Antal Arpad (UDMR): „Nu mai avem ce căuta la guvernare dacă nu se respectă legea în cazul UMF”

Actualitatea ardeleană - Covasna

Autor:

Preşedintele UDMR Sfântu- Gheorghe, Antal Arpad, consideră că uniunea nu mai are ce căuta la guvernare în cazul în care nu se va respecta Legea Educaţiei Naţionale în ce priveşte înfiinţarea liniei de studiu în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş.
Antal Arpad a declarat luni (19 martie 2012 - n.n.), într-o conferinţă de presă, că în acest caz nu este vorba decât despre respectarea unei legi şi nicidecum despre şantaj la adresa partenerilor de guvernare, aşa cum iterează unii politicieni şi lideri de opinie.
„Vreau să subliniez un lucru în legătură cu UMF Târgu-Mureş - aici UDMR vorbeşte despre respectarea unei legi şi nu despre altceva. Nu-i înţeleg pe cei care vorbesc despre şantaj, pentru că este absurd într-o ţară democratică să numeşti şantaj în momentul în care cineva cere respectarea unei legi”, a declarat Antal Arpad. Întrebat dacă neînfiinţarea liniei maghiare de studiu la UMF poate reprezenta un motiv ca UDMR să iasă de la guvernare, Antal Arpad a răspuns afirmativ. „Dacă nu se respectă, atunci am convingerea că nu avem ce să căutăm la guvernare.”

Categorie: