APA - preţiosul elixir al vieţii

Simbol al vieţii, al continuităţii prin curgerea sa neîntreruptă, dar mai ales emblemă a regenerării, apa a guvernat lumea noastră chiar de la început, constituind, alături de aerul curat, încărcat cu oxigen, principala condiţie pentru ca viaţa să se poată desfăşura în parametrii optimi. Pentru a ne însuşi cunoştinţele de bază despre apa, şcoala ne învaţă că aceasta e singura substanţă din natură prezentă în toate cele trei stări de agregare: lichidă, solidă şi gazoasă, că ea se întinde pe toată suprafaţa Pământului, dar şi în atmosferă, într-o proporţie impresionantă şi, nu în ultimul rând, că trebuie să-i purtăm un respect şi o grijă cu nimic mai prejos grijii şi respectului pentru noi înşine şi pentru cei pe care îi iubim. Referitor la acest subiect am ascultat, cu luare-aminte, resprect şi o nemărginită recunoştinţă, punctul de vedere al profesoarei Lidia Graţiela Moisoiu, biolog de la Târgu-Mureş, pe care am avut imensa bucurie de a o cunoaşte şi de la care am putut învăţa o mulţime de lucruri folositoare vieţii prin intermediul Şcolii Sanitare de la Topliţa, judeţul Harghita, unde a predat cu o neîntrecută pricepere cursuri de Nutriţie, Dietetică, Boli metabolice şi Embriologie.

Vorbind despre apă, vorbim despre noi…

Unele lucruri par foarte simple şi ajung să fie considerate banale de către noi, dar să nu uităm că simplitatea e un lucru extrem de sofisticat, ce ne urmăreşte pe parcursul întregii noastre existenţe. Aşa e şi cu apa. Unora poate nu li s-ar părea interesant să vorbească despre ea, dar privind-o în profunzime ea ascunde cu adevărat secretul vieţii. Vorbind despre apă, vorbim despre noi şi despre tot ce ne înconjoară. Cea mai cunoscută, mai răspândită şi, totodată, cea mai enigmatică substanţă existentă pe Pământ - apa -, deţine mari secrete, căci în ea stă secretul menţinerii tinereţii, frumuseţii şi sănătăţii noastre. Tocmai de aceea se cuvine să o respectăm păstrând-o curată şi alături de noi. Ar fi bine să avem mereu un pahar de apă lângă noi, poate astfel ne-am aminti că trebuie să ne completăm necesarul zilnic de 2-3 litri. Din altă perspectivă, apa e în tot şi-n toate: în atmosferă, în iarbă, flori, fructe, legume, dar mai ales… în noi. Adevărul e că ne simţim bine în preajma ei, ne relaxează, ne înviorează şi dormim chiar mai bine atunci când o auzim curgând: dacă ne aflăm în apropierea unui râu sau atunci când plouă. Tocmai de aceea suntem aşa de legaţi de ea, şi mereu vom fii, căci viaţa depinde în totalitate de apă.

Apa din noi

În natură se întâlnesc mai multe tipuri de apă. Iar dacă planeta noastră e aproximativ 72 la sută apă, impresionant e că organismul nostru conţine apă cam în acceaşi proporţie. Creierul uman conţine şi mai multă apă: 80 la sută. Apa e prezentă în interiorul celulelor, la suprafaţa lor şi în afara lor. Uimitor e că structura chimică a acestei ape e diferită: una e cea din celulă şi alta e cea din afara ei, care e numită apă constituţională. Chiar şi această apă de la suprafaţa celulei diferă foarte mult de la un om la altul şi se „uzează” odată cu vârsta. Poate nu aţi mai auzit asta înainte şi poate vi se va părea straniu, la fel mi s-a întâmplat şi mie, dar apa are memorie. Nu în sensul că reţine detalii, ca în cazul minţii umane, dar pe parcursul vieţii apa îşi modifică atât de mult structura, compoziţia izotopică şi entropia, încât capătă proprietăţi mult diferite de ceea ce a fost iniţial, poartă un fel de amprentă. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă explozia de la Cernobâl, din 26 aprilie 1986. Atunci apa a fost grav contaminată radioactiv. Cercetări recente au demonstrat că după toţi aceşti ani, apa mai păstrează urme ale radioactivităţii, deţine informaţii. O apă fără informaţii, pură, cu conţinut sărac în deuteriu, e apa de gheţar, numită şi apă uşoară cu deosebite proprietăţi terapeutice. Această apă rezultă din înlocuirea unui atom de H din formula H2O cu unul de deuteriu - izotop stabil al hidrogenului. Din înlocuirea celor doi atomi de H cu doi atomi de deuteriu rezultă apa grea, utilizată în tehnologiile nucleare.

Un experiment inedit

Cercetătorul japonez Masaru Emoto a vrut să demonstreze ştiinţific faptul că apa deţine o memorie proprie prin intermediul unui experiment prin care a arătat „atitudinile” apei în raport cu gândul uman. Una dintre lucrările cercetătorului se numeşte „Mesajele ascunse în apă”. El a supus apa cuvintelor, gândurilor, imaginilor, muzicii, apoi a fost îngheţată şi fotografiat rezultatul. Eprubetelor cu apă li s-au arătat cuvinte scrise precum iubire sau recunoştinţă, după îngheţare apa a luat forma stelară, frumoasă a fulgului de nea. Aceeaşi apă, dezgheţată şi aşezată lângă un televizor, un telefon mobil, un cuptor cu microunde sau supusă unor cuvinte urâte, la a doua îngheţare a luat o formă stranie, ca şi cum i-ar fi făcut rău. Toate acestea pot fi văzute în filmul documentar „Miracolul Apei”, care arată întregul proces, dar şi imagini elocvente. Interesant de precizat e şi faptul că sistemul bioelectric al corpului uman are un ritm de pulsaţie natural, la fel ca cel al Pământului, un câmp electromagnetic de 7,8 Hz. Astfel, sistemul electric ce împânzeşte casa: liniile de înaltă tensiune, televizorul, calculatorul, frigiderul, telefoanele şi toate celelalte tipuri de aparatură, însumate, produc un câmp electromagnetic de peste 50 Hz. Având în vedere că majoritatea funcţiilor organismului sunt regularizate de câmpul electromagnetic, dezechilibrul dintre frecvenţa normală şi cea a mediului e evidentă. Aşadar, acest câmp electromagnetic ridicat nu se „înţelege” cu apa din noi, iar de aici pot pleca o serie întreagă de afecţiuni. În cuptorul cu microunde alimentele sunt ţinta unui flux de electroni cu o frecvenţă foarte înaltă. Alimentele se încălzesc dar farfuria rămâne rece, şi asta pentru că microundele acţionează doar asupra moleculelor de apă. Dar vestea cea mai proastă e că se transformă, totodată, şi structura moleculară a proteinelor, vitaminelor şi a tuturor substanţelor nutritive din hrană, aşadar alimentul devine alterat în structura sa energetică.

Digestia şi consumul de apă

Pentru început sunt inseparabile. Digestia presupune un mare consum de apă şi energie. Sucurile proaspăt obţinute din fructe sunt sursă de apă vie. Când corpul e deshidratat, creierul poate da sfaturi eronate. E probabil să se creeze senzaţia de foame, când corpul cere de fapt apă, iar prin supraalimentare nevoia de apă creşte. Dar apa nu poate fi înlocuită de nici un alt fluid, căci apa e de neînlocuit!!! Când ni se faca sete, corpul suferă deja o formă uşoară de deshidratare. Pe termen mai lung asta poate duce la îmbolnăvire, la dezvoltarea ţesutului adipos, toxinele nu se elimină şi se formează un mediu propice dezvoltării cancerelor.

Deshidratarea îmbolnăveşte!

Apa e sursa numărul 1 de energie din corp, iar lipsa ei duce la încetinirea activităţii enzimelor, de unde rezultă starea de oboseală. Deshidratarea creşte producţia de histamină şi, prin urmare, creşte riscul de producere a astmului şi a alergiilor. Creşte şi nivelul colesterolului, astfel se menţine apa în celule şi se produce îmbătrânirea prematură a organelor. Pierdem în medie zece pahare de apă pe zi, pe care nu trebuie să uităm să le înlocuim. Rinichii şi vezica sunt predispuse la infecţii din cauza toxinelor acumulate. Şi pielea are de suferit: eliminarea toxinelor fiind stopată în deshidratare, se pot produce dermatite, riduri sau psoriazis. Prea puţină apă, calciu şi magneziu pot duce la ulcer, gastrite şi reflux acid. Colonul, unul dintre primele locuri din care organismul face rost de apă pentru a funcţiona corespunzător, e şi el afectat. Acestă afectare se traduce prin constipaţie - încă un punct de plecare pentru o nouă serie de probleme. Şi articulaţiile slăbesc, ca semn al deshidratării, şi apare ca simptom artralgia. Iar lista ar putea continua… Oricum, ideea de bază stă în consumul corespunzător de apă. Căci apa înseamnă viaţă. Preţuiţi-o! Aveţi mare grijă ce fel de apă beţi şi câtă. Sănătatea dumneavoastră depinde de asta! De asemenea, nu uitaţi să o sărbătoriţi pe 22 martie - Ziua Mondială a Apei, dar mai bine, sărbătoriţi-o în fiecare zi...

Categorie: