1 ianuarie (+) TĂIEREA ÎMPREJUR CEA DUPĂ TRUP A DOMNULUI

Bunul nostru Mântuitor, Cel ce S-a smerit pe Sine luând trup omenesc, nu S-a ruşinat a Se supune întru toate legii lui Moise luând trup omenesc, pe care Însuşi i-o dăduse pe Muntele Sinai. Primul act de supunere a Fiului faţă de Tatăl pe care îl cunoaste omul a fost întruparea Sa ca prunc mic, iar nu ca bărbat desăvârşit, iar primul act de supunere faţă de Lege a fost primirea tăierii împrejur în cea de-a opta zi, aşa cum spune legea lui Moise: „Iar în ziua a opta se va tăia pruncul împrejur” (Levitic 12, 3).
În ziua hotărâtă de lege a fost pruncul tăiat împrejur şi I S-a pus numele de Iisus de către bătrânul Iosif, pentru că „aşa a fost numit de îngeri, mai înainte de a se zămisli în pântece” (Luca 2, 21).
Dar pentru ce a fost tăiat împrejur Iisus, căci El nu era supus păcatului? Întâi, pentru ca să se arate supus şi împlinitor al Legii. Apoi, pentru ca să se arate că El a purtat trup omenesc cu adevărat, iar nu trup închipuit. Al treilea, pentru ca să ne dea nouă chipul celei mai adânci smerenii. Pentru că S-a arătat nu numai ca un om, ci ca un om biruitor asupra păcatului, deşi El nu avea păcat.
Pentru ce S-a tăiat împrejur a opta zi? Pentru că ziua a opta, după Sfinţii Părinţi (Sfântul Grigorie de Nyssa), închipuieşte ziua veşniciei, odihna veacului al optulea, care va să fie. Primele şase zile sunt ale Creaţiei, ale lucrării. Ziua a şaptea este ziua odihnei Domnului, ziua Sabatului pământesc, care mereu trece ca şi omul, de aceea se şi repetă din şapte în şapte zile, iar a opta este simbolul veacului viitor, ziua veşnicei prăznuirii cu Hristos, care nu se va mai sfârşi în veac.
Iar cele 33 de zile pe care le-a petrecut Iisus în Betleem, până la ducerea Sa în Templu, când a fost purtat pe braţe de Sfântul Simeon, închipuiesc cei 33 de ani pe care i-a trăit Domnul pe pământ, până ce a răstignit păcatul pe lemn.
Mare a fost smerenia Domnului! Nu S-a ruşinat Preabunul Dumnezeu de trupul nostru cel căzut! Nu S-a ruşinat nici de trupeasca tăiere împrejur, ci a voit să fie pipăit şi însângerat Dătătorul legii de păzitorul şi purtătorul legii. O, adâncul smereniei lui Hristos! S-a smerit luând trup de lut. S-a smerit făcându-se prunc mic şi neputincios înaintea oamenilor, ca să ne arate că numai dacă ne vom face ca pruncii nevinovaţi, prin naştere din nou, vom putea intra iarăşi în ceruri, de unde am căzut. S-a smerit născându-Se în iesle de vite şi în pământ străin. S-a smerit lăsându-Se păzit de un bătrân, Cel ce era în cer păzit de multe legiuni de îngeri. S-a smerit primind scutece şi lăsându-Se pipăit de mâini omeneşti, Cel ce şade pe tron de văpaie şi nu poate fi văzut de heruvimi şi de serafimi. S-a smerit primind trupeasca tăiere împrejur, ca un păcătos, Cel ce a venit să piardă păcatele oamenilor şi să le înece în scump Sângele Său.
Toate zidirile lui Dumnezeu trăiesc, se conduc după anumite legi dumnezeieşti. Nimic nu se conduce aşa, la întâmplare - nici îngerii din cer, nici stelele cerului, nici făpturile pământului, nici stihiile văzduhului. Ba nici diavolii nu ispitesc pe om fără ştiinţa şi îngăduinţa lui Dumnezeu. Şi după cum nu a cruţat Dumnezeu nici pe îngerii „care nu şi-au păzit dregătoria lor, ci spre judecata zilei celei mari legăturilor celor veşnice, sub întuneric îi ţine”, pentru că s-au împotrivit voii celei dumnezeieşti, oare cum ne va cruţa pe noi creştinii, care am primit „legea întru rânduieli de la îngeri” (Faptele Apostolilor 7, 53), care ştim pe de rost Evanghelia, poruncile Bisericii date de Hristos, dar nu le ţinem, ci mereu le călcăm prin păcat?
Nu, fraţilor. Nu avem răspuns. Am călcat legea, suntem vrednici de judecată, de osândă - fie aici, prin boli, ispite, nevoi, fie dincolo, prin munca veşnică. Niciun păcat nu va rămâne nepedepsit. „Căci toată călcarea de poruncă şi toată neascultarea a primit dreapta răsplătire” (Evrei 2, 2). Am lipsit de la biserică fără pricină, ne aşteaptă boli grele, dezbinare, osândă veşnică. Nu am ascultat de preot, ne lipsim de binecuvântarea lui Dumnezeu în viaţă. Ne împotrivim părinţilor, sau chiar îi certăm şi îi lovim, ne va ajunge îndată blestemul lor, adică moartea grabnică şi grea, iar dincolo foc nestins. Am luat viaţa pruncilor noştri, ne-am împotrivit poruncii lui Dumnezeu care zice „creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul” (Facere 1, 28), ne va ajunge desigur mânia lui Dumnezeu şi în veacul acesta şi dincolo. Ţinem minte răul, nu iertăm pe aproapele nostru, nu vom vedea faţa lui Hristos.
Deci ce trebuie să facem ca să scăpăm de toate acestea? Să păzim cu sfinţenie legile lui Dumnezeu, învăţăturile Bisericii, poruncile Sfinţilor Părinţi, sfaturile mai-marilor noştri, pilda cea bună a celor ce ne-au născut. Copiii să asculte de părinţi, aşa cum Pruncul Iisus a ascultat de bătrânul Iosif, cu toate că acesta nu-i era tată. Părinţii să iubească şi să crească bine pe copii, precum şi ei au fost crescuţi de părinţii lor. Creştinii să asculte de preot precum îngerii în cer ascultă de Hristos. Fiecare să-şi păzească dregătoria sa. Fiecare să-şi împlinească datoriile sale pe pământ. Fie faţă de Hristos şi Evanghelie, fie faţă de familie şi de aproapele, fie faţă de societatea în care trăieşte. Să ne supunem şi stăpânirilor, că „stăpânirile sunt de la Dumnezeu” (I Petru, 17), precum Fecioara s-a supus mergând să se înscrie la Betleem; precum Pavel s-a supus, mergând până la Roma. Să ne supunem celor mai mari, să avem milă faţă de cei mai mici, să avem dragoste spre toţi, că dragostea noastră niciodată nu piere. Şi nu numai atât. Dar să ne supunem cu cuviinţă, după lege, iar nu în afara legii lui Hristos. „Căci nimeni nu se încununează de nu se va lupta după lege” (II Timotei 2, 5).
De vom petrece aşa, vom străbate noul an cu pace şi toată viaţa noastră cu spor duhovniesc şi bucurie, vom ajunge în veacul cel de-al optulea, adică în Împărăţia Cerurilor, unde-n veci cu Tatăl şi cu Fiul şi cu Duhul Sfânt vom petrece. Amin.