Ceahlăul, Muntele sfânt

Urcuşul pe Ceahlău (foto) naşte în minte simţirea transcendentală că muntele are capacitatea de a uni punctele cardinale într-un Răsărit indefinit şi circular care duce către steaua Luminii.
Naşterea norilor deasupra Ceahlăului este reflectată, de obicei în zorii zilei, în undele lacului Izvorul Muntelui. În orice anotimp, Muntele Sfânt al Moldovei este acoperit de o lumină albă, protectoare, văzută ca o cunună rotundă ce duce cu gândul la aura din jurul sfinţilor mucenici.
Ocrotitorul muntelui şi al Mănăstirii, cine putea fi altul decât Ştefan cel Mare Sfânt al Moldovei?!
Cineva ne-a dezvăluit cu voce scăzută… că umbra Ceahlăului apare în mai multe locuri sub formă de Cruce.
Gândul mă duce până într-acolo că Ceahlăul s-a înălţat pe propria umbră ca pe o Cruce a răstignirii, oferind pelerinilor pildă de urmat.
Aproape că ar fi o blasfemie să vorbeşti de cele lumeşti când ajungi sus pe platoul muntelui, tocmai aici unde se aude Toaca primordială ce cheamă la priveghere şi contemplare.
Bucuria ce o afli pe Ceahlău duce de-a dreptul la o fericire a tăcerii, când în depărtare se văd la sfat de mare taină… suita nesfârşită de munţi ai „Ardealului sfânt, pământul răstignirii noastre”.
Una din apele care adună o jumătate din pâraiele care izvorăsc de pe Ceahlău poartă numele de Schitul. Poiana maicilor… este un alt nume care vine în ajutorul nostru de a înţelege că Ceahlăul este muntele sfânt al României.
Evident că oamenii purificaţi şi iluminaţi cunosc aceste adevăruri şi le lasă să se odihnească în pacea tăcerii.
M-a impresionat smerenia şi tăcerea Ceahlăului, ce lasă întâietate sutelor de munţi din jur, care, datorită pădurilor, par mai înalţi la o primă vedere, ajutaţi cu bucurie de lumina aceea albă ce răsare încontinuu din pietrele vii ale Muntelui Sfânt.
Am aflat o notă a părintelui Dumitru Stăniloae în care arată magistral şi sintetizează modesta noastră înfiorare la vederea Ceahlăului:
„Tot universul este transfigurabil, destinat îndumnezeirii, mediu peste care şi în care să se întindă lumina dumnezeiască, cum s-a întins în jurul lui Hristos pe Tabor lumina trupului său…, căci toate au corespondenţă cu cele dumnezeieşti…”.