Când râul Heraclit

Moto: „Aceeaşi carte nu mai e aceeaşi mâine” (Adrian Lesenciuc)

Scriitor din generaţia optzecistă, Adrian Lesenciuc (foto) a debutat editorial cu volumul de versuri Antifilosofia (1998), întreaga sa creaţie, ancorată în Postmodernism, aflându-se sub semnul veacului în care paradoxul şi absurdul au ajuns la cote maxime, iar eclectismul şi in- tertextualitatea au devenit complementare.
Adrian Lesenciuc, autor plurivalent, abordează mai multe genuri literare prin care se redescoperă pe sine, se reinventează mereu altfel, preocupările sale reflectând o dinamică ce ţine pasul cu vremurile actuale, cu ritmurile precipitate ale culturii noastre oscilante, aflate permanent într-o perpetuă încercare de a se sincroniza culturilor europene.
Ca să înţelegem unde se poate situa, ca scriitor, Adrian Lesenciuc, trebuie să menţionăm că prima preocupare a sa se îndreaptă către poezie (Copilul- genune, Laocoonia, Liam, Coliba de sânge, Joc terţ, Cartea de apă) şi chiar spre traducerea poeziilor virtuale (Tipoeme şi anipoeme, de Ana Maria Uribe, scriitoare din Argentina), apoi spre proză (Moartea noastră cea de toate zilele - 2008, roman şi Sf. Urman din Pulistan - 2014, roman), dar şi spre eseistică şi critică literară (Poezia virtuală
- istorie, critică literară, Postmo- dernitatea.
Un posibil model de structurare a mozaicului avaloric - eseu, Puzzle cu umbre pe ape - eseu).
Volumele sale de versuri aduc, în prim-plan, un poet care se confesează permanent, regăsindu-se în universul reconfigurat ca alternativă la cel real, un poet reflexiv care, cu luciditate, caută esenţa, caută să pătrundă în lumea numenală, aspiră spre absolut, întrebând, răspunzând, pendulând între diferite ipostaze ce reflectă o conştiinţă analitică, aflată în dialog cu sine însuşi, cu Logosul, cu lumea în elementele ei constituente. Altfel spus, observăm că Adrian Lesenciuc
„Tăinuie / Destăinuie poetul şi gânditorul, deopotrivă... sub un facies angulos de actor american, din filmele de acţiune, stăpânit însă de ochi energici cu uitătura iscoditoare, interogativă...” (Aurel Ion Brumaru), în şi prin poezie, fără ca să eclipseze în vreun fel proza sau eseistica.
Parcurgând volumul Coliba de sânge, apărut în 2015, simţim că autorul se află „sub teroarea timpului puţin” (Marcel Mureşeanu), mărturisindu-se şi fixându-şi ca repere sau ca limite ale liniei vieţii şi ale spunerii
„iubita vie ” şi „iubita moartă”, într-un discurs metaforic şi narativ, structurat sub forma unui poem continuu, fără delimitări, fără titluri, ca o curgere, ca un şuvoi de gânduri, de impresii, de confesiuni, de meditaţii. Registrul stilistic şi limbajul auto- referenţial din acest volum, ce propun şi o îngemânare a ironiei şi ludicului, provoacă lectorul la o permanentă atitudine reflexiv- interogativă, mai ales că, la final, este posibilă o lectură în sens in- vers a textului.
Adrian Lesenciuc nu ancorează, nicidecum, la această formulă estetică şi, sub auspiciile eclectismului, în acelaşi an, 2015, publică „sub soarele egal de Marte, la 120 de ani de la naşterea lui Ion Barbu... situându-se la orizontul treimii, adică al celor 40 de ani de viaţă”, după cum singur mărturiseşte, cartea de poezii, în vers clasic, Joc terţ, care se doreşte, în fapt,
„o încercare de axiomatică”. Surprinzătorul volum, prezentat într-o frumoasă ediţie bibliofilă, poate fi privit ca o replică la volumul barbian Joc secund, ca un „orizont al luminii”, în care „Femeia-peşteră nu e Ea”, când
„Poemul e context / cuvântului pretext”, iar autorul devine „În vremuri incomode / Găoacei custode / în Uvedenrode”. Erudiţia, livrescul, in- tertextualitatea sunt alte trăsături ale liri- cii autorului care surprinde, inovând permanent, deşi fiecare
poem, fără titlu, doar numerotat, are formă fixă, 4 versuri, în 6 silabe şi în monorimă. Jocul terţ ne descoperă o încercare a fiinţei poetice de a descifra, parcă, o carte căreia îi dă următoarea replică: „Ce scris-am habar n-am
/ Nici har n-am, gând nici neam
/ Adast cam ce eram / În limba lui Adam”. Nu avem certitudinea că aceste poezii sunt replici la o anume lectură a poetului care pare să răsfoiască o carte, dar finalul volumului îl putem considera o artă poetică (potrivită la fel de bine şi pentru un început de volum), pe care, paradoxal, autorul o situează aici, poate pentru a sugera trecerea la o altă formulă estetică: „Se ia un catren gol / Se pun în el, domol
/ Şi plod şi ritm şi pol. / Rima o sparge dogma”.
Genial. nu-i aşa?! Şi metaforic!
Cartea de apă (Cu Borges privind râul), volum publicat la Editura „Cartea românească”, în 2016, apărută şi în tiraj electronic, reprezentând, la început un experiment, este o succesiune de poeme care au fost distribuite prin e-mail, între 18 august şi 17 septembrie 2013, spre „a se consuma la cafeaua de dimineaţă”. Frumos mod de a-ţi începe ziua, nu-i aşa? Cum altfel am putea bea cafeaua de dimineaţă decât citind un poem pentru a pluti pe apele râului privit împreună cu Jorge Luis Borges, celebrul autor al volumului Cartea de nisip?
Radu Voinescu menţionează că „ineditul rod al experimentului literar, configurat din situarea inovaţiei inteligente şi sensibile, sub arcul de lumină al tradiţiei literare şi al reflecţiei despre lume” este un pariu „cu- rajos şi câştigat” de autor.
Putem subscrie, desigur, dar adăugăm că, prin acest volum, Adrian Lesenciuc pune în dis- cuţie alte teme majore: timpul, care pentru Borges este „râu şi labirint”, dar şi „misterul esen- ţial”, apoi condiţia scriitorului, despre care tot Borges spune că „nu prea crede în cuvinte”, arta, „care ţese fleacuri” şi raportul om-timp-cosmos, despre care Adrian Lesenciuc spune „eu cred în nemurire, nu în ne- murirea personală, ci în cea cosmică”.
Autorul Cărţii de apă, nu uită nici de tigrul lui Borges, pictograma (promovată şi la noi ca specie literară de scriitorii avangardişti), dar mai ales nu uită de poezie spunând: „Ştiu poezia mai bine decât mă ştiu pe mine... cuvântul se zămisleşte în mine”. Despre timp şi om, Adrian Lesenciuc afirmă „eu nu voi fi fiind nici timp, nici eternitate, ci undeva în afara acestora”, ipostaza poetului fiind, în final, contemplativă: „Tac / voi cont nua să tac”.
Dacă până acum enunţam câteva particularităţi ale discursului liric al scriitorului (ludicul, ironia, intertextualitatea, livrescul şi erudiţia), adăugăm că, prin Cartea de apă, Adrian Lesenciuc ne transpune într-o lume care păstrează, datorită cuvintelor, eufonii, armonii muzicale, la care nu poţi să nu rezonezi:
„Coboară în joacă din proaspăta floare / domoale culoare-n lăptoasa culoare / ca ploaia-n cotloane poroase şi goale / chiar soarele moale adoarme în poale
/ Doar moartea foloase nu are când moare / de soarta înoată când poarta e boare”,
Certificând aserţiunea, oarecum paradoxală, a lui R. Kipling că „un scriitor poate plăsmui o poveste, dar nu-i poate pătrunde tâlcul” şi intuind că tigrul lui Borges „alunecă printre toamne” în timp ce
„râul Heraclit curge”, încheiem discursul nostru cu un poem de o profunzime aparte, care poate reprezenta chintesenţa poeziei lui Adrian Lesenciuc, dar şi punctul de plecare pentru alte exegeze, din alte perspective, ce pot confirma faptul că „o carte nu mai este aceeaşi mâine”, devenind - nu-i aşa? - asemeni unui palimpsest: „Când înot între pagini, râul se întoarce / dar nicidecum cu atâta putere
/ ca atunci când privirea mea se pleacă / întâlnind-o pe a ta. / E cumplit exerciţiul acesta de înot în priviri. / Mişcările sunt stângace, n-am control. / Mă afund. Istoria se-nchide în mersul ei / rotund / şi lupt cu valul care-nghite / râu şi prund. / Mă trage-adânc abisul
/ fără să mă scufund. / Încerc să scap. M-ascund / Sunt prins. / Alt rund. / Ritmul / e furibund.
/ Mă înalţ / m-afund. / Unchip
/ rotund / mijeşte / şiinund / cuvânt / fecund / înjoc / secund. / Urgrund. / Ungrund. / Ab-grund
/ Chiar cores- / pund? / Privirea ta e mai senină decât lumina necreată.
Şi ce spune Borges despre râu şi curgere, despre timp şi clipă, despre prezent şi destin sau despre acest joc al privirii ca mod de cunoaştere şi de transce- dere a realului? Atât şi nimic mai mult: „... întregul trecut, trecutul de nepătruns s-a constituit ca să putem ajunge în această clipă, acum”.

Categorie: