"Articolul 37 al Proiectului Legii Educaţieie antinaşional şi anticonstituţional"


Deputatul Horia Grama, preşedinte PSD Covasna:
Autor: 

Violeta Feldiorean

Partidul Social Democrat va ataca la Curtea Constituţională Legea Educaţiei dacă aceasta va fi adoptată de forul decizional în forma actuală, potrivit liderului PSD Covasna, deputatul Horia Grama. Preşedintele PSD Covasna crede, totuşi, că noua Lege a Învăţământului nu va trece de Senat aşa cum este ea creionată în prezent, având multe neajunsuri, dar şi prevederi ce stârnesc controverse.
Cea mai controversată prevedere a Proiectului Legii Educaţiei Naţionale este cea referitoare la predarea Istoriei Românilor şi Geografi ei României în limba minorităţilor, asupra căreia s-a oprit, în cadrul ultimei conferinţe de presă, şi reprezentantul românilor covăsneni în Parlament, Horia Grama, califi - când-o drept antinaţională şi anticonstituţională! „Este o prevedere antinaţională şi anticonstituţională. A fost adoptată printr-o şmecherie, pentru că o mare parte din deputaţii din Ardeal, şi nu numai, erau împotrivă. În toate statele aceste două materii se predau în limba statelor respective. PD-L a fost şantajat şi a trebuit să recurgă la şmecherii pentru a trece legea. Acţiunea UDMR am înţeles-o, n-am înţeles însă trădarea PD-L, care, de dragul ciolanului, sacrifi - că principii importante”, a declarat Horia Grama.
Totodată, preşedintele PSD Covasna consideră că Istoria Românilor şi Geografi a României predate în limba română minorităţilor naţionale, ar ajuta copiii acestora să-şi însuşească mai bine şi mai uşor limba română. În schimb, prin această cerere, UDMR nu face altceva decât să diminueze şi mai mult şansele etnicilor maghiari de a învăţa limba română, urmărind prin aceasta să-şi ţină electoratul în neştiinţă, pentru a-l manipula mai bine: „Am înţeles motivaţia UDMR de a arăta că au făcut ceva. UDMR e interesat ca electoratul maghiar să fi e ţinut în ignoranţă, iar tinerii să nu înveţe limba română, evident pentru a putea fi manipulaţi mai bine”, a mai spus, referitor la această chestiune de interes naţional, deputatul de Covasna.

„Aceste chestiuni sunt în beneficiul UDMR, nu al maghiarilor”

Întrebat cum comentează declaraţia primarului municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, care a afi rmat că reacţiile la Legea Educaţiei au fost antimaghiare, Horia Grama a declarat: „Reacţiile la Legea Învăţământului nu au fost antimaghiare, ci normale într-o ţară. Comunitatea maghiară nu se poate plânge că nu are drepturi, că este asuprită. Propunerile excesive ale UDMR, cele care depăşesc cadrul interesului naţional, normal că sunt respinse. UDMR vine mereu cu asemenea chestiuni, care nu cred că sunt în benefi ciul maghiarilor, ci al uniunii”.