Cel care nu este vinovat, nu are de ce să se teamă / Apără legea şi ordinea

Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 245, 20.12.2013

Lex et ordo, adică lege şi ordine - acesta este sloganul
jandarmeriei, prin care i-ar putea fi caracterizată pe scurt activitatea, însă pentru a avea o imagine mai cuprinzătoare despre purtătorii de uniformă - cândva de temut - i-am luat un interviu lui Molnar Attila, 36 ani, din Târgu-Secuiesc, subofiţer în cadrul jandarmeriei locale.
- În general, oamenii se tem de jandarmi. Care credeţi că este motivul?
- Eu cred că dacă cineva nu este vinovat, nu are de ce să se teamă. Noi nu suntem împotriva cetăţenilor. Suntem prezenţi la acţiunile care mobilizează mase de oameni pentru ca oamenii să fie în siguranţă. Este o idee greşită aceea că jandarmul român îi bate pe maghiari, pentru că acela care respectă legea nu are de ce să se teamă, indiferent ce naţionalitate are. În Târgu-Secuiesc, peste jumătate din jandarmi sunt maghiari, eu sunt în serviciu de 6 ani.
- Confruntarea de la 1 decembrie, din Sfântu-Gheorghe, a împărţit părerile oamenilor despre jandarmi. Ce ne puteţi spune despre acest lucru?
- Fiecare are dreptul să rememoreze în limitele legii, după cum are şi dreptul de a face acest lucru fără să fie deranjat de alţii. La Sfântu-Gheorghe, jandarmii au avut grijă ca membrii celor două tabere să nu se intersecteze, traseele erau stabilite, însă unii nu au vrut să ţină cont de acest lucru şi nici de faptul că treaba noastră este să asigurăm siguranţa participanţilor, indiferent din ce motiv sunt aceştia prezenţi. Acest lucru a fost valabil, de exemplu, şi
la Marele Marş al Secuilor, unde am avut grijă de siguranţa mărşăluitorilor.
Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 245, 20.12.2013;
Titlu: Cel care nu este vinovat, nu are de ce să se teamă / Apără legea şi ordinea,
Semnează: Nagy Sz. Attila