Centrul European de Studii Covasna-Harghita Comunicat - CNCD, o instituţie ce favorizează maghiarii în detrimentul românilor

Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) a luat la cunoştinţă cu surprindere de recenta hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), de sancţionare cu avertisment a Centrului European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române, în urma publicării studiilor „Raport pe marginea proiectului Legii Educaţiei Naţionale privind situaţia minorităţilor din perspectiva egalităţii de şanse” şi „Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita-Covasna”, studii în care se fac „referiri discriminatorii la minoritatea maghiară”. Potrivit ştirilor din mass-media, sancţiunea a fost aplicată în urma petiţiei înaintată de Cristian Gojinescu la CNCD, în care a susţinut că cele două studii conţin afirmaţii şi o terminologie discriminatorii pe criterii etnice, în special în privinţa drepturilor minorităţilor naţionale de a-şi prezenta identitatea etno-culturală şi de a utiliza limba maternă.
Hotărârea CNCD justifică încă o dată solicitarea CESCH şi a Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) de analizare de către Parlamentul României a activităţii CNCD care, constant, soluţionează în mod subiectiv şi arbitrar cauzele privind posibilele fapte de discriminare a românilor sau maghiarilor din Covasna, Harghita şi Mureş.
Astfel, CNCD se „autosesizează”: în presupuse fapte de discriminare a maghiarilor, dar nu se autosesizează în fapte de certă discriminare a românilor din Covasna şi Harghita produse de autorităţile locale, soluţionează diferit speţe identice, tergiversează soluţionarea reclamaţiilor vizând discriminarea românilor etc..
Chiar şi speţa de faţă, în care CNCD îşi permite să cenzureze concluziile unei cercetări ştiinţifice privind asimilarea românilor din Covasna şi Harghita, relevarea „adevărurilor” din zonă fiind discriminatorii pentru minoritatea maghiară, este un exemplu de soluţionare discriminatorie de către CNCD a reclamaţiilor. Nu mai puţin de acum trei luni, acelaşi CNCD considera afirmaţia Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna, care împărţea românii din judeţ în români băştinaşi „buni” şi români colonizaţi „răi”, ca nefiind discriminatorie şi ofensatoare cu argumentul „dreptului la libera exprimare”. Cu alte cuvinte, în imparţialitatea sa CNCD decide că românii pot fi ofensaţi şi jigniţi de politicienii maghiari în baza dreptului la libera exprimare, în timp ce cercetările ştiinţifice care relevă slăbirea comunităţii româneşti din Covasna şi Harghita, prin „grija” unor politici locale bine puse la punct, sunt discriminatorii pentru cei care orchestrează epurarea pe criterii etnice a românilor.
Faţă de această situaţie, CESCH va realiza şi va publica un studiu privind modul discriminatoriu de soluţionare a reclamaţiilor de către CNCD pe care îl va înainta Comisiilor pentru abuzuri din cele două Camere ale Parlamentului, precum şi partidelor politice pentru revocarea membrilor desemnaţi de acestea în Consiliul Director al CNCD.
Pe fondul problemei, Consiliul Director al CESCH consideră că hotărârea CNCD de sancţionare cu avertisment a Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române este o gravă eroare, care încurajează afirmarea susţinătorilor proiectelor separatiste de obţinere a autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-zisului „ţinut secuiesc” şi solicită Academiei Române să conteste în instanţă hotărârea menţionată.
Conducerea CESCH apreciază în mod deosebit preocuparea Centrului European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române pentru cercetarea problematicii specifice spaţiului sud-estului Transilvaniei, sprijinul acordat conceperii şi realizării unor proiecte privind convieţuirea interetnică din judeţele Covasna şi Harghita şi participarea la manifestările ştiinţifice realizate în zonă. Evidenţiem valoarea cercetărilor sociologice întreprinse, sub coordonarea prof. univ. dr. Radu Baltasiu, pentru reconfigurarea strategiilor referitoare la gestionarea proiectelor separatiste şi de enclavizare etnică a aşa-zisului „ţinut secuiesc”, la integritatea culturală a comunităţilor, respectiv la infrastructura simbolică şi potenţialul evolutiv al acestora şi la identificarea metamorfozelor comunităţilor (inclusiv a cazurilor de dispariţie şi rezistenţă).
Consiliul Director al CESCH atrage din nou atenţia Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului României asupra perpetuării unor situaţii deosebit de grave care afectează pe termen lung dăinuirea populaţiei româneşti în judeţele Covasna, Harghita şi Mureş şi solicită elaborarea grabnică a unei strategii care să stopeze acţiunile separatiste promovate de liderii maghiari, cu sprijinul Budapestei, şi să asigure caracterul multietnic şi pluriconfesional al celor trei judeţe. Director, dr. Ioan Lăcătuşu 26 iulie 2013