(+) BUNA VESTIRE

„Credinţa noastră nu este zadarnică”

25 martie
(+) BUNA VESTIRE
„Credinţa noastră nu este zadarnică”
„Astăzi este începătura mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu Fiu Fecioarei Se face şi Gavriil harul binevesteşte.”
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul nostru Iisus Hristos cel Înviat, prin această sărbătoare minunată a Bunei Vestiri, s-a împlinit taina cea mare a credinţei noastre creştineşti, s-a împlinit lucrul pe care cu şapte sute de ani înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos l-a prezis Sfântul Prooroc Isaia; şi ce frumos grăieşte: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu, şi vor chema numele Lui Emanuil, care înseamnă: Cu noi este Dumnezeu”.
Însă, să vedem de ce a spus acest sfânt prooroc că Domnul va fi numit Emanuel, dacă Arhanghelul Gavriil, care a înştiinţat-o pe Preasfânta Fecioară Maria, a zis că Ea îi va pune numele de Iisus? Ce să însemne acest lucru? El se lămureşte prin înţelesul numelui de Emanuel: „Cu noi este Dumnezeu”.
Iubiţilor, toate popoarele creştineşti, toţi cei ce au crezut în Domnul Iisus Hristos, îl numesc Mântuitor, Dumnezeu Adevărat, care a trăit cu oamenii pe pământ. Emanuel este Dumnezeu-Omul, Dumnezeu care este cu noi, a venit în lume pentru noi, Dumnezeu în trup. S-a săvârşit taina cea neasemuită a mântuirii noastre, despre care citim la Sfântul Apostol Pavel: „Cu adevărat, mare este taina bunei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup” (1 Timotei 3, 16). El spunea că sfinţii îngeri ar vrea să pătrundă această neobişnuită taină, însă nici lor nu le este dat să cunoască toate adâncurile ei. Şi atunci, noi, slabii şi neputincioşii, să încercăm a o pătrunde?
Noi ştim, însă, că dogmele privitoare la Dumnezeirea-Omenitatea Domnului Iisus Hristos şi la întruparea Lui fără de sămânţă din Preasfânta Fecioară Maria, alcătuiesc temeiul întregii noastre credinţe creştineşti: căci dacă nu am crede în faptul că Domnul Iisus Hristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, care S-a întrupat din Preasfânta Fecioară Maria, zadarnică ar fi nădejdea noastră în mântuire. Însuşi Domnul Iisus Hristos spunea despre Sine că este Fiul lui Dumnezeu, Pâinea cea Cerească, pogorâtă din Cer. Noi primim acest adevăr cu toată inima noastră şi ne împărtăşim cu această „Pâine Cerească” şi nu încercăm a pătrunde adâncul fără fund al arătării lui Dumnezeu în trup.
Şi totuşi, pe cât ne este cu putinţă, să ne străduim a înţelege: de ce a fost neapărată nevoie de întruparea Fiului lui Dumnezeu, de ce a fost nevoie ca El să ia trup omenesc? Oare nu pentru a ne mântui de moartea veşnică şi de stăpânirea diavolului, prin Crucea Sa, prin cumplitele Sale pătimiri de pe Golgota şi moartea de ocară?
Potrivit negrăitului Sfat Dumnezeiesc, a fost neapărată nevoie ca Domnul nostru Iisus Hristos să „calce cu moartea pe moarte”, să Se întrupeze şi să ia Trup omenesc, şi să moară cu moarte omenească adevărată. Domnul nostru Iisus Hristos a adus această jertfă cutremurătoare ca să ne apropie pe noi de Dumnezeu, să ne facă să vedem prin El pe Tatăl, oferindu-ne veşnicia, trăitori în veci. El S-a făcut Dumnezeu-Om şi ne-a deschis spre împărtăşirea noastră, în trupul înnoit, veşnica şi nesfârşita apropiere către sfinţenia Dumnezeirii. Iar dacă lucrurile stau aşa, atunci, fireşte, El nu putea să facă asta rămânând numai Dumnezeu. Trebuia, deci, ca El să Se facă Dumnezeu-Om, trebuia să Se întrupeze din Preacurata Preasfânta Fecioară Maria.
Faptul acesta - întruparea Fiului lui Dumnezeu - este nemăsurat de mare; aşa s-a cuvenit să fie prevestit în chip minunat - prin arătarea Arhanghelului Gavriil către Preasfânta Fecioară Maria: şi binevestirea lui a fost cea mai mare dintre toate binevestirile pe care le-a auzit vreodată neamul omenesc. În Nazaret, în locuinţa sărăcăcioasă a Preasfintei Fecioare Maria, au răsunat uluitoarele cuvinte: „Bucură-Te, Ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei” (Luca 1, 28), adică mai binecuvântată decât oricare dintre femei.
Preasfânta Fecioară Maria tăcea. Oare a fost cuprinsă de spaima şi fiorul fireşti pentru un om obişnuit la vederea unui Arhanghel? Nu, nu spaima a cuprins-o, ci tulburarea datorată neobişnuitei heretisiri (salutare, felicitare). Fecioara nu s-a înspăimântat de arătarea neobişnuită, fiindcă Ea însăşi era mai sfântă decât toţi sfinţii, şi sufletul ei curat era asemănător îngerului prin curăţia ei duhovnicească. Ea şi-a vădit numai nedumerirea cu totul de înţeles, întrebând: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi a primit răspunsul minunat: „Duhul Sfânt Se va pogori peste tine şi puterea Celui Preaînalt Te va umbri” (Luca 1, 34-35).
A fost vreodată, iubiţilor, vreo fecioară asemenea Preasfintei Maria în curăţie şi sfinţenie? Nu. N-a fost nicicând şi nu va fi. Negrăită şi uimitoare, înveşmântată în dumnezeiasca slavă e marea taină a întrupării Domnului nostru Iisus Hristos.
Şi atunci, cum să nu ne plecăm cu toată inima înaintea Preasfintei Fecioare, care a devenit mlădiţă roditoare a marii şi nepătrunsei taine Dumnezeieşti? De altfel, cum să nu o numim noi, fii ei pământeşti, „Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii”, care credem că ne ajută să ne apropiem cu evlavie către Fiul ei şi ne duce rugăciunile fiecăruia dintre noi la Tatăl Cel Ceresc. Oare Maica împăratului Ceresc nu se cuvenea să fie pusă de către noi mai presus de toate Puterile Cereşti, mai presus de toţi slujitorii Lui? Iar arhanghelii, heruvimii şi serafimii sunt slujitorii lui Dumnezeu.
Bineînţeles, suntem datori să o cinstim cu toată inima şi să o socotim „Mama noastră Cerească”, străduindu-ne astfel să o urmăm în virtuţi şi să îi împlinim cuvintele pe care le cântăm la fiecare utrenie, ce le-a grăit către Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului Domnului: „Că a căutat spre smerenia roabei Sale, şi iată de acum Mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48). Noi toţi, suflarea ortodoxă, o fericim pe Preasfânta Fecioară Maria potrivit cu învăţătura Sfintei Scripturi, dar, cu durere trebuie s-o spunem, vrăjmaşii Bisericii lui Hristos - protestanţi, sectari şi alţi eretici - nu iau parte la această lăudare a ei de către lumea ortodoxă. Ei tăgăduiesc cu desăvârşire cinstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, zicând că Maica lui Dumnezeu a fost o simplă femeie evlavioasă, ca multe altele, şi chiar ne osândesc pentru faptul că îi înălţăm rugăciuni şi spunem adresându-ne ei: „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi”. Ei spun: Cum se poate aşa ceva - să cauţi mântuirea la o femeie evlavioasă? Noi avem un singur Mântuitor - pe Domnul Iisus Hristos; doar El ne mântuieşte, şi alţi mântuitori nu sunt.
Iată şi răspunsul. Noi ne adresăm Maicii lui Dumnezeu ca Apărătoare a noastră. Ştim că ea nu a mântuit lumea nemijlocit, că Dumnezeiescul ei Fiu ne-a mântuit cu Crucea Sa. Ea poate însă ajuta mântuirii noastre prin rugăciunile Sale înaintea Fiului Său, şi noi cerem rugăciunile Ei, care au putere înaintea lui Hristos.
Sfântul Apostol Pavel spunea despre sine: „Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (1 Corinteni 9, 22). Şi cât de frumos îl îndemna pe Timotei, zicându-i: „Ia aminte la tine însuţi şi la învăţătură; stăruie în acestea, căci, făcând aceasta, şi pe tine te vei mântui, şi pe cei care te ascultă” (1 Timotei 4, 16).
Precum vedem din Sfânta Scriptură, şi sfinţii apostoli ne mântuiesc. Cum? La fel ca Preasfânta Născătoare de Dumnezeu - prin rugăciunile lor, prin învăţătura lor, prin apropierea lor faţă de noi şi faţă de Domnul Iisus Hristos. Dacă apostolii pot să ne mântuiască, de ce să nu ne poată mântui Maica lui Dumnezeu? Ea e Apărătoarea noastră, Maica plină de har a întregului neam creştinesc. De aceea şi strigăm către ea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi”.
Noi o numim Stăpână, împărăteasă a Cerurilor, iar sectanţii se smintesc de asta: „Noi avem un singur împărat - pe Dumnezeu”. Dar n-avem noi dreptate să o numim împărăteasă, de vreme ce este Maica împăratului ceresc? Şi la oameni orice mamă de împărat poartă titlul de împărăteasă. Cu acelaşi înţeles îi dăm şi noi numele de împărăteasă a Cerurilor, fiindcă este Maica împăratului nostru, a Domnului Iisus Hristos. Noi o numim Stăpână fiindcă are marea stăpânire de a ne apăra de diavol. Iar nefericiţii de sectari n-au decât să tăgăduiască acest sfânt ajutor dumnezeiesc al Preasfintei Fecioare Maria.
Domnul să-i oprească! Să lumineze mintea lor să nu o mai înjosească pe Preasfânta Născătoare, pe pururea Fecioara Maria. Iar pe noi să ne oprească de la orice împărtăşire cu sectarii, ca nu cumva să ne abată în calea pierzării. Iar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, al cărei praznic atât de mare îl prăznuim la data de 25 martie, să ne mântuiască de diavol şi de toate slugile lui. Şi fiindcă suntem în această perioadă de urcuş duhovnicesc, sărbătoarea Buneivestiri este aşezată ca o bucurie şi întărire duhovnicească, pentru că la finalul acestei perioade ne vom bucura de Sfânta Lumină a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.
Pr. Ioan Gavrilă
Parohia Chichiş, ROMÂNIA