Arhimandritul Gheorghe Avram, Stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”

Un moment de adâncă durere ne-a copleşit inimile în vara acestui an, la 9 august 2011: dispariţia fulgerătoare dintre noi şi păşirea în Împărăţia lui Dumnezeu a Părintelui Gheorghe, Stareţul Mănăstirii Valea-Mare din Episcopia Ortodoxă Română a Covasnei şi Harghitei.
Cu mare tristeţe am aflat, la mijlocul acestei veri, de vestea ce îi supăra fără de margini pe Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei , pe Părintele Florin Tohănean, Protopopul Buzaielor, pe toţi colegii şi credincioşii apropiaţi Părintelui Arhimandrit Gheorghe Avram, Stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din comuna Valea-Mare, judeţul Covasna, şi anume că Sfinţia Sa este bolnav tare şi că Dumnezeu nu mai are răbdare şi îl cheamă la el ca pe toţi cei iubiţi Lui.

Slujba de prohodire

S-a întâmplat pe 9 august 2011, când Părintele Stareţ a plecat la Domnul, părăsind Timpul, cum spunea IPS Ioan la slujba de prohodire: „Iubiţi credincioşi, Părintele Gheorghe părăseşte Timpul şi a găsit de cuviinţă să intre în veşnicie. Oare cineva dintre noi doreşte să rămână mereu în Timp? Sau doreşte, totuşi, să păşească în veşnicie? Părintele Gheorghe lasă ceasornicul să se oprească şi intră în veşnicie. Fericit este omul care intră în veşnicie cu braţele pline de roade duhovniceşti din viaţa aceasta”. Şi mai spunea Vlădica Ioan tot în acel moment de mare durere pentru noi, cei care l-am cunoscut pe Părintele Gheorghe: „Am auzit că s-a dus vestea în ţară că a murit Părintele Gheorghe. Aţi venit cu toţii. Iubiţi credincioşi, vreau să duceţi vestea peste plaiurile româneşti că Părintele Gheorghe n-a murit. Spuneţi că a fost o veste adusă de vânt, de aici din Carpaţi, şi-a curs peste celelalte plaiuri. Şi acest lucru vi-l mărturisesc pentru că, dacă v-aş fi grăit înainte de Învierea lui Hristos, v-aş fi spus că Părintele Gheorghe a murit. Dar după Învierea Domnului, Hristos a zdrobit, a omorât moartea, şi de aceea nu mai plângeţi cu deznădejde, ci plângeţi la mormântul lui ca să răsară floarea Ortodoxiei noastre şi omul lui Dumnezeu, iarăşi Părintele Gheorghe”. Şi a încheiat Înaltpreasfinţitul adresându-i-se direct Părintelui Arhimandrit: „Părinte Gheorghe, îţi dau, în acest moment, cel mai înalt rang românesc: Tricolorul nostru sfânt. Şi de vei ajunge acolo, cu bine la Dumnezeu, în Raiul bucuriei Sale, îţi dau poruncă să începi şi acolo o mănăstire şi să pui alături de crucea lui Hristos, pe vârful ei, şi tricolorul românesc, ca să se adune acolo toţi românii din Rai”.

Parastasul

Au trecut, iată, atât de repede, cele 40 de zile de la trecerea la Domnul a Părintelui Arhimandrit Gheorghe Avram. De aceea, sâmbătă, 17 septembrie 2011, într-o zi frumoasă, pe care cu siguranţă Dumnezeu i-a dedicat-o lui, Părintele Gheorghe a fost pomenit la slujba parastasului, slujbă la care s-a întors o bună parte din marea de călugări, preoţi şi credincioşi care l-a însoţit, în urmă cu mai bine de o lună, pe ultimul drum pământesc. Vădit emoţionat, cu lacrimi în ochi şi durere în suflet faţă de dragul său Stareţ, Înaltpreasfinţitul Ioan a anunţat, în timpul cuvântului adresat mulţimii, că a hotărât ca „timp de un an să nu numesc stareţ la această Sfântă Mănăstire. Să considerăm, iubiţi credincioşi, că încă măcar pentru un an de zile Părintele Gheorghe este Stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Valea- Mare”, încredinţându-l, totodată, pe Părintele Ilie pentru a se ocupa de relaţia cu autorităţile şi cu terţii.
Despre noua şi impunătoarea catapeteasmă, Vlădica a spus că „ne-a fost adusă în dar de Părintele Gheorghe, dacă el nu a mai putut să o vadă şi să se bucure de ea”. Lucrările de pictură vor continua şi ele în Biserica mare, cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, imediat după Sfintele Paşti, cu speranţa că Domnul va rândui finalizarea lor în maxim doi ani.
Fie ca Bunul Dumnezeu să-l ierte de toate păcatele pământeşti pe dragul nostru Părinte Arhimandrit Gheorghe, să-l odihnească şi să îl aşeze pe veşnicie în rândul drepţilor Lui!

Despre Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”

Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din comuna Valea- Mare, judeţul Covasna, a fost înfiinţată în anul 1998. Este o mănăstire de călugări şi are ca hram principal, al Bisericii mari, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Aşezământul mai are încă două hramuri: „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” pentru paraclisul de iarnă, şi „Sfântul Nicolae” pentru bisericuţa de lemn.
Asemenea tuturor mănăstirilor situate în locuri special alese de Dumnezeu şi rânduite a fi oaze de rugăciune şi duhovnicie, bucăţi de Rai pământesc ce preînchipuie Raiul ceresc, şi Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” este aşezată pe un pământ frumos, sfinţit şi binecuvântat.
Aşezământul este situat în Curbura Carpaţilor, între culmile împădurite ale dealurilor din Valea numită Mare. Lăcaşul de cult se află ridicat pe partea stângă a drumului judeţean 121 A, care leagă oraşul Întorsura-Buzăului de municipiul Sfântu-Gheorghe, la 7 km de primul şi la 30 km de al doilea, între comunele Barcani (satul Sărămaş) şi Valea-Mare.

Ctitorul Mănăstirii, Arhimandritul Gheorghe

Este imposibil să putem vorbi despre Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” fără a pomeni despre ctitorul ei, Stareţul Arhimandrit Gheorghe Avram, întrucât acest sfânt lăcaş şi Părintele însuşi au fost şi vor rămâne două inimi inseparabile, unite în iconomia tainică a planurilor cereşti. Acestei mănăstiri Părintele Gheorghe i-a dedicat viaţa, lăcaşul fiindu-i întrupare a visurilor sale din tinereţe, împlinirea menirii lui de monah, încununarea vieţii sale pământene şi chilie odihnei de veci.
Părintele Stareţ Gheorghe Avram este născut la 21 aprilie 1961, în satul Valea-Mare, judeţul Covasna, din părinţii Nicolae şi Viorica. La vârsta de 21 de ani, în armată fiind, se îmbolnăveşte de septicemie, medicii fiind foarte rezervaţi în privinţa vindecării lui. Însă, Dumnezeu hotărâse că menirea Părintelui abia atunci începea.
În luna august 1984, la 24 de ani, alege călugăria şi intră frate la Mănăstirea Cocoşu din judeţul Tulcea, unde se arată a fi un fiu duhovnicesc serios, puternic şi foarte harnic, îndeplinind mai multe ascultări: chelar, şofer, econom. Este tuns în monahism, apoi diaconit şi hirotonit preot cu numele de botez Gheorghe, de praznicul Rusaliilor din 1990.
La 17 septembrie în 1991, primeşte stăreţia Mănăstirii Dervent din judeţul Constanţa, având drept ascultare reînnodarea firului vieţii monahale, pe locul unde a călcat însuşi Apostolul Andrei, întrerupt dramatic de autoritatea comunistă în mănăstirea ctitorită de binecunoscutul Părinte Mihail Elefterie, renumit duhovnic taumaturg, aflată la vremea aceea în părăsire.
Părintele Gheorghe strânge în jurul său o tânără obşte şi vieţuieşte aici şapte ani, timp în care, din câteva chilii de chirpici şi o biserică veche, înconjurate de ciulini, reclădeşte şi extinde lucrarea, aducând-o la dimensiunea aproape a ceea ce este astăzi.
La 12 august 1998, lăsând în bună orânduială acest aşezământ, îşi continuă drumul şi, ascultând gândul tainic păstrat în suflet de ani buni, se întoarce în satul natal pentru a ridica şi aici o mănăstire. De data aceasta, însă, chiar din temelii.
Visul Părintelui a durat 13 ani. El a fost zidit cu sufletul, cu ochii, cu lopata, dar, mai presus de toate, cu credinţă, piatră cu piatră, izbândă cu izbândă, neobosit, zi de zi, clipă de clipă. Căci Dumnezeu, în voia Căruia muncea şi îşi închinase viaţa, îi rezervase această înălţătoare chemare: zidirea celor două mănăstiri.
Om al faptei, forţă a vocaţiei sale, Părintele a mărturisit cel mai mult prin lucrările lui, prin râvna cu care şi-a urmărit calea, în nopţile de nesomn gândind la planurile de muncă, în zilele în care însemna zidirea cu munca palmelor sale, în straie de umil zidar al veşniciei. Căci vocaţia Părintelui Gheorghe nu a fost alta decât veşnicia. Şi nu ar fi reuşit toate acestea dacă Dumnezeu nu l-ar fi hăruit cu darurile scumpe ale duhovniciei: ascultarea, milostenia, smerenia şi, mai presus de toate, iubirea nemărginită de oameni.
Unii dintre noi i-am cunoscut şi recunoscut Părintelui marea vocaţie ziditoare. Acel talant cu care l-a înzestrat Domnul, crucea pusă pe umerii săi, pe care şi noi, cei care l-am urmat, i-am sprijinit-o, uşurându-i, după puterile fiecăruia, urcuşul spre Cer.
Dar, înainte de toate, noi, toţi cei care l-am cunoscut, ne-am împărtăşit cel mai mult din darurile lui părinteşti. Acest om ne-a strâns în jurul său cu o carismă dumnezeiască înălţătoare. Ne-a mângâiat cu dragoste, cu fermitate şi cu multă, multă iubire, ne-a ocrotit cu o dăruire totală, pe unii crescându-ne şi înălţându-ne în credinţă ca pe nişte copii inocenţi ce eram, întocmai zidurilor lăcaşului în care ne aflăm.
Noi l-am văzut zi de zi, l-am simţit retras cu smerenie în spatele faptelor sale, ale noastre, aşezat pe ultimul loc, după Dumnezeu şi după semeni, bucurându-se nemărginit de fiecare izbândă a noastră, cu o candoare îngerească, şi împărtăşindu-şi bucuriile cu vervă şi sinceritate de copil.
Acesta a fost, este şi va rămâne în inimile noastre Părintele Arhimandrit Gheorghe Avram, Stareţul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul”, cel care a avut vocaţia Veşniciei şi a zidit întru aceasta.
(Fragment din fascicula Episcopiei Covasnei şi Harghitei la trecerea la Domnul a Arhimandritului Gheorghe Avram)