Actualitatea Ardeleană

Autor:

Covasna
Prefectura, chemată în instanţă pentru o amendă de 10.000 de lei

Conducerea Prefecturii Covasna a fost chemată în instanţă de către primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, care contestă amenda de 10.000 de lei primită pentru nesoluţionarea la termen a cererilor depuse pe Legea 10/2001, privind restituirea imobilelor naţionalizate.
Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a declarat miercuri (27 ianuarie 2016 - n.n.), în cadrul unei conferinţe de presă, că Primăria Sfântu-Gheorghe este singura din judeţ care nu s-a încadrat în termenul stabilit pentru rezolvarea notificărilor pe Legea 10, având nesoluţionate peste 470 de cereri. El a menţionat că intenţia Prefecturii nu a fost de a ajunge la sancţiuni, dovadă nenumăratele circulare de atenţionare trimise anul trecut autorităţilor locale pentru urgentarea aplicării legii.
Potrivit acestuia, cazul se află pe rolul Judecătoriei Sfântu-Gheorghe, primul termen nefiind încă stabilit.
Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe a contestat amenda, chemând în instanţă atât Prefectura, cât şi Guvernul României. Antal Arpad a declarat că nu se consideră direct responsabil de neaplicarea în termen a legii, subliniind că întârzierea a fost cauzată, printre altele, de lipsa personalului specializat.
„Am atacat în instanţă procesul verbal de amendă, vă daţi seama că nu-mi doresc să achit 10.000 de lei pentru ceva care nu este responsabilitatea mea. Nu primarul se ocupă de aplicarea Legii 10, pentru că Legea 10 se aplică de jurişti, iar în România în momentul în care cineva ajunge primar nu primeşte o diplomă de Drept. (…) În consecinţă, eu fiind sociolog, nu cred că mă pricep la toate şi cu atât mai puţin la Legea 10 sau Legea 18. (…) Am chemat în instanţă Guvernul României pentru că nu se poate ca eu să primesc o amendă de la un reprezentant al Guvernului în condiţiile în care acelaşi Guvern în ultimii ani a scos hotărâri şi ordonanţe prin care nu m-a lăsat să angajez jurist la Primărie”, a declarat Antal Arpad.

Covasna
Hotărârea privind atribuirea numelui Wass Albert unei străzi din Târgu-Secuiesc, atacată de prefect

Prefectul judeţului Covasna, Sebastian Cucu, a atacat în contencios administrativ hotărârea Consiliului Local Târgu-Secuiesc privind atribuirea numelui controversatului scriitor maghiar Wass Albert unei străzi din această localitate.
Prefectul Sebastian Cucu a declarat miercuri (27 ianuarie 2016 - n.n.), în cadrul unei conferinţe de presă, că hotărârea este nelegală, fiind adoptată în ciuda avizului negativ al Comisiei de denumiri. El a menţionat că a atacat documentul atât pentru nereguli procedurale, cât şi pentru faptul că „persoana (Wass Albert - n.r.) nu a fost reabilitată din postura de criminal de război”, iar instanţa urmează să se pronunţe în acest caz.
Hotărârea a fost adoptată de Consiliul Local Târgu-Secuiesc în luna noiembrie 2015, la propunerea organizaţiei Mişcarea Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM).
În luna decembrie 2015, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş a solicitat Consiliului Local Târgu-Secuiesc să revoce hotărârea, avertizând că, în caz contrar, va cere anularea acesteia de către Tribunal. Motivul invocat în cererea Forumului a fost că Wass Albert „a fost şi este foarte controversat, fiind un nobil maghiar cu titlu de conte şi scriitor care a fost condamnat la moarte în contumacie, pentru crime de război, în baza art. 3 alin. 1 din Legea nr. 312/1945, pentru instigare la crimele comise de armata maghiară în localităţile Sucutard şi Mureşenii de Câmpie. Hotărârea de condamnare nr. 1/13.03.1946 a fost pronunţată în contumacie de Tribunalul Poporului din Cluj”.

Harghita
Anul trecut, s-a dublat numărul actelor administrative nelegale constatate de Instituţia Prefectului

Numărul actelor administrative nelegale constatate de Instituţia Prefectului, adoptate de primării sau Consiliul Judeţean Harghita, aproape s-a dublat în 2015 faţă de anul anterior, se arată în bilanţul activităţii instituţiei pe anul trecut, făcut public luni (25 ianuarie 2016 - n.n.) de prefectul Adrian Jean Andrei.
Potrivit documentului menţionat, în anul 2015 au fost supuse verificării aproximativ 40.000 de acte administrative adoptate de cele 67 de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv de către preşedintele Consiliului Judeţean Harghita. Dintre acestea, s-au constatat a fi nelegale şi au fost supuse procedurii prealabile un număr de 1.622 acte administrative, faţă de 824 de acte nelegale constatate în 2014.
Potrivit procedurii, actele constatate ilegale au fost retrimise la consiliile locale sau Consiliul Judeţean, în vederea revocării sau modificării, iar acolo unde acest lucru nu s-a întâmplat, Instituţia Prefectului le-a atacat în instanţa de contencios administrativ.
Potrivit datelor statistice, în 2015 au fost revocate sau modificate 1407 acte administrative, în 33 de cazuri s-a apelat la instanţă, iar în restul cazurilor actele se află încă la consiliile locale.
Numărul actelor declarate nelegale este cel mai mare din ultimii cinci ani, dar a scăzut numărul celor atacate în contencios administrativ, în 2014 şi 2013 fiind înregistrate 53 de astfel de situaţii.
Bilanţul Instituţiei Prefectului mai arată că s-a înregistrat o creştere a numărului de procese aflate pe rolul instanţelor de judecată. Dacă în 2014 Instituţia Prefectului a avut 264 de dosare în instanţă, în 2015 numărul acestora a fost de 357, majoritatea fiind cauze de fond funciar. Anul trecut, în 106 cauze au fost pronunţate sentinţe judecătoreşti definitive, din care în 61 cauze au fost pronunţate soluţii favorabile Instituţiei Prefectului.
Prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, a declarat că anul 2015 a fost unul dificil, atât din punctul de vedere al volumului de acte, cât şi al acţiunilor ilegale iniţiate de unele unităţi administrativ teritoriale.
„Anul 2015 a fost un an destul de dificil şi în ceea ce priveşte volumul de muncă şi de acte administrative înregistrate la Instituţia Prefectului, asupra cărora s-a solicitat tutela administrativă, dar şi prin prisma apariţiei multor acţiuni ilegale, şi mă refer aici la memorandumurile pentru declararea autonomiei, pe care prefectul le-a atacat în instanţă şi a avut câştig de cauză. De asemenea, în 2015 a trebuit să facem toate demersurile pentru a finaliza procesul de inventariere a unităţilor administrativ teritoriale, conform legii 165/2013”, a declarat prefectul Harghitei.
În ceea ce priveşte anul 2016, Adrian Jean Andrei a spus că va fi „şi mai dificil şi complex”, întrucât se vor desfăşura două procese electorale, unde prefectul are atribuţii clare de a garanta respectarea legii.
„Voi continua să dezvolt aceeaşi interfaţă a Instituţiei Prefectului cu cetăţenii din judeţ, pentru că suntem furnizori de servicii publice, iar cetăţenii trebuie să simtă acest lucru şi să se bazeze pe autoritatea Instituţiei Prefectului”, a conchis prefectul Harghitei.

Covasna
PSD îşi propune să câştige primăriile în toate localităţile locuite preponderent de români
Câştigarea funcţiilor de primari în toate localităţile cu populaţie preponderent românească este obiectivul organizaţiei PSD Covasna la apropiatele alegeri locale, a declarat luni (25 ianuarie 2016 - n.n.), liderul organizaţiei, deputatul Horia Grama.
Parlamentarul covăsnean a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că organizaţia şi-a desemnat, cu mici excepţii, candidaţii pentru alegerile locale, stabilindu-şi ca obiectiv câştigarea primăriilor în cele şapte „localităţi româneşti”, respectiv oraşul Întorsura-Buzăului şi comunele Sita-Buzăului, Barcani, Dobârlău, Valea-Mare, Vâlcele şi Hăghig. Grama a menţionat că printre candidaţi se regăsesc primari cu vechime, dar şi nume noi.
Candidatul PSD pentru Primăria Întorsura-Buzăului este consilierul local Marcel Murea, pentru primăriile Barcani, Valea-Mare şi Hăghig vor candida din nou actualii primari, Gheorghe Marin, Gheorghe Avram şi, respectiv, Alexandru Cucu, iar pentru primăriile Dobârlău, Sita-Buzăului şi Vâlcele, oamenii de afaceri Bogdan Barbu, Dan Neagoe, respectiv actualul viceprimar Nicoale Cucu.
Pentru Primăria oraşului Covasna va candida liderul filialei Sanitas, Vasile Neagovici, de profesie jurist, în municipiul Târgu-Secuiesc PSD va susţine un independent, Constantin Pătru, iar pentru municipiul Sfântu-Gheorghe nu a fost desemnat deocamdată candidatul, listele urmând să fie definitivate până la jumătatea lunii februarie.
„Obiectivul nostru este să câştigăm toate primăriile româneşti, toate cele şapte, deci faţă de ce avem acum, să câştigăm şi localităţile Vâlcele şi Sita-Buzăului”, a declarat Horia Grama.
Potrivit acestuia, nici PSD şi nici alt partid românesc nu au şanse de câştig în celelalte localităţi locuite preponderent de maghiari.
Partidul Naţional Liberal Covasna şi-a desemnat săptămâna trecută candidaţii pentru alegerile locale, stabilindu-şi acelaşi obiectiv - câştigarea funcţiilor de primari în localităţile cu populaţie majoritar românească.
Pentru funcţia de primar al municipiului Sfântu-Gheorghe va candida din partea PNL consilierul local Mădălin Guruianu, pentru Primăria oraşului Covasna - Ioan Bocan, iar pentru Primăria municipiului Târgu-Secuiesc va fi susţinut Constantin Pătru, a precizat copreşedintele organizaţiei, Codruţ Opaiţ. Potrivit acestuia, pentru Primăria Întorsura-Buzăului se mai poartă încă discuţii cu privire la viitorul candidat, nefiind luată o decizie finală.

Covasna
Gheorghe Marin, primar în Barcani din 1990, candidează pentru un nou mandat
Primarul comunei Barcani, Gheorghe Marin, care ocupă această funcţie din anul 1990, fiind unul dintre cei mai longevivi aleşi locali din ţară, va candida pentru un nou mandat pe listele PSD, la alegerile locale din acest an.
Gheorghe Marin a declarat, luni (25 ianuarie 2016 - n.n.), că acesta va fi, probabil, ultimul său mandat înainte de pensionare. El spune că a reuşit să îşi menţină funcţia timp de 26 de ani datorită experienţei acumulate în domeniul administraţiei locale, dar şi a faptului că este apropiat de oameni. „Să fii om de cuvânt în faţa cetăţeanului şi să stai să îl asculţi, indiferent dacă poţi să îl ajuţi sau nu”, spune Gheorghe Marin.
El a mai spus că nu e uşor să fii primar, în condiţiile în care nu ai bani suficienţi pentru proiecte, iar instabilitatea de la nivel guvernamental se resimte şi în plan local. „E foarte greu, mai ales de două legislaturi încoace, nu poţi sfârşi proiectele, se schimbă miniştrii. (…) Problema e că nu există stabilitate şi o susţinere financiară mai mare. (…) Motivul pentru care am rămas au fost proiectele începute, mereu a mai rămas câte ceva şi am zis să merg mai departe”, a mai spus Gheorghe Marin.
El a menţionat, totodată, că anul acesta împlineşte 40 de ani de când lucrează în administraţia locală, amintind că şi-a început activitatea în anul 1976 la Primăria Barcani, pe funcţia de contabil-şef. Apoi a lucrat în aceeaşi instituţie ca vicepreşedinte, secretar adjunct, iar din 1990, ca primar.
Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, care a prezentat luni candidaţii organizaţiei pentru alegerile locale din acest an, a declarat că pe listă se vor regăsi atât primari cu vechime, cât şi nume noi.
„Suntem deschişi pentru reînnoire, dar politica e pe voturi şi trebuie să ţinem cont de capacitatea candidaţilor de a obţine voturi. (…) Primarul din Barcani a câştigat mereu alegerile cu 60-70% din voturi, deci tragem concluzia că e bun, că îşi face treaba bine”, a spus Horia Grama.
În judeţul Covasna mai există doi primari aleşi în 1990, pe listele UDMR, în comunele Bodoc şi Cernat, iar potrivit liderului organizaţiei judeţene, Tamas Sandor, vor candida din nou la alegerile locale din acest an.

Categorie: