Aripile identităţii naţionale, în pericol de frângere din nou

Marea istorie a neamului nostru românesc s-a petrecut în spaţiul carpato-pontic, în universul satului. Satul a rămas păstrătorul fiinţei noastre curate şi a fost cântat de Octavian Goga, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu şi mulţi alţi scriitori şi poeţi uriaşi, iubiţi de noi. Durata vieţii unei naţiuni mici, ca a noastră, a fost şi este determinată de fondul genetic naţional, dar şi de ambianţa externă în care a trăit şi trăieşte poporul, de pământul strămoşesc şi de martirii şi eroii neamului. E lungă istoria Poporului Român, e lungă de peste 2000 de ani şi curge neîntrerupt în acest spaţiu carpato-pontic al dacilor pe tulpina groasă şi rezistentă a lui Burebista şi Decebal, altoită cu genă romană de la Traian. Cu ce poate fi comparată această istorie milenară a Poporului Român dacă nu cu un brad verde, dar cu un brad mic, umbrit de brazi mari, înconjurători?! Rădăcinile acestor brazi mari ne fură şi ne sug seva hrănitoare de pământ românesc, iar cu bogatele lor coroane ne îngustează bucata de cer senin şi ne îndepărtează razele de soare generatoare de energie. Aceşti brazi lacomi şi hrăpăreţi sunt marile imperii cotropitoare care stau alături de noi în răscrucea de vânturi ce ne-a dat-o bunul Dumnezeu. Noi românii suntem ca pasărea Phoenix, care se sinucide şi dispare în vreme de restrişte, iar apoi, în împrejurări favorabile, renaşte din propria cenuşă.
În anul 271, împăratul Aurelian ne-a abandonat, şi de atunci au trecut peste noi mai mult de o sută de năvăliri nimicitoare din străfundurile Asiei. Ne-am retras în pădurile şi peşterile Arcului Carpatic şi, când pericolul a trecut, am renăscut ca Phoenix-ul şi am fondat, la 1330, Ţara Românească şi la 1343, Moldova.
De atunci, au trecut peste opt secole, dar am supravieţuit. Timp în care, în Transilvania românească, invadatorii unguri i-au colonizat pe saşi, secui şi şvabi, pentru a rupe naţiunea în două; dar, nu au reuşit în final, fiindcă în 15 august 1916, opinca românească a pornit războiul de eliberare a Transilvaniei şi a ocupat până şi Budapesta. La 1 Decembrie 1918, s-a făcut Marea Unire şi, prin decizia Marilor Puteri câştigătoare în Primul Război Mondial, prin Tratatul de la Trianon, s-a consfinţit acest miracol.
După anul 1918 ne-am dezvoltat frumos, România dodoloaţă rezultând din cele trei provincii istorice, Ardealul, Moldova şi Ţara Românească. Pacea însă, nu a durat mult, pentru că a venit anul 1939, când a început cel de Al Doilea Război Mondial, care ne-a găsit în tabăra germană, italiană şi japoneză. În perioada 1918 - 1940, România a practicat o politică liberală faţă de ungurii din Ardeal, fără legi discriminatorii, fără segregare naţională. Cu toate acestea, în 1940 iredentismul unguresc, ce mocnea sub jar, a izbucnit violent prin Dictatul de la Viena şi a fost cotropit Ardealul de Nord. Mulţumirea pentru nonviolenţa noastră a fost violenţa lor şi totul a culminat cu masacrele de la Ip şi Trăznea. Mareşalul Antonescu comandă atunci Armatei Române: „Români, treceţi Prutul şi luaţi Basarabia străbună”, şi bine face, dar, în opinia mea, greşeala lui capitală este că a trecut şi Nistrul, agresând direct URSS-ul. Cu toate că la 23 august 1944 Regele Mihai I înlătură Guvernul Antonescu şi întoarce armele împotriva Germaniei hitleriste, participând la faza finală de înfrângere a Germaniei cu 14-19 divizii, România fiind clasată pe locul 4 după URSS, Marea Britanie şi SUA, din toate punctele de vedere (economic, militar etc.), Transilvania, cotropită de horthyişti, este foarte greu de readus la Patria-mamă. După încheierea păcii, comuniştii unguri, în frunte cu Rakoczi, exercită tot felul de presiuni asupra Moscovei şi Parisului pentru ca la Tratatul de Pace de la Paris, ungurii să preia Transilvania. Meritul deosebit al lui Gheorghiu-Dej şi Stalin este indubitabil. Dacă a făcut ceva bun pentru România Stalin, în ciuda opoziţiei occidentale, a făcut posibil ca Transilvania să fie a românilor. După o plenară a PCR, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker şi Gheorghe Apostol iau drumul Moscovei, unde au fost primiţi de Stalin, care le-au declarat aşa: „Transilvania va fi pe veci a românilor, comuniştii şi poporul ungar n-au fost în stare să facă ce-au făcut comuniştii şi poporul român. Ne-aţi ajutat să reducem războiul cu 6 luni şi să salvăm peste 2 milioane de soldaţi ai Armatei Roşii”. Aceste vorbe s-au adeverit la Conferinţa de Pace de la Paris, care a redat României Transilvania.
Aş vrea să trec rapid peste perioada socialistă şi comunistă a României, care a distrus satele şi bisericile româneşti, dar care a plătit datoria externă a Ţării prin sacrificiul Poporului Român.
Şi a venit aşa-zisa revoluţie din 1989, moment din care România trece prin perioada rapace a economiei de piaţă. Prin trădarea politicienilor, toţi, fie ei de stânga sau de dreapta, încep din 1990 încoace să curgă fondurile de la Finanţa Mondială, şi ne este scoasă biata Ţară la mezat. Am ajuns până într-acolo încât astăzi, peste 90 la sută din puterea economică a României este, de fapt, a străinătăţii, fiind în mâna marilor corporaţii internaţionale.
Timpul trece, şi iată că se apropie cu repeziciune momentul 1 Decembrie 2018, când România împlineşte 100 de ani de la Marea Unire consfinţită la Alba-Iulia. Şi ce vedem? Păi vedem că ungurii nici după un veac - în care în Ţara aceasta au fost trataţi (mai bine) ca acasă - nu renunţă la iredentismul, revizionismul, şovinismul, separatismul care i-a făcut şi îi face, în continuare, celebri, unici în lume. Cu siguranţă că stau şi vor sta şi pe mai departe la pândă, vrând din toată fiinţa lor să mai prindă o conjunctură favorabilă pentru a rupe din nou o felie din tortul numit Transilvania sau, dacă se poate - de ce nu? -, să ia tortul cu totul! Depinde de noi, românii, şi, din păcate, şi de conducerea adesea trădătoare, indolentă şi ezitantă a Ţării noastre, ca ei să nu mai primească niciodată ceea ce vor, dar nu li se cuvine. De ce spun aceasta. Pentru că iată ce vedem de la un timp încoace: în timp ce conducerea României nu dă semnale aşa cum ar trebui în vederea organizării sărbătoririi Centenarului Marii Uniri (un exemplu concret fiind şi că se încăpăţânează să nu ridice la Alba-Iulia Monumentul Marii Uniri, ca simbol al întregirii Patriei şi Naţiunii Române), Ungaria, la care se adaugă şi cancerul hungarist din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, lansează programul Trianon 100 ca şi contraofensivă la acest deosebit de important eveniment al Statului Naţional Unitar Român.
Desigur că duşmanii Ţării noastre şi ai poporului acesta minunat, blând şi binecuvântat, trebuie să ştie că România are duritatea diamantului, însă asta nu înseamnă ca noi să ne culcăm pe o ureche, căci şi diamantul se poate sparge, dacă nu vom fi vigilenţi să-l păstrăm intact, aşa cu ni l-a încredinţat bunul şi drăguţul Dumnezeu.
Trăiască România dodoloaţă! Doamne, ocroteşte-i pe români!

Categorie: