„Ce a fost câştigat cu sânge, nu se negociază cu cerneală!”


Autor: 

Lazăr Lădariu

Am urmărit, pe rând, elucubraţiile autonomiste ale visătorilor să trăiască, izolaţi, în aluna otrăvită din inima României - aşa-zisul ţinut secuiesc. De fapt, mai corect spus, ţinut secuizat! Şi, ca român ardelean, am avut, de fiecare dată, ferma convingere că, pe Kelemen Hunor, actualul preşedinte al UDMR, pe popa Tokes Laszlo, preşedintele CNMT, vicepreşedinte al Parlamentului Europei, pe Tamas Sandor şi Borboly Csaba, preşedinţi ai Consiliilor Judeţene Covasna şi respectiv Harghita, pe Toro Tibor, preşedintele executiv al Consiliului Naţional Secuiesc, pe Szasz Jeno, liderul PCM, pe Marko Bela, fost preşedinte al struţo-cămilei udemeriste, nici organizaţie culturală, nici partid, şi pe alţi furioşi măcănitori separatişti, i-au făcut, din greşeală, o singură mamă, autonomistă, râvnitoare la teritorii româneşti în inimă de ţară.

Beneficiari ai discriminărilor pozitive, obişnuiţi mereu să primească supradrepturi şi privilegii, să fie mai egali decât alţii, aplicând strategia „paşilor mici”, ei cer mereu. Aşa au fost obişnuiţi, din 1990 încoace: să dobândească totul, de la guvernele postdecembriste, pas cu pas. Aşa au obţinut, rând pe rând, inscripţionările bilingve ale străzilor, bulevardelor, şcolilor, instituţiilor Statului Român din Ardeal, cea de-a doua limbă, maghiara, în justiţie şi administraţie, reamplasarea statuii Ungariei Mari, simbol al urii şi intoleranţei milenare, la Arad, în memoria celor 13 generali ucigaşi ai românilor ardeleni, la 1848-1849, drepturi nemaiîntâlnite în nicio ţară europeană - inclusiv predarea Geografiei României şi a Istoriei Românilor în maghiară - prin Legea Educaţiei Naţionale. Nu spunea chiar Marko Bela, la asumarea răspunderii Guvernului, că „aşa ceva n-a primit maghiarimea în o sută de ani”? Lor li se alătură ridicarea unor monumente non-grata pe pământul Ardealului, făţişa sfidare adusă românilor, ţării întregi! Să nu mai vorbim despre posturile de miniştri (Borbely Laszlo, Kelemen Hunor, Cseke Attila), unul foarte important, chiar de vicepremier (Marko Bela) în Guvernul Boc, secretari de stat, directori prin ministere, şefi de agenţii naţionale, prefecţi, subprefecţi, funcţii grase în serviciile descentralizate din judeţe. Başca - dubla cetăţenie! Contrar legilor româneşti, mulţi urmaşi de-a şaptea spiţă ai unor grofi au dobândit, deseori cu acte fictive şi prin trădarea românească a unor avocaţi veroşi, uşor de cumpărat, mii de hectare de pădure, în pofida acelor legi speciale, azi în vigoare pe teritoriul românesc. Iar acum cer Legea Statutului minorităţilor naţionale, precum şi autonomia teritorială, pe criterii etnice, a aşa-zisului ţinut secuiesc! Iar dacă nu li se face pe plac, dacă românii nu joacă aşa cum le cântă ei, să li se facă voia de a primi imposibilul, guvernanţii de azi considerând, în sfârşit, că şi pretenţiile absurde au o limită, iredentiştii, neorevizioniştii, extremiştii şi şovinii au început să vitupereze ca nişte turbaţi. Brusc, au devenit vocali din cale-afară!
Ce trâmbiţează honvedul horthyst Tamas Sandor, fluturând steagul autonomist în numele „reînvierii pământului secuiesc” şi al ruperii teritoriale a Statului Român? Dacă nu ne daţi, ne ridicăm! Ne răsculăm! Adică, mai altfel spus şi mai pe înţelesul legilor clare, dar care nu se mai aplică în România de peste 20 de ani încoace, el incită, închipuindu-se cu un Kalasnikov în mână, având tovarăşi, de revoltă şi de baricadă, bisericile maghiare, la nesupunere civică! Ei vor numai şi numai ţinut secuiesc, pe viaţă şi pe moarte, indiferent de grave şi previzibile consecinţe posibile. Cu orice preţ. Iar dacă autorităţile române, de data aceasta, îl vor lua pe NU în braţe şi le vor da peste nas cu necesarul refuz, nefăcându-le pe plac, refuzând să le dea cadou, prin noua împărţire administrativ teritorială, ţinutul secuiesc, de fapt o altă Regiune Autonomă Maghiară, cu care, în anul 1968, Ceauşescu a dat de pământ, fiind, de fapt, un stat în stat, ei ce vor face? O spune chiar liderul UDMR, Kelemen Hunor: „Maghiarii vor ieşi în stradă!”. Vor demonstra „împotriva voastră!”. Adică, a românilor! Kelemen Hunor, nimeni altul decât ministrul Culturii în Guvernul de la Bucureşti, nu în cel de la Budapesta, ameninţă. Ce neobrăzat! Îi ţine hangul, nici nu se putea altfel, popa Tokes, vicepreşedintele Parlamentului Europei. „Dacă nu se va întrerupe această politică post-Trianon - clama el -, atunci vom pleca!” Şi ce-i mai turuia fleanca! Cică ungurii din România şi-au pierdut limba şi drepturile, sărăcuţii de ei! Afirmaţii care îl descalifică din capul locului. Oare numai unii maghiari au plecat, în ultimii 21 de ani, din România, nu şi românii? Aberant! Un membru al Guvernului României, incită la nesupunere civică, „în numele drepturilor câştigate”! (Se ştie şi cum au fost câştigate supradrepturile lor: prin şantaj şi discriminări pozitive!) Aşadar, UDMR se vrea, şi la guvernare, şi în stradă, şi la Putere, şi în Opoziţie, şi cu privilegii! Nu-i cam mult? Prin gestul lui necugetat, Kelemen Hunor doreşte, în anul 2011, un alt 20 martie 1990, acel minirăzboi civil de la Târgu-Mureş, dar generalizat de data aceasta. De fapt, nu mai trebuie „tradus” nimic: ungurii vor Ardealul! Asta ne spune Kelemen Hunor. Ce neruşinat! Ce ar trebui să facă acum Emil Boc? Ministrul Culturii să fie, urgent, destituit pentru instigare la violenţă, iar UDMR, struţo-cămila, nici organizaţie culturală, nici partid, să fie scoasă în afara legii! În faţa provocărilor, a sfidării şi a aroganţei agresive, în România este nevoie de o lege precum cea din Slovacia, pentru a ne apăra fiinţa naţională! Cum îşi închipuie ei nesupunerea civică la care cheamă? Cum o vor materializa? Cu tunul, cu bomba, cu arma, cu bâta? O insultă şi o arogantă provocare la adresa autorităţilor române, dar a românilor, în primul rând, deopotrivă, desconsideraţi în ţara lor de o minoritate pseudosecuiască, neînsemnată, care, la recensământul din 2002, nu depăşea, conform declaraţiilor, 260 de persoane! Ciudat lucru!
Cutia Pandorei fiind deschisă, ei, autonomiştii, lărgesc sfera, cerând autonomii şi în afara zonei aşa-zisului ţinut secuiesc. Nu se exprimă oare, atât de clar, în acest sens, deputatul Peter Lakatos? „Vor ieşi în stradă - clama el - şi maghiarii din alte judeţe!” Ameninţare! Jucând la două capete, ei au un proiect, recunosc udemeriştii, conform căruia, în cazul unei noi împărţiri administrativ-teritoriale, mintea lor zboară spre partea din ţară răpită României prin Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, cuprinzând judeţele Maramureş, Satu Mare, Bihor, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Covasna, Harghita! Ce fericiţi ar fi ei să aibă graniţa, deocamdată doar, apoi vom mai vedea, cu Ungaria, draga de ea! Iar dacă nu vor obţine macroregiunea amintită şi atât de mult dorită, atunci măcar, acolo, un aşazis ţinut secuiesc, o microregiune, chiar cât o nucă, dar să fie formată din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, partea aceea din inimă de Românie, în care, la împlinirea celor 70 de ani de la Dictatul de la Viena, plimbau fantoma lui Horthy Miklos călare pe cal alb! Apoi, au stat ei ce au stat şi s-au gândit profund: ce ar fi să cerem noi şi autonomie pentru Satu Mare, Bihor şi Sălaj? Au născut ei chiar o nouă sintagmă, pentru „Partium”, „autonomie asimetrică”! Când o doamnă deputat, din partidul aflat la putere, se referea la aşa-zisul ţinut secuiesc, folosind cuvântul „imaginar”, deputatul Peter Lakatos a sărit ca ars, perorând: „Nu imaginar, ci real!”. Cât se poate de clar: în căpăţâna lor, aşa-zisul ţinut secuiesc, încropit după „modelul Kosovo”, al declarării unilaterale, de către albanezi, a independenţei provinciei secesioniste, deja există de facto! Tânjesc ei după statutul „de jure”! Lipsesc doar instituţiile guvernării proprii, ca stat: preşedinţie, parlament, guvern, ministere, administraţie, poliţie, armată proprii. Acestea vor urma ceva mai încolo. Numai că înfocaţii adepţi ai autonomiei teritoriale pe criterii etnice uită că provincia sârbească - Kosovo -, la care tot mai des fac trimitere, este la margine de ţară, la hotarul destrămatei Iugoslavii, în condiţii atât de tragice. Or, cele trei judeţe - Harghita, Covasna şi Mureş - se află tocmai în inimă de Românie. Şi este cam cu totul altceva! Deci, atenţie, autonomişti! Nu vă jucaţi cu focul! Declararea independenţei unilaterale a provinciei Kosovo avea loc în contextul în care fosta Iugoslavie s-a destrămat, iar Serbiei, hărţuită din toate părţile, i se răpea tocmai leagănul naşterii statului sârb, după un distrugător război civil. Noi, românii, nu vom putea uita niciodată, nici măcar urmăriţi de vreun blestem al duşmanilor, că în Transilvania este, prin Sarmizegetusa Dacică, leagănul naşterii poporului român. Nu vom îngădui unor duşi bine deacasă, cu pluta, visând mereu cai verzi pe pereţi, să se atingă de trecutul, de pământul şi de rădăcinile noastre! Încă o dată, atenţie! Jocul cu focul poate fi periculos! Pentru că şi răbdarea noastră, cât este ea de românească, are o limită!
Ei, cei care mereu au cerut şi cer şi mereu li s-a dat, nesătui şi nemulţumiţi, acum vor numai şi numai autonomie teritorială pe criterii etnice şi supradrepturi. Pescuitori în ape tot mai tulburi, de la o vreme încoace, în astfel de cazuri, înmulţindu-şi pretenţiile, flutură, ca „exemple de urmat”, steagurile autonomiste de prin Tirolul de Sud şi Catalunia! Exemple care, de fapt, sunt cam alte gâşte în alte traiste. Reprezentând 1.431.807 de locuitori, cam a doua minoritate din România (cea rromă depăşindu-i, la ora actuală, dacă etnicii ei nu s-ar declara maghiari), i-am întreba, arătând cu degetul spre vehemenţa lor (celelalte minorităţi neavând astfel de pretenţii!): cum se face că, în ţări avansate economic şi social, precum Franţa, Germania, SUA, minorităţile nu au astfel de pretenţii absurde? În Germania, turcii sunt vreo şapte milioane. În America, hispanicii reprezintă peste 47 de milioane. Şi nu cer nimic! Ce ar fi, ne întrebăm, iar răspunsul îl intuim bine, dacă germanii din Alsacia şi Lorena ar cere să aibă şi ei „o ţărişoară” a lor? Care ar fi, oare, reacţia Franţei, ţară reprezentând, prin Constituţie, un singur popor, o singură limbă, un singur drapel, un singur imn? Vorba francezului: „Nu să faci! Nici măcar să nu gândeşti!”. Pe la noi se intonează, cum a fost şi la Congresul UDMR de la Oradea, mai întâi imnul Ungariei; prin Harghita şi Covasna, steagul secuiesc este arborat pe instituţiile Statului Român (pe clădirea Consiliului Judeţean Covasna flutură chiar şi drapelul iranian!), la festivităţi se cântă doar imnul Ungariei. Fără reţinere! Fără ruşine! Deci, cu paşii ăştia „mici” au obţinut totul, din 1990 încoace!
Totuşi, ce mai tună şi mai fulgeră ei că nu au drepturi, că sunt discriminaţi în România, model european de aplicare a politicii minorităţilor, ţara de la care au primit totul. De multe ori, toleranţa românească le-a dat chiar şi ce nu au cerut! Ce mai afuriseau ei, mai serile trecute, comunismul! Cam uită ei cine a adus, în Ardeal, comunismul pe tancurile sovietice? În primul rând, comuniştii unguri şi evrei! Printre ei şi Walter Neulander, tatăl lui Petre Roman. Acestea se cam uită? După modelul ungurilor, dinainte şi de după semnarea Tratatului de Pace de la Trianon, când se declarau, ba antantofili, ba republicani, ba bolşevici, ba fascişti, după 23 august 1944 mulţi maghiari au devenit, peste noapte, comunişti de frunte, unii din rândul unor foşti horthyşti înrăiţi, chiar dintre membrii organizaţiei „Rongyos Garda”. În timp ce unul înjura de mama focului comunismul, vitupera şi făcea spume la gură, câte rele le-a adus, lor şi numai lor, comunismul, nu ezitam să-i amintesc, cu dovezi, cât bine le-a adus el, înjuratul de acum, câte privilegii şi supradrepturi, multora chiar bunăstare, în fosta, de tristă amintire, Regiune Autonomă Maghiară, pe care azi o vor reînviată! Dacă le-a fost chiar atât de rău în acel „iad comunist”, cum se exprima unul, într-adevăr, „obsedant deceniu” pentru români, de ce, cu atâta râvnă şi ambiţie, vor să se reîntoarcă, în anul 2011, iarăşi în RAM? Tocmai pentru a reaminti cât de „rău” le-a mai fost lor, pe vremea în care tăiau şi spânzurau, când aveau pâinea şi cuţitul, alde Csupor, Gere, Szotyory, Benko, Branis, Csogor, Szekeres, Kiss, Udvarhely, Agoston, Gaalpal şi mulţi alţii, redăm, mai jos, câteva dovezi inatacabile. Sunt mărturiile istoriei şi ale arhivelor. Prin bunăvoinţa unui fidel cititor al „Cuvântului liber” de la Târgu-Mureş, am ajuns în posesia unui document, o situaţie a „membrilor de partid cu stagiu (în ilegalitate - n.a.) dinainte de 23 august 1944, existenţi în evidenţa Comitetului Municipal de Partid Târgu- Mureş, la 30 iunie 1984”. Trăgând linie şi adunând: 45 de maghiari, 3 români (din care doi doar cu numele, fiind maghiarizaţi!), 2 evrei, 2 germani! Doar în Târgu-Mureş! Lăcătuşi, muncitori, pantofari, croitori, mecanici auto, tâmplari, tipografi, ţesători, instalatori, bucătari, strungari, zidari, fotografi (meserii onorabile, desigur!), cetăţeni cu patru, cinci, şapte clase, rar cu liceul sau cu o facultate, 2 medici (Csogor Lajos şi Rosenfeld Tibor), o profesoară (Csogor Erzsebet) şi un jurist (Radu Ştefan). Fiecare cu mai multe şi importante ordine şi medalii. Comentariile sunt de prisos. Iar dacă tot se tânguiesc ei cât de oprimaţi au fost, cât de greu le-a fost şi cât au suferit ei, ia să vedem câţi dintre aceştia au fost duşi la Canal, câţi au împărţit celulele de la Sighet, Aiud, Piteşti, Gherla, alături de Iuliu Maniu, Mircea Vulcănescu, Gheorghe Brătianu, Corneliu Coposu, cei mai mulţi murind pentru opiniile lor?
Pentru că ne-am săturat de tânguirile şi de pretenţiile lor, ale celor care mereu cer şi li se dă, dar se plâng că, în pofida tuturor drepturilor, a privilegiilor şi a discriminării pozitive, ar fi „cetăţeni de rangul doi”, vom recurge, din nou, la dovezile inatacabile ale actelor din arhive şi din realitate. Cu toate că maghiarii constituie doar 6,6 la sută din populaţia României, iar românii 89,4 la sută, conform recensământului din anul 2002, la ora actuală Marko Bela este vicepremier în Guvernul marionetă de la Bucureşti, nu în cel de la Budapesta, alături de miniştrii Kelemen Hunor (Cultură), Borbely Laszlo (Mediu şi Păduri) şi Cseke Attila (Sănătate). Guvern în care UDMR şi-a plasat 7 secretari de stat, 34 de consilieri şi consilieri de stat, 9 directori, directori generali şi şefi de cabinet, 43 de preşedinţi şi directori generali ai unor importante instituţii guvernamentale. Lor le mai adăugăm prefecţii din judeţele Hunedoara, Covasna, Harghita, Vaslui şi Sălaj, precum şi subprefecţii din judeţele Braşov, Maramureş, Arad, Satu Mare şi Mureş! Curat „cetăţeni de rangul doi”! Aşa că, nicio grijă, spre întristarea USL (Uniunea Social Liberală), nu vor pleca ei de la guvernare. Nu lasă ei ciolanul. Nu pleacă niciodată câinele din faţa măcelăriei! Mereu, azi într-o barcă, mâine în alta, UDMR a câştigat, cam totul, din 1990 încoace. Acum, după ce a prelungit agonia Guvernului Boc, trece la atac, din nou şantajând. Context în care reamintim guvernanţilor de azi un adevăr cunoscut: să nu uite că în Ardeal se câştigă sau se pierd alegerile! Aşa că bine ar fi să-i ia de guler pe aceşti nesătui autonomişti, iredentişti, şovini şi extremişti, şi să le arate direcţia spre Budapesta, spre draga lor Ungarie! Pentru că, se ştie, „ce a fost câştigat cu sânge, nu se negociază cu cerneală!”.

Categorie: