Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Anania, la împlinirea a patru ani de la naşterea sa cea veşnică

Iată că de două milenii încoace, adică de la întemeierea credinţei creştine, suntem capabili să ne cinstim şi să ne omagiem eroii istoriei sau martirii credinţei, precum şi personalităţile marcante, universale şi naţionale, care au amprentat veacurile şi locurile cu activitatea, cu viaţa şi cu învăţăturile ori scrierile lor mult folositoare. Iată că din anul 2011, din ziua de 31 ianuarie, ne facem părtaşi la naşterea în viaţa cea veşnică a Împărăţiei Cerurilor a unui mare cărturar, scriitor, teolog, ierarh, cunoscător şi mărturisitor al istoriei bimilenare româneşti, totodată şi apologet al dreptei credinţe creştine - Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania (foto), după ce şi-a purtat cu toată demnitatea şi încrederea în Dumnezeu crucea vieţii şi a suferinţei, vreme de mai mulţi ani. De aceea, noi, de patru ani încoace, comemorăm întotdeauna acest eveniment închinat vrednicului şi demnului logofăt spiritual al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului sfârşitului de secol XX şi începutului de secol XXI, care a păstorit aceste meleaguri ale Transilvaniei străbune vreme de 18 ani, între anii 1993-2011, ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, iar din anul 2006 şi ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
Drept urmare, în iureşul zilei şi în vârtejul timpului mi-am adus aminte acum, pentru câteva momente, de Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu, a cărui plecare o regretăm foarte mult şi astăzi. De ce acest lucru? Pentru că regretăm calităţile sale, personalitatea sa remarcabilă, abilităţile sale competente în disciplina teologică şi în cea pastoral-misionară, apologetică şi mărturisitoare, pe care ni le-a cultivat în orice prilej cu atâta dăruire şi abnegaţie. El este şi va rămâne în continuare, în conştiinţa discipolilor, profilul teologului şi a omului de cultură cu deschidere spre universal, spre consistenţă şi acrivie ştiinţifică, transmisă nouă cu foarte multă acuitate şi exactitate. Cu vaste şi avizate cunoştinţe în cele mai diverse discipline culturale, istorice şi teologice, Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu inspira tuturor foarte multă demnitate, seriozitate, sinceritate, tărie de caracter, discernământ şi onestitate, nobleţe şi dârzenie sufletească. Tocmai din această cauză era foarte apreciat, foarte admirat şi, probabil, şi invidiat. El, Arhipăstorul, a fost întotdeauna consecvent probităţii sale intelectuale, morale şi sufleteşti. De aceea, a fost mult iubit de tinerii elevi-seminarişti, studenţi-teologi, preoţi şi călugări şi, nu în ultimul rând, foarte mulţi laici şi intelectuali, ajutându-i pe mulţi dintre ei prin recomandările şi sfaturile pe care le-a dat fiecăruia în parte, ori de câte ori a fost solicitat.
Pe numele său de botez - Valeriu Anania, Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a născut la 18 martie 1921, în comuna Glăvile-Piteşteana din judeţul Vâlcea. Cel ce avea să devină, în martie 2006, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a avut parte de o tinereţe agitată, fiind arestat în trei rânduri (1941, 1942 şi 1958), după ce a fost acuzat de „activităţi legionare” şi condamnat la muncă silnică pentru 25 de ani (ispăşind 6 ani). S-a călugărit în 1942, fiind apoi student la Facultatea de Medicină, la Conservatorul de Muzică şi, ulterior, la Facultatea de Teologie. Cu alte cuvinte, Bartolomeu Anania a urmat cursurile Facultăţii de Medicină şi Conservatorul de Muzică din Cluj-Napoca, între anii 1944 şi 1946, pe care nu le-a terminat, dar şi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi ale Academiilor Teologice din Cluj-Napoca şi Sibiu, fiind licenţiat la Sibiu în 1948. Bartolomeu Anania nu este cunoscut doar în calitate de cleric ortodox, ci şi de scriitor, poet şi dramaturg. El a urmat şcoala primară din localitatea natală, după care a fost înscris la Seminarul „Central” din Bucureşti. În 1943, a absolvit Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti, obţinând diploma de Bacalaureat, iar în 1935, minor fiind, a devenit membru al organizaţiei „Mănunchiul de prieteni”, organizaţie legionară a tineretului şcolar, pentru ca din 1936 să fie încadrat în „Frăţia de Cruce”, organizaţie superioară celei dintâi. „Nu am apucat să devin legionar din două motive, unul formal şi altul de fond: în ianuarie 1941, la vremea când eu încă nu eram major (atunci majoratul era la 21 de ani - n.a.), „Frăţia de Cruce” din Seminarul Central a fost desfiinţată. În al doilea rând, în timpul scurtei guvernări legionare, dar şi după aceea, mi-a fost dat să văd şi reversul medaliei, adică faţa neştiută a Gărzii de Fier, cu care nu puteam fi de acord. Mărturisesc însă că în „Frăţia de Cruce” din Seminar nu se făcea politică, nici antisemitism, ci doar educaţie, şi că nu am avut de învăţat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam şi de patrie, corectitudine, disciplina în muncă, cultivarea adevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu”, afirma, mai târziu, Bartolomeu Anania. Viitorul Mitropolit avea să fie însă arestat de trei ori pentru legături cu legionarii sau activităţi legionare: în 1941 (pentru trei săptămâni, după ce participase la funeraliile unui comandant legionar), în 1942 (pentru că ar fi deţinut în podul Mănăstirii Cernica materiale legionare şi arme) şi în 1958, sub acuzaţia de activitate legionară înainte de 23 august 1944. După cel de Al Doilea Război Mondial, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu a fost unul dintre liderii protestelor anticomuniste studenţeşti, din 1946, din municipiul Cluj-Napoca, iar ulterior a ajuns în temniţele comuniste, ca deţinut politic.
Mai trebuie amintit de cariera sa duhovnicească, pe care a început-o în 2 februarie 1942, când a fost tuns în monahism la Mănăstirea „Antim” din Bucureşti şi a primit numele de călugărie Bartolomeu. El a fost hirotonit ierodiacon, la 15 martie 1942, şi şi-a desfăşurat activitatea în această calitate la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş, între 1943 şi 1947, după care a devenit stareţ la Mănăstirea Topliţa, inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc, între 1949 şi 1950, decan al centrului de îndrumare misionară şi socială a clerului, la Curtea de Argeş, în perioada 1951-1952. A fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploieşti la 25 de ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Şi-a ispăşit pedeapsa în închisoarea de la Aiud la secţia „Politici”. În timpul detenţiei i-a murit mama, iar el a fost înştiinţat de acest fapt de către fratele lui, închis şi el în aceeaşi închisoare. În 1964, a fost eliberat, împreună cu alţi deţinuţi politici, în urma unui decret dat de autorităţi de desfiinţare a detenţiei politice. Aşadar, în luna iunie 1946, în timp ce era student la Cluj-Napoca şi preşedinte al Centrului Studenţesc „Petru Maior”, a condus greva studenţească antirevizionistă şi anticomunistă, după care a urmat un şir lung de arestări şi expulzări. Sub regimul comunist, Bartolomeu Anania a efectuat şase ani de detenţie, între 1958-1964.
În 1965, a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului Bisericesc, director al Serviciului „Publicaţii”. În 1967, a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului Sinod rangul de Arhimandrit. Tot în această perioadă susţine nenumărate conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu şi face parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare, în Egipt, Etiopia şi India. Reîntors în Ţară, devine director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între 1976 -1982.
În 1982, va ieşi la pensie şi se va retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului, când şi unde a început să lucreze la revizuirea traducerii în limba română a Sfintei Scripturi. În primăvara lui 1990, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Bartolomeu Anania a făcut parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de clericii: Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, Iustin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii: Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu. La 21 ianuarie 1993 este ales ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, fiind hirotonit şi înscăunat în Catedra Arhiepiscopală din municipiul Cluj-Napoca, ca succesor al Arhiepiscopului Teofil Herineanu, la 7 februarie 1993. În toamna lui 2005, demarează şi coordonează acţiunea de înfiinţare a noii Mitropolii: a Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. La 2 martie 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat pe Înaltpreasfinţitul Părinte Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului - mitropolie înfiinţată, în mod canonic, de către Sfântul Sinod, la 4 noiembrie 2005. Slujba festivă de conferire şi înfiinţare a avut loc de Praznicul Bunei Vestiri, la 25 martie 2006, la Catedrala Mitropolitană din municipiul Cluj-Napoca. Pe lângă calitatea de înalt ierarh ortodox, Bartolomeu Valeriu Anania a desfăşurat şi o amplă activitate de scriitor şi traducător, primind în 1982 premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România, a cărei membru titular a fost. De asemenea, de-a lungul anilor, a fost cinstit cu o serie de premii şi medalii culturale printre care se numără premiul de dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, pentru volumul „Greul pământului” (1982), premiul special pentru volumul „Din spumele mării”, obţinut la Salonul de Carte din Oradea (1995), marele premiu pentru poezie al Festivalului Internaţional de Poezie „Lucian Blaga”, Cluj-Napoca (1999), premiul pentru „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor Cluj (2001). Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a tradus Biblia - o muncă de Sisif, care a durat peste zece ani şi care a fost tipărită în 2001, şi-a scris „Memoriile”, în 2008, considerate literatură pură, a publicat poezii, volume de proză şi piese de teatru şi a scris sute de Pastorale şi predici, pentru credincioşii pe care i-a păstorit, cu multă dragoste, abnegaţie şi jertfelnicie. Tot în 2008, pune bazele Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu”, ce are scopul de a încuraja şi ajuta tinerii serioşi, conştiincioşi, dedicaţi studiului, însă cu venituri materiale reduse, cu burse de cercetare şi perfecţionare.
Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania, printre multe alte ordine şi distincţii naţionale şi internaţionale, i-au fost decernate titlurile de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1 iunie 2001), al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca (7 iulie 2001); „Cetăţean de Onoare” al municipiului Cluj-Napoca (25 ianuarie 1996); „Cetăţean de Onoare” al municipiului Bistriţa (martie 2001) şi „Cetăţean de Onoare” al municipiului Dej. Pentru activitatea sa ecleziastică a fost distins cu: Crucea Patriarhală - Bucureşti, Ordinul Sfântului Mormânt al Patriarhiei Ierusalimului, Ordinul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei, iar începând cu 22 noiembrie 2010 era Membru de Onoare al Academiei Române. Ca atare, este personalitate marcantă a culturii şi spiritualităţii româneşti, de anvergură şi recunoaştere naţională şi internaţională, autor al vestitelor „Memorii”, membru al Uniunii Scriitorilor, traducător şi diortositor al Sfintei Scripturi, care a şi devenit Ediţia Jubiliară a Sfântului Sinod, în 2001.
Colaborator apropiat şi sfetnic luminat al multor personalităţi culturale, profesori şi ierarhi, îndrumător al multor studenţi şi doctoranzi, păstor duhovnicesc a atâtor generaţii de preoţi şi călugări, membru al foarte multor organisme academice de specialitate din Ţară, am observat cum, la înmormântarea sa l-au plâns şi regretat cu toţii, fiind conştienţi de marea pierdere ce li s-a pricinuit. A fost o prohodire a unui distins ierarh şi slujitor al Bisericii la care am participat în ziua de 3 februarie 2011, şi care m-a impresionat profund datorită atmosferei de reculegere, decenţei şi sobrietăţii în care s-a desfăşurat.
Cuprins fiind de emoţie, respect şi recunoştinţă m-am tot gândit, preţ de mai multe zile, cum să-mi exprim, cât mai bine, în câteva rânduri, aceste stări şi sentimente faţă de Înaltpreasfinţia Sa, acum, la împlinirea a patru ani de la naşterea sa în viaţa cea cerească, având aici 90 de ani de viaţă pământească, trăiţi în spiritul unor principii sănătoase, a unei corectitudini pilduitoare, precum şi a bunei noastre înţelepciuni, demnităţi şi cuminţenii tradiţionale şi autentice a Poporului Român.
Constat, cu oarecare strângere de inimă, că nu este uşor să faci un asemenea lucru mai ales pentru unul ca mine, care l-am cunoscut de, relativ, puţină vreme, adică de doar 18 ani, de când a fost slujitorul, păstorul cel bun şi arhipăstorul duhovnicesc al preoţilor şi al credincioşilor care vieţuiesc în cuprinsul celor două judeţe - Cluj şi Bistriţa-Năsăud - ce aparţin acestei Eparhii.
Cugetând la activitatea şi la personalitatea Înaltpreasfinţiei Sale, care este foarte bine conturată şi cât se poate de autentică şi de firească, mă gândesc la darul omului providenţial cu care l-a înzestrat Creatorul şi Stăpânul nostru al tuturor - Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe care Înaltpreasfinţia Sa l-a cinstit şi l-a slujit cu toată sinceritatea, dragostea şi abnegaţia.
M-aş bucura să ştiu că atât contemporanii, cât şi posteritatea îi vor acorda, totdeauna, cinstea, recunoştinţa şi preţuirea cuvenite pentru tot ce a făcut, pentru ceea ce a fost şi însemnat (sau ar trebui să însemne) în conştiinţa şi în memoria noastră colectivă, care, mă rog lui Dumnezeu, să nu fie alterată. O spun aceasta cu mare înfrigurare, fiindcă, din păcate, noi cam avem „darul” de a ne uita foarte repede binefăcătorii şi înaintaşii, dar încerc, totuşi, să-mi fac un act de încurajare şi de optimism şi să cred că ori de câte ori va fi pomenit numele său, va fi pronunţat cu veneraţie şi respect pentru tot binele pe care l-a făcut atâtor oameni şi care fapte sunt consemnate de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos în Împărăţia Sa cea cerească şi veşnică de care, ne rugăm Lui, să aibă parte.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea! Amin!

Categorie: