Ce faceţi cu Sufletul Românesc?!

Motto: În pofida a tot ceea ce ne-a fost, ne este şi se pare că ne va mai fi împotrivă, NOI am fiinţat şi vom fiinţa, spre dezamăgirea, regretul şi chiar disperarea unora… (George G. Echim)

Acest titlu (de la el pleacă, izvorăsc cele ce vor urma) mi-a fost „inspirat”, adică întrebarea aceasta exclamativă, ce devine titlul eseului de faţă, mi-a fost determinată (în principal) de cele cuprinse în eseul cu titlul „Zece comandamente ale lui Mihai Eminescu faţă de starea Naţiunii Române”, de dr. Mircea Frenţiu (Blaj, Mica Romă), publicat în Bilunarul de atitudine şi cultură „Condeiul ardelean”, Anul XI, Serie Nouă - Nr. 303 (338), din 15-28 ianuarie 2016 (pag. 11).
Se înscriu în cadrul abordărilor respective despre geniul eminescian, precum şi despre Sufletul Românesc, şi cele ce se regăsesc în articolele - eseurile scrise - publicate tot în acest ziar de către dr. Stelian Gomboş (Bucureşti), cu titlul „Despre poetul, prozatorul şi publicistul Mihai Eminescu în viziunea Bisericii (pag. 8-9); de către prof. Georgeta Ciobotă (Alba-Iulia), cu titlul „Eminescu - Românul Absolut” (pag. 10); cele din articolul „Românismul în publicistica lui Mihai Eminescu” (Din volumul „Românismul - destin şi moştenire la Eminescu. Interviuri cu Ilie Şandru”), de Elena Condrei (pag. 10); precum şi cele din articolul „Pleşu şi Liiceanu în Dialoguri de duminică. Boicotarea ideii de patriotism”, de dr. Vasile Lechinţan (Cluj-Napoca) (pag. 12).
Luările de poziţie în evocarea geniului eminescian sunt numeroase şi s-au exprimat cu generozitate cu ocazia manifestărilor din ziua de 15 ianuarie - ziua de naştere a celui mai mare poet român din toate timpurile - devenită prin lege Ziua Culturii Române, manifestări care au avut loc în toată Ţara, precum şi în străinătate.
Geniul eminescian este simbol al culturii române şi element esenţial de identitate a Neamului Românesc.
De la înălţimea geniului său a atras atenţia nu numai oamenilor, ci şi OMENIRII asupra a ceea ce dr. Mircea Frenţiu le numeşte „comandamente ale lui Mihai Eminescu faţă de starea Naţiunii Române”.
Examinând aceste „comandamente” cu interesul necesar, cu bună credinţă şi responsabilitate, nu ai cum să nu observi şi să constaţi că ele sunt valabile şi azi, sunt, cum se zice, de cruntă actualitate.
Prin acestea, ca prin întreaga sa operă - poezie, proză, publicistică -, Eminescu trăieşte, este viu, mai viu decât foarte mulţi vii-morţi spiritual.
Nu există domeniu al vieţii materiale şi spirituale în care Eminescu să nu-şi fi lăsat, prin abordare, amprenta geniului său creator. Toate luările sale de poziţie au fost în favoarea, sprijinul, apărarea drepturilor şi intereselor legitime de fiinţare pe pământul străbun a preabunului, prearăbdătorului, milostivului, dreptcredinciosului Neam Românesc, trăitor AICI dintotdeauna.
Când pun întrebarea „Ce faceţi cu Sufletul Românesc?!”, înţeleg să o adresez ca un strigăt interogativ către toţi aceia care, într-o formă sau alta, prin faptele - acţiunile ori nefaptele - inacţiunile şi/sau nepăsarea lor aduc, în orice mod, atingere simbolurilor identitare şi prin aceasta spiritului şi spiritualităţii Neamului Românesc, cu consecinţe nefaste asupra însăşi fiinţării sale.
Modalităţile prin care neprietenii, şi de ce să nu o spunem fără rezerve şi fără ocolişuri, duşmanii (de oriunde ai) Sufletului Românesc aduc atingere şi contribuie la distrugerea acestuia, sunt multiple, persuasive, sofisticate sau făţişe şi, curios, multe dintre ele cu concursul „cozilor de topor”.
Aşadar, o cauză a nenorocirilor „abătute” asupra Neamului Românesc, cu consecinţe nefaste asupra a ceea ce numim Sufletul Românesc, o reprezintă „cozile de topor”. Şi cum nu se duce lipsă de acestea, ba mai mult, existând, poate, chiar mai multe „cozi de topor” decât topoare, cauza produce continuu efecte dintre cele mai prejudiciabile pentru ceea ce înseamnă sănătatea morală a societăţii.
Lor şi celor în slujba cărora se află (şi altora asemenea) se adresează întrebarea noastră din titlul acestor gânduri.
Demolatorii, denigratorii, detractorii, trădătorii, hoţii, corupţii, lipsiţii de orice sentiment de iubire de Neam şi Ţară, toţi cei care „lucrează” (cu asiduitate chiar) la distrugerea elementelor identitare ale fiinţei naţionale, săvârşesc în realitate adevărate crime împotriva umanităţii.
Umanitatea a trăit şi este normal să trăiască cu respectarea, măcar minimală, a regulilor şi legilor firii, a identităţii, libertăţii şi demnităţii fiinţei umane, a comunităţilor naţionale, fără a permite să se uzeze abuziv de tăvălugul mondializării, ţinând seama de principiile de viaţă general cunoscute, acceptate şi acceptabile, printre care unitatea în diversitate. Apoi, fiecare naţiune are dreptul la o organizare statală, cu sisteme de organe ale statului care să corespundă drepturilor şi intereselor sale legitime.
Guvernele desemnate pentru a administra treburile statului şi, deci, ale naţiunii, trebuie să lucreze în interesul comunităţii naţionale şi nu în cel al unor grupuri de interese sau indivizi.
Nerespectarea principiilor şi legilor şi neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor, la toate nivelurile, aduc atingere bunei guvernări, cu repercursiuni negative asupra vieţii oamenilor.
Nu vizăm aici întocmirea unui plan de guvernare, dar nu putem să nu observăm deficienţele în activitatea guvernamentală, deficienţe rezultate din necompetenţă, neglijenţă, lipsă de preocupare pentru interesul comun şi preocuparea mai mult, sau chiar exclusiv, pentru interesele de grup (adesea de tip mafiot) sau individuale, cu gestiuni frauduloase etc., cu consecinţe dezastruoase asupra dezvoltării societăţii, împiedicând calea spre bunăstarea economică, prin care să se poată asigura condiţiile unei necesar-corespunzătoare dezvoltări, evoluţii spirituale, a membrilor ei.
Nu se pot separa nevoile omului. Nevoile spirituale nu pot fi asigurate fără garantarea nevoilor materiale cât mai complete (dar măcar minimale, de înfăptuire a unui nivel de trai decent - cum, de altfel, prevede legea fundamentală a Ţării, care este Constituţia).
Sunt şi rămân valabile aserţiunile „Primum vivere, deinde filosofare” (dicton latin) şi „La inima soldatului pătrunzi prin stomac” (Napoleon Bonaparte). Ele exprimă destul de simplu, dar direct, clar, neechivoc cele arătate mai sus.
Pentru toate avem nevoie de muncă cinstită, recompensată corect, şi de o guvernare bună realizată de oameni cu simţul cinstei, onoarei, demnităţii, respectului şi iubirii de aproapele etc., cu respectarea şi asigurarea perenităţii elementelor identitare, ţinându-se seama că fără suflet nu putem nici trăi şi nici muri.
Fără existenţa, întreţinerea, menţinerea şi afirmarea, fără trăirea şi manifestarea ideii de patriotism şi a sentimentului patriotic, Sufletul Românesc este lipsit de conţinut. Aceasta pentru că nu se poate disocia (ar fi o aberaţie să se admită o atare disociere) Sufletul Românesc (ca efect) de ceea ce reprezintă ideea - trăirea - noţiunea de patrie şi patriotism (ca elemente cauzale). În acest context, aserţiunea marelui actor şi cantautor Tudor Gheorghe despre patriotism este mai mult decât relevantă, astfel: „Patriotismul nu-i brăţară sau papion sau pălărie. Să-l porţi sau nu. Să ţi se pară că-ţi vine sau nu-ţi vine, ţie. Te naşti cu el. Ţi-e-n datul sorţii. N-ai cum să-l lepezi de pe tine. Îl porţi ca pe-o cămaşă a morţii, nu-l cumperi de la curţi străine. Şi de vândut n-ai cum să-l vinzi. E un fel de suferinţă crestată dureros pe grinzi de suflet vechi şi de credinţă. Aud şi văd, citesc şi tac cuprins de-o silă ancestrală. Plâng de ruşine c-am fost dac şi c-am ajuns acum zăbală în gura ştirbă a nu ştiu cui, care-mi molfăie mândria şi-mi bate lacrimile-n cui şi-mi răstigneşte poezia”.
Pentru frumuseţea rostirii şi mesajul (de luat aminte) despre slava Sufletului Românesc, cităm următoarele:
„(…) lumânarea sufletului nostru încă nu s-a stins, căci au mai fost şi alţi bărbaţi de seamă care-au ştiut să ne vorbească nu doar de bucurie, ci chiar de fericire, pe care-au înţeles-o, de la daci citire, ca jertfă de sine şi de bucurie a morţii, de care nu au parte, fireşte, decât aceia care cred cu-adevărat în sufletul nemuritor”;
„(...) şi dacă Sufletul Românesc are o bună parte cugetătoare, speculativă, cum a dovedit-o de-a lungul ultimelor două milenii de dreaptă credinţă, atunci, în ciuda vremurilor grele care s-au abătut din nou asupra noastră, sufletul acesta ar putea fi trezit la nemurire, prin vorbe frumoase, prin epode, prin meditaţii şi prin rugăciune.
Şi poate că Maica Sfântă va trimite Îngerul Domnului să sune din trâmbiţa destinului nostru şi ne va da puterea să-i alungăm din nou pe ticăloşii şi pe nemernici care ne asupresc.
Să ne dea înţelepciunea de pe urmă a românului, ca în ceasul al XII-lea să ne îngrijim de sănătatea Sufletului Românesc, prin care am supravieţuit pe aceste meleaguri în inima codrului şi la umbra ocrotitoare a crucii.
Să-i aducem, cu alte cuvinte, sufletului nostru cinstirea cuvenită - a sufletului românesc cinstire”.
Unde sunt cei care trebuie să împlinească toate acestea? Pe toţi cei prezenţi şi, mai ales, pe cei viitori îi întreb: „Ce faceţi cu Sufletul Românesc?!”.

Braşov, la 2 februarie 2016
av. George G. Echim

Categorie: