(†) BUNA VESTIRE A MAICII DOMNULUI

25 martie

„Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută ni se descoperă nouă astăzi”

Sărbătorim în fiecare an, pe 25 martie, Buna Vestire, amintind de ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă să-l nască pe Mesia. Buna Vestire sau Blagoveştenia este o sărbătoare cu dată fixă, cu exact nouă luni înainte de Naşterea Domnului. Este singura sărbătoare în cinstea Maicii Domnului ce îşi are temeiul în Sfânta Scriptură (Luca 1, 26-38).
Buna Vestire inaugurează „plinirea vremii”(Galateni 4, 4), adică împlinirea făgăduinţelor şi pregătirilor venirii lui Hristos. Fecioara Maria este chemată să-L zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviinţând, a devenit Născătoare de Dumnezeu şi, prin aceasta, o ucenică desăvârşită a Fiului ei, care, în ascultare faţă de Tatăl, îşi împlineşte libertatea şi tocmai astfel îşi exercită libertatea, ascultând. Buna Vestire este binecuvântare pentru întreaga Biserică. Această zi a Bunei Vestiri este şi o binecuvântare pentru familie, pentru toţi părinţii care dau naştere copiilor, dar şi pentru cei care nu au copii, însă ajută familiile nevoiaşe care au mulţi copii. Deci, noi vedem că Buna Vestire este binecuvântare pentru întreaga Biserică, pentru familie, pentru copii, pentru părinţi, dar şi pentru maicile şi părinţii duhovniceşti care se află în mănăstiri, pentru că ei dau naştere, prin rugăciune, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine, prin smerită ascultare, lui Hristos care se naşte prin virtuţi în sufletele fiecărora. Hristos, Care după trup S-a născut o singură dată, duhovniceşte, vrea să se nască de-a pururi din cei care vor aceasta şi astfel, se face prunc şi creşte în aceştia prin virtuţi.
Taina înnomenirii lui Dumnezeu, a întrupării, a zămislirii Fiului lui Dumnezeu Celui Veşnic din Fecioara Maria se numeşte Buna Vestire, pentru că este vestea cea bună că umanitatea nu este făcută pentru moarte, că ultimul cuvânt nu este mormântul, ci învierea, ridicarea din morminte a celor adormiţi.
Fecioara Maria este nedumerită când i se spune de către Arhanghelul Gavriil că va naşte Fiu, deşi ea nu ştie de bărbat (Luca 1, 34-35), dar apoi când aude că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu în viaţa ei, se supune voinţei Lui şi zice: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Prin aceasta, Maica Domnului recunoaşte lucrarea lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, chiar dacă această lucrare este mai presus de mintea omenească.
Maica Domnului răspunde cu smerenie chemării lui Dumnezeu. Fără acest accept al ei - exprimat în cuvintele fie mie după cuvântul tău! -, spun unii teologi, nu s-ar fi realizat zămislirea sau înomenirea Fiului lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Dumnezeu, deşi este Atotputernic, totuşi nu voieşte ca oamenii să-L iubească în mod forţat, ci voieşte ca oamenii să conlucreze cu El în mod liber. De aceea, cu multă înţelepciune şi cu mult respect, Arhanghelul Gavriil binevesteşte Fecioarei Maria care este planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii prin Fiul Său Cel veşnic Care devine Om, adică Fiu al Fecioarei şi aşteaptă răspunsul ei. El nu o transformă pe ea într-un instrument sau într-un obiect, ci dimpotrivă, o consideră persoană liberă, care va naşte, ca om, Persoana a doua din Sfânta Treime, adică pe Fiul lui Dumnezeu.
Atât de mult respectă Dumnezeu libertatea noastră, încât nu vrea, datorită respectului libertăţii noastre, să ne mântuiască fără voia noastră. Deci, Mântuitorul Iisus Hristos vine şi Se întrupează cu acordul liber al Maicii Domnului, cu acest fie mie după cuvântul tău!, spus îngerului care transmite voia lui Dumnezeu.
Nu întotdeauna înţelegem cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră, dar dacă avem credinţa vie că lucrarea Lui se face spre binele nostru, atunci o acceptăm chiar dacă nu o înţelegem. Uneori vin asupra noastră necazuri, greutăţi, încercări pe care nu le înţelegem, şi atunci reacţionăm în două atitudini posibile: fie de revoltă sau de cârtire faţă de Dumnezeu, fie de smerită ascultare chiar dacă nu înţelegem taina încercărilor din viaţa noastră. Iar adesea nu înţelegem nici chiar taina marilor bucurii, taina unor succese neprevăzute şi nemeritate pe care le trăim. Dumnezeu ne apropie de El uneori prin mari bucurii pe care nu le merităm sau prin mari încercări şi necazuri pe care nu le înţelegem, dar cei smeriţi le acceptă pentru că toate le lucrează Dumnezeu spre binele celor ce-L iubesc pe El.
Prin această preţioasă sărbătoare, „mamă a tuturor praznicelor împărăteşti”, ni se arată cât de mare este respectul lui Dumnezeu pentru libertatea omului, dar şi cât de mare este libertatea omului care se uneşte cu libertatea lui Dumnezeu, cât de mare este smerita împlinire a voii Lui când omul iubeşte pe Dumnezeu, ca răspuns al său la iubirea lui Celui Atotputernic.
Să învăţăm de la Maica Domnului smerenia şi să avem nădejdea că Dumnezeu lucrează totdeauna spre binele nostru, chiar dacă nu înţelegem taina marilor bucurii sau taina marilor încercări prin care trecem.
Vestea cea bună a acestei sărbători este aceasta: Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat. Această prăznuire universală trebuie să completeze sărbătoarea personală, adică propria noastră bunăvestire. Cu toţii trebuie să împlinim înainte-vestirea mântuirii personale (subiective), care este cea mai importantă veste a vieţii noastre!