21 mai, Ziua Poliţiei Locale din România

- Convorbire cu Valentin Constantin Bretfelean, directorul Direcţiei Poliţia Locală din cadrul Primăriei Târgu-Mureş -

- La data de 21 mai, în fiecare an, este Ziua Poliţiei Locale din România, o sărbătoare binemeritată a poliţiştilor locali. Dumneavoastră, domnule director Valentin Constantin Bretfelean, de câţi ani aveţi funcţia asta de răspundere majoră?
- Ocup această funcţie de la înfiinţarea instituţiei, din anul 2011, de la 1 ianuarie, sunt directorul Direcţiei Poliţia Locală Târgu-Mureş. Această instituţie s-a înfiinţat în baza Legii 155 din 2010, Legea Poliţiei Locale, şi a Hotărârii de Guvern nr. 1332 din 2010, care este regulamentul de aplicare a Legii 155. Poliţia Locală Târgu-Mureş a funcţionat, încă de la început, de la 1 ianuarie 2011, pe toate componentele activităţii pe care legea le oferă şi le impune, respectiv: ordine publică, siguranţă rutieră, control comercial, disciplină în construcţii şi afişaj stradal, protecţia mediului şi evidenţa informatizată a persoanei. Noi derulăm activităţi pe toate aceste componente şi avem structuri de nivel: compartiment, birou şi/sau serviciu, în cazul serviciului de ordine publică, al celui de control comerial, disciplină în construcţii şi afişaj stradal, sau al serviciului de logistică.
- Pe parcurs au apărut componente noi în activitatea dumneavoastră?
- Nu. Legea nu s-a modificat. Avem componente noi, în cadrul serviciilor enumerate anterior, diferite activităţi pe care le derulăm, ele fiind unice în ţară sau, în orice caz, nicio poliţie locală din România nu are toate aceste activităţi pe care le derulăm noi. Să vă dau exemplu: avem persoană în Dispeceratul Integrat de Urgenţă - 112, a cărei consolă de supraveghere se află tot timpul la poliţistul local. Deci, avem permanent poliţist local acolo, 24 ore din 24. De asemenea, avem un dispecerat propriu de supraveghere a domeniului public, deci al Poliţiei Locale. Pe lângă aceasta avem cei zece şefi de posturi zonale, fiecare cu biroul lui, în zece cartiere ale municipiului. Este o organizare, zic eu, bună, în sensul că aceşti şefi de posturi zonale ţin legătura cu directori de şcoli, directori de instituţii în general, administratori ai unor societăţi comerciale cu pondere, administratori sau preşedinţi ai asociaţiilor de proprietari, cu preoţi şi, în acest fel, ei reuşescc să cunoască toate aspectele ce privesc sfera socială şi economică a cartierului de care răspund. Şi oamenii din cartierele respective se pot adresa lor, direct acolo, inclusiv cu reclamaţii şi sesizări, nemai fiind nevoiţi să facă drumul până în centrul oraşului, să ajungă la sediul instituţiei. De asemenea, ca particularitate a Direcţiei Poliţia Locală Târgu-Mureş, avem doi câini dresaţi: „Tyson”, un câine ciobănesc belgian din rasa Malinoix, vicecampion european, şi Carlos, din rasa Rothweiller, care este campion mondial, titlu cucerit în Spania. De altfel, şi pe televiziunea naţională, pe TVR1, a fost difuzat, recent, un reportaj cu cei doi câini dresaţi ai Poliţiei Locale. Pe lângă aceasta, derulăm o activitate de poliţie ecvestră. Avem Poliţia Călare a Poliţiei Locale, care, începând din primăvară, până târziu în toamnă, patrulează în zonele împădurite ale Târgu-Mureşului, prevenind furtul din păduri, unele ilegalităţi care se derulează la umbra codrului de către răufăcători, reuşind în acest fel ca în zonele împădurite să diminuăm contravenţionalitatea şi infracţionalitatea cu peste 60%, pentru că libertatea lor de mişcare este foarte mare. De asemenea, avem în dotare şi în organigramă mijloace rapide de intervenţie, cu echipă de 20 de poliţişti locali ce lucrează în „Birouri Intervenţie”, care au timp de reacţie între 3 şi 5 minute la orice sesizare a cetăţenilor municipiului Târgu-Mureş. Pe acelaşi palier aş menţiona şi legătura on-line pe care o avem, conectarea pe care o avem cu baza de date a Ministerului Administraţiei şi Internelor în ceea ce priveşte posesorii de maşini, de premise auto, persoanele fizice, urmăriţii general şi aşa mai departe. Această bază de date ne este foarte utilă în rezolvarea problemelor operative. Bineînţeles că în derularea activităţilor noastre specifice apar şi probleme mai sensibile, cum ar fi, spre exemplu, sacţiunile pe care trebuie să le aplicăm pe linie de disciplină în construcţii, care sunt între 1.000 lei şi 100.000 de lei. Am avut amenzi de 100.000 de lei pe care le-am încasat, pentru persoanele care au construit sau încearcă să construiască ilegal. Este mai mult decât vizibi modul în care s-a construit în unele oraşe din România. Aţi văzut şi dumneavoastră. Să vă dau un singur exemplu, acele căsuţe cu turnuleţe, probabil specifice Indiei şi Pakistanului, în niciun caz unei ţări europene civilizate, de o cultură diferită. Ei, în Târgu-Mureş am reuşit să nu avem aşa ceva. Am intervenit cu toate mijloacele legale. Am avut situaţii în care am fost nevoiţi să demolăm zece construcţii, şi am făcut-o noi, Poliţia Locală. Am făcut treaba cu prisosinţă, fiindcă nu putem să transformăm Târgu-Mureşul, un oraş recunoscut şi renumit pentru arhitectura sa, într-un oraş cu aspect prin care să iasă din norme şi în care să se construiască fără autorizaţie de construire. Pe acelaşi palier, al aspectelor sensibile, aş menţiona şi despre recentele probleme care au fost prezentate deformat, cu precădere în presa de limbă maghiară, referitoare la inscripţionarea ilegală a unor străzi din Târgu-Mureş, unde, din nou, Poliţia Locală a intervenit cu promptitudine, i-a sanţionat pe cei care au fost surprinşi în flagrant că au amplasat pe 50 de clădiri din Târgu-Mureş plăcuţe cu denumire de stradă, neconforme, şi i-au somat pe proprietarii sau administratorii clădirilor care au acceptat aceste plăcuţe pe clădirile lor să le îndepărteze. Putem spune că modul de acţiune al Poliţiei Locale Târgu-Mureş este de felul în care ne aflăm în al cincilea an consecutiv instituţie etalon pe ţară, model care este urmat atât de poliţii locale din România, cât şi pentru delegaţii din străinătate. Pe noi ne onorează faptul că suntem luaţi ca etalon, că inspirăm în activitatea profesională şi alte instituţii similare, dar în acelaşi timp acest lucru ne obligă. În niciun caz, poliţiştii locali târgumureşeni, care respectă întru totul drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi aplică legea în litera şi spiritul ei, nu vor fi timoraţi de unele presiuni ce se exercită asupra lor de către contravenienţi, de către persoane, grupuri de persoane, grupuri de interese, pentru că poliţistul, prin definiţie, trebuie să aplice legea, să aibă curajul să facă acest lucru, nu să aplece urechea la cei care-i cer să n-o aplice. E un joc de cuvinte pe care mi-l asum şi, mai în glumă, mai în serios, vreau să le atrag atenţia celor care încearcă să intimideze instituţia şi cadrele, la rândul lor, în exercitarea actului profesional, că nu vor avea nicio şansă să facă acest lucru.
- În aceşti ani, privit în dinamică, cum se manifestă la nivelul municipiului infracţionalitatea, comparativ cu perioada dinaintea înfiinţării Poliţiei Locale?
- Pot să vă spun, fără a da date certe, deoarece aspectele ce ţin de infracţionalitate nu sunt date în competenţa Poliţiei Locale prin Legea 155. Noi instrumentăm exclusiv contravenţii. Dar, da! Pot să vă confirm, din datele pe care le avem din bilanţul colegilor din IPJ Mureş, că infracţionalitatea a scăzut mult în Târgu-Mureş, în principal datorită foarte bunei colaborări pe care o avem atât cu Poliţia judeţului, Poliţia Municipiului Târgu-Mureş în mod excepţional, pentru că ne suprapunem teritorial şi prin competenţe, cât şi cu cele două unităţi de jandarmi din judeţul Mureş. Avem, de asemenea, pe această componentă, colaborări foarte bune cu Serviciul Român de Informaţii şi cu structurile specializate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, bucurându-ne însă şi de un sprijin logistic deosebit din partea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Toate aceste instituţii concură la siguranţa cetăţeanului, şi eu consider că niciuna dintre ele, indiferent cât de bine ar fi de dotată şi cât de insistent ar urmări aplicarea legii, niciuna dintre ele, singure, nu ar putea să facă faţă provocărilor actuale, cu atât mai mult cu cât în societatea românească au apărut provocări, ameninţări, aspecte care ne conduc la gândul că, odată ce societatea evoluează, şi aceste ameninţări asimetrice se diversifică şi fiecare dintre noi trebuie să fim pe fază, cum se spune. Nu mai departe, aş da un exemplu elocvent, absolut la toate ameninţările cu bombă care au existat pe raza municipiului Târgu-Mureş, Poliţia Locală a fost, dacă nu prima, cea de a doua instituţie, dar de regulă prima instituţie care a juns la faţa locului, a izolat zona, a îndepărtat curioşii, a sprijinit specialiştii din cadrul compartimentului pirotehnic al Brigăzii Antiteroriste din cadrul Serviciului Român de Informaţii în exercitarea atribuţiilor ce le revin pe această linie.
- Practic, Poliţia Locală intervine în toate situaţiile fiindcă trebuie să existe o perfectă conlucrare între toate instituţiile de ordine şi siguranţă ale statului, conlucrare la care ar trebui să participle şi populaţia civilă, ori cel puţin să înţeleagă necesitatea.
- Aţi pus punctul pe rană, sau punctul pe „i”. Este foarte important ca cetăţenii să înţeleagă că opinia publică şi tot ceea ce ţine de civism este important în realizarea obiectivelor noastre comune, ca şi locuitori ai municipiului Târgu-Mureş, pentru că pe noi, de exemlu în activitate, ne ajută foarte mult sesizările care ne vin din partea lor, criticile pertinente, şi aici aş insista asupra acestora care vin din partea lor, pentru că dacă am primi doar laude şi semnale pe linie de reunoaştere şi recunoştinţă asupra activităţii noastre, nu am mai progresa şi am rămâne la un nivel la care suntem acum. Or, societatea, per ansamblu, progresează. Revenind la cetăţean, cred că ar trebui să aibă un pic mai mult curaj în punerea la punct, în admonestarea, fie şi verbală, a celor care nu-l respectă pe el şi nu respectă oraşul, a celor care aruncă deşeuri, gunoaie în orice loc, a celor care aruncă chiştoace pe stradă şi prin alte locuri, a celor care creează rampe clandestine de gunoi, a celor care îşi fac veacul şi îşi duc traiul din furtişaguri, cum ar fi cele din mijloacele de transport în comun, din staţiile de autobuz, pieţe. Parcă simţim nevoia ca opinia publică să fie mai fermă şi să contribuie la aducerea lor în faţa legii. Ştim că oamenii sunt ameninţaţi în aceste cazuri, că de multe ori sunt timoraţi chiar pe timpul cercetărilor pentru a-şi schimba declaraţiile şi depoziţiile, dar dacă nu vom da dovadă cu toţii de curaj şi nu ne vom asuma responsabilitatea diminuării sau chiar stârpirea acestui flagel al furtului, atunci, Poliţia, singură, nu va putea face acest lucru.
- Ziua de 21 mai este Sărbătoarea Poliţiei Locale. Cum se va derula ea la Târgu-Mureş?
- Ziua de 21 mai, în anul acesta, Ziua Poliţiei Locale se suprapune cu mai multe evenimente. Primul dintre ele ar fi deschiderea oficială a „Zilelor Târgumureşene”, în cadrul cărora, pe lângă deschiderea de la Parcul Municipal, va aveaa loc şi o festivitate de deschidere a „Târgului Meşteşugarilor” în centrul municipiului Târgu-Mureş, în Piaţa Trandafirilor. De asemenea, ziua de 21 mai se suprapune cu două sărbători religioase ortodoxe: Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi Ispasul, Ziua Eroilor. Ispasul se raportează tot timpul la Paşte. Distanţa de la Paşte la Ispas se parcurge exact la data de 21 mai. Prin urmare, vor fi multe evenimente. Cu toate acestea, noi vom avea la ora 11.30 o şedinţă festivă la Cinematograful „Arta” din Târgu-Mureş, eveniment la care vă invităm cu drag pe dumneavoastră şi pe toţi exponenţii mass-media şi, premergător acestei zile, vor avea loc activităţi cultural-sportive la care vor participa cadrele militare, funcţionarii publici cu statut special şi unii funcţionari publici din Târgu-Mureş şi din Garnizoana Târgu-Mureş, respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor prin unităţile de jandarmi şi Poliţia Judeţului şi Poliţia Municipiului, Serviciul de Telecomunicaţii Speiale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciul Român de Informaţii, Penitenciarul Târgu-Mureş şi alte instituţii care sunt invitate la competiţii. Dintre disciplinele ce se vor derula, enumerăm: şah, care este sportul minţii şi care ar trebui să caracterizeze orice structură orgnizatorică insituţională, tenis de masă şi atletism. În paralel cu aceste manifestări, şefii de instituţii sunt invitaţi, de asemenea, la o competiţie de tenis cu piciorul, pentru a suda relaţiile profesionale existente între noi, ştiut fiind faptul că atunci când relaţia personală este dezvoltată, şi funcţionalitatea cooperării şi colaborării este mult mai bună. După încheierea „Zilelor Târgumureşene”, vom avea o masă festivă cu poliţiştii locali, dar, ca de fiecare dată, noi punem munca pe primul plan. Nu vom putea ţine de 21 mai, în contextul derulării „Zilelor Târgumureşene”, această masă festivă, dar o vom avea după încheierea lor, după data de 25 mai. Tot în contextul „Zilelor Târgumureşene” şi în contextul marcării Zilei Poliţiei Locale, în calitate de conducător al acestei instituţii, de preşedinte al Asociţiei „Constantin Romanu-Vivu”, în colaborare cu o serie de intelectuali autohtoni, printre care domnul Lazăr Lădariu, redactorul-şef al cotidianului „Cuvântul liber”, domnul Simion Bui, profesor de istorie, domnul Dimitrie Poptămaş, fost director al Bibliotecii Judeţene, domnul Ilarie Gheorghe Opriş, profesor, preşedintele Asociaţiei Artiştilor Plastici Mureş, şi împreună cu alţi intelectuali autohtoni, vom lansa o carte intitulată „Constantin Romanu-Vivu”, cel care a fost erou local, cel care a avut cel mai mare monument ridicat vreodată pe raza municipiului Târgu-Mureş şi cel mai mare monument ridicat unei personalităţi istorice din România. Monumentul a fost ridicat în anul 1936. Acest monument a fost dinamitat în anul 1940 de trupele horthyste. Constantin Romanu-Vivu este cel care a fost primul român care a dus drapelul tricolor românesc - roşu, galben şi albastru - în mână, în anul 1848, în Bucureşti, când revoluţionarii paşoptişti s-au adresat, cu privire la Regulamentul Organic, domniei. Acel moment a fost imortalizat printr-o frescă devenită celebră de atunci - Constantin Romanu-Vivu este cel care duce drapelul românesc, cel care a fost prefect al Legiunii a XII-a a lui Avram Iancu, care a purtat o serie de bătălii la Cecălaca, Bichiş, Ozd, Pănet, Band, cu trupele de represiune ale Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, şi a repurtat o serie de victorii. Constantin Romanu-Vivu a fost ucis mişeleşte, pe locul numit Căpâlna, loc situat între Târgu-Mureş şi Sângeorgiu de Mureş, unde, de altfel, s-a ridicat şi monumentul la care am făcut referire înainte. Această carte va fi lansată în contextul sărbătoririi Zilei Poliţiei Locale, sărbătoririi Zilei de Constantin şi Elena, pentru că pe eroul nostru l-a chemat Constantin.
- Altfel spus, poliţiştii locali îşi vor sărbători ziua prin muncă.
- Da. Pentru că la multe evenimente va trebui să fim la datorie, să acţionăm pentru protejarea cetăţenilor noştri, care vor participa la sărbătoarea oraşului. La Târgu-Mureş vom avea prezente în jur de 12 delegaţii venite din străinătate. De asemenea, toate manifestările de pe domeniul public vor fi asistate de către poliţişti locali, în uniforme sau civili, pentru ca ele să se deruleze aşa cum ne dorim cu toţii, la ceas de sărbătoare.
- Vă mulţumesc pentru această convorbire şi „La mulţi ani!” Poliţiei Locale.
- Şi eu vă mulţumesc! Doamne ajuta!

Categorie:

Aparut in :