi ortodocşi).