Ce-ar fi dacă li s-ar acorda maghiarilor din România aceleaşi „drepturi” pe care le-au avut românii din Transilvania până în 1918!?

Dreptatea istoriei

De 100 de ani, maghiarii îşi scrâşnesc măselele de ură, loviţi de pierderea privilegiilor de stăpâni ai unui teritoriu care nu le aparţinea. De 100 de ani cer drepturi, în loc să plătească pentru fărădelegile săvârşite în comportament barbar faţă de băştinaşii Transilvaniei. Cerem şi noi reprezentanţilor Consiliului Europei să ia cunoştinţă de regimul înrobitor de viaţă al românilor transilvăneni, până în 1918, privind folosirea limbii materne, condiţiile de învăţământ în limba română, interdicţiile desfăşurării ceremoniilor religioase ortodoxe şi înrobirea românilor pe moşiile nemeşeşti. Acesta este ecoul nedreptăţilor îndurate de români vreme de veacuri, la care se adaugă măcelul anilor 1940-1944, când maghiarii au arătat lumii factura criminală a nomazilor huni, poposiţi în centrul Europei. Şi astăzi, aceşti degradaţi spiritual cer să li se acorde drepturi peste Constituţia României. Ungurii nu şi-au primit până acum sancţiuni pentru crimele săvârşite în urma Dictatului. Pe de altă parte, românii au manifestat îngăduinţă, prea multă toleranţă în anii care au urmat acestui tragic eveniment, deşi atunci Europa ar fi trebuit să condamne barbarismul cu care ungurii au invadat Transilvania. Este drept că dispariţia fascismului a creat o atmosferă tulbure în comparaţie cu momentul Trianonului, când puterile Europei au judecat cu luciditate drepturile României. Rău este că Ungaria nu şi-a potolit ura şi dispreţul faţă de români, chiar dacă minoritatea maghiară rămasă în Transilvania s-a bucurat de toate drepturile cetăţeneşti.
Acest partid maghiar revanşard, UDMR, convoacă conferinţa pe tema „Folosirii limbilor de către autorităţile locale şi regionale”, deşi delegatul Consiliului Europei, Magyar Ana, aflată în vizită în România, constată că „în judeţul Covasna e un exemplu bun… Limba maghiară vorbită aici nu e în pericol” („Condeiul ardelean”, 18 mai - 14 iunie, 2018, p. 13); şi atunci, de ce se pune la cale o astfel de conferinţă? Au ajuns ungurii să manevreze, după bunul plac, chiar şi forul Consiliului Europei, pe care îl otrăvesc cu plângeri interminabile împotriva Statului Român, căruia, pe de altă parte, i se recunoaşte bunul tratament faţă de minorităţi.
Guvernul României, Parlamentul Ţării au autoritatea îndreptăţită să nu aprobe demersul maghiarilor de oficializare a limbii maghiare, cerut cu obrăznicie, până şi în spaţiul pragului de 10% al prezenţei minorităţii. O astfel de practică ar obliga pe românii în procent de 90% din teritoriul respectiv să vorbească limba maghiară. Nu poate Statul Român să aprobe o cerinţă care ar crea un regim de umilinţă a românilor în propria Ţară. Soluţia: să nu se permită nicăieri în Ţară ca limba maghiară să fie limbă oficială. Nimeni din afara Ţării nu are autoritatea să impună un astfel de regim pentru maghiari, aici, în România!
Cu ocazia acestei Conferinţe româno-europene, spre cunoştinţa delegaţilor celor 47 de ţări participante, ar trebui să menţionăm demersul prof. univ. dr. Ion Coja, care pune pe ordinea de zi problema spaţiului Crişanei româneşti, rămase, după hotărârea Trianonului, la vest de hotarul românesc. Ei, românii de acolo, nu cer autonomie, deşi nu sunt nomazi aşezaţi pe acel teritoriu întâmplător, aşa cum se cunoaşte regimul maghiarilor din Transilvania. Sperăm că statele europene care au avut teritorii în Ungaria nedreptăţii istorice, vor protesta împotriva cerinţei maghiarilor privind privilegiile solicitate în Transilvania.
Acest stat al Ungariei a devenit o ruşine a Europei prin modul de abordare a relaţiilor cu ţările vecine, având o naţie cu o componenţă „prin asimilare etnică în decursul veacurilor” („Condeiul ardelean”, 4-17 mai 2018, p. 7). Un bun exemplu este identificarea lor ca maghiari în procent mare prin maghiarizarea secuilor. Putem avea dreptate dacă afirmăm că maghiarii puri sunt pe cale de dispariţie şi atunci se poate explica disperarea lor de a cere regim de viaţă care să le salveze naţia de la pieire, o pieire spre care merg pas cu pas, prin încercarea de a acapara teritorii străine, prin cinismul de cuceritor, care nu s-a stins nici după un mileniu de exemplu de viaţă civilizată, oferit de popoarele Europei. Trebuie să se instituie pentru totdeauna dreptatea istoriei. Să i se reteze acestei specii de sălbatici moftul de popor ales, atâta vreme cât istoria lor este încărcată de crime.
În cei 100 de ani, de când imperiul, în care erau parte componentă, a dispărut, ungurii n-au încercat să păşească în rândul etniilor paşnice ale Europei, ci şi-au înscris certificatul de popor asupritor, neîmpăcat că nu mai are putere dominantă, fără să înţeleagă că s-a înscris în rândul naţiunilor europene ca un neam de barbari. Este evident că pretenţia de a primi toate favorurile cerşite puterilor europene devine ridicolă, coborând poziţia statului ungar în mocirla continentului nostru.

Categorie: