„CLAVIATURI”

revistă trimestrială de poezie, imună la boala revistelor literare, dar şi la „medicamentaţia” revistelor de „importanţă strategică”

Motto: „Talentele dacă nu sunt încurajate se sting”
(Gheorghe Oprea Holbavianu)

Cunoscând, în general, greutăţile prin care trece presa scrisă din ţara noastră de mai bine de un deceniu, dar, în special, publicaţiile literare, fiecare nouă apariţie a revistei braşovene de poezie reprezintă pentru mine un adevărat miracol. Ca şi cititor de presă sau carte nu este greu să constaţi că numărul chioşcurilor şi al librăriilor s-a diminuat drastic. Mai multe cotidiene centrale sau locale, de ţinută, au dispărut de pe piaţa presei scrise, unele desfiinţându-se - „Cuvântul Nou” (Covasna), „Gazeta de Transilvania” (Braşov) -, altele trecând la apariţii on-line, iar altele devenind adevărate fiţuici prin reducerea formatului, al numărului de pagini, al apariţiilor anuale şi, bineînţeles, al tirajului, în condiţiile creşterii preţului/exemplar. Astfel au dispărut şi revistele literare braşovene „Astra” şi „Dealul Melcilor”, pe atunci subvenţionate de Ministerul Culturii şi Cultelor sau Uniunea Scriitorilor din România (USR). Semnale de alarmă privind soarta şi statutul revistelor literare erau ridicate din anii 2004-2005 de scriitori, poeţi, critici literari în revistele literare de prestigiu ale vremii: „România literară”, „Ramuri” (Craiova), „Apostrof” (Cluj), „Convorbiri literare” (Iaşi), toate editate de USR, ca să nu vorbim decât de cele de importanţă strategică cum le definea poetul şi prozatorul Gabriel Chifu, pe atunci redactor-şef al revistei „Ramuri”, astăzi vicepreşedinte al USR. Dar iată ce spunea, pe atunci, Gabriel Chifu: „Ce sunt aceste reviste literare, presă pur şi simplu, şi atunci ele trebuie să se supună legilor economiei de piaţă, cererii şi ofertei, sau sunt instituţii de cultură, şi atunci ele ascultă de cu totul alte standarde, şi aşteptăm altceva de la ele, au un alt rost (altă menire) altă misiune? Fără ezitare, se cade să fie aşezate în rândul instituţiilor de cultură. Nişte instituţii de cultură foarte importante în tradiţia românească. Aşa încât este impropriu să cerem acestor publicaţii literare să funcţioneze autonom, din vânzări, la concurenţă cu ziarele sau publicaţiile mondene ori de scandal. Ele nu pot să aducă profit propriu, ci doar la figurat. La figurat şi de cele mai multe ori foarte târziu, însă beneficiile lor se localizează la nivelul cel mai greu de atins şi care contează cu adevărat, şi care trebuie să ne intereseze pe toţi în cel mai înalt grad - nivelul intelectual, cultural” (în revista „România literară”, nr. 8, din 2-8 martie 2005, articolul „Revistele literare”). Excelent pusă problema. Iată rostul revistelor literare! Vrem un popor cult? Tu, STAT, prin Ministerul Culturii, tu, USR, ajutaţi-le să fiinţeze, ajutaţi-le să-şi împlinească menirea! Cum le-a ajutat Ministerul Culturii sau USR? Cred că aşa cum a propus autorul articolului, astăzi vicepreşedinte al USR, Gabriel Chifu, din care redau următorul fragment din articolul amintit mai devreme: „Ministerul Culturii a fost sufocat de cereri, de „proiecte” (ghilimelele ţin să sublinieze că destule proiecte nu erau proiecte...). Calea aleasă în faţa acestei avalanşe a fost să se dea tuturor puţin (neîndestulător). Or, mie firesc, logic mi se pare să se efectueze o elementară selecţie: să se opereze o distincţie între adevăratele reviste, de prestigiu, de valoare naţională şi măruntele iniţiative personale, locale: erau oraşe de provincie cu trei scriitori şi patru reviste şi toate au primit bani! [...] Aşa încât, un prim pas, imediat şi uşor de făcut chiar de către Ministerul Culturii ar fi să se pună ordine: ca la teatre, sau la muzee, sau biblioteci - să se stabilească cele douăzeci-treizeci de proiecte viabile, revistele de însemnătate naţională: de la tradiţionalele „România literară” şi „Vatra” să zicem, şi până la noile „Observatorul cultural” şi „Dilema Veche” sau „Suplimentul de cultură”. Cu o formulare nu tocmai reuşită aş spune că există douăzeci-treizeci de reviste literare de importanţă strategică, a căror apariţie e inacceptabil să fie lăsată la voia întâmplării”. Deci, nici mai mult nici mai puţin, restul revistelor trebuie ucise prin „operaţia” numită „elementară selecţie”. Probabil în cadrul acestei „operaţii” au dispărut „Dealul Melcilor” şi „Astra” din Braşov. Dar ce contează? „Ramuri” din Craiova să trăiască! Astfel, revista „Astra” se adaugă pe o listă lungă de publicaţii dedicate culturii, condamnate la dispariţie, fapt împlinit în decembrie 2009, când revista trecea la Biblioteca Judeţeană Braşov şi se scotea pe linie moartă personalul redacţional. Aceasta în urma unei hotărâri de guvern aprobată la sfârşitul anului 2008, când se anunţa „decapitarea”, începând cu 1 ianuarie 2009, a altor 13 reviste culturale aflate, până la aceea dată, în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, între care „Contemporanul”, „Literatorul”, „Manuscriptum”, „Moftul român”, „Albina”, „Teatrul”, „Universul Cărţii”, „A Het”, „Korunk”, „Vilnie Slovo”. „Decapitarea” va continua în anul 2009 prin „reformarea” modului de finanţare de către Administraţia Fondului Cultural Naţional, „inventat” în 2005, „pentru ca toţi doritorii de cultură să aibă şanse echitabile”, când „la sesiunea sa de finanţare pe anul 2009 a decis cum se vor împărţi cei 700.000 lei celor 66 de reviste şi publicaţii culturale înscrise pentru finanţare. Potul cel mare: 183.420 lei (adică aproximativ un sfert din întreaga sumă!) l-a luat revista „România literară”, urmată de alte 26 publicaţii printre care „Secolul XXI” (74.716 lei), „Convorbiri literare” (16.718 lei), „Apostrof” (14.596), cea mai mică sumă (3.311 lei) mergând la „Revista Muzeelor”. Printre cei 39 de perdanţi se află: „Timpul”, „Symposion”, „Cuvântul”, „Muvelodes”, „Scena.ro”, „Drama”, „Teatrul azi” (sursa: MCC, Comunicat AFCN din august-septembrie 2009). Astăzi, în catalogul revistelor de cultură care apar în România sunt trecute 19 titluri, iar cele editate de cele 21de filiale ale USR sunt 12, care apar în şapte oraşe - „România literară”, „Viaţa românească”, „Luceafărul de dimineaţă” (Bucureşti), „Apostrof”, „Helikon”, „Steaua” (Cluj-Napoca), „Convorbiri literare” (Iaşi), „Orizont” (Timişoara), „Ramuri” (Craiova), „Vatra” (Târgu-Mureş), „Euphorion” (Sibiu). Deci, în total vreo treizeci (coincidenţă sau nu, cam tot atâtea câte preconiza actualul vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, acum vreo zece ani), dar, din care subvenţionate de USR, doar 12. La acestea mai putem adăuga pe cele editate „din iniţiativă particulară de doi-trei scriitori” pe bani proprii, acestea fiind înlăturate de la statutul de „instituţii publice” nefiind de „importanţă strategică”, între care enumerăm şi revistele „Claviaturi”, din Braşov, şi „Vatra veche”, din Târgu-Mureş, în condiţiile în care, din 2010, scade continuu puterea de cumpărare a majorităţii categoriilor sociale, iar „sponsorizările” unor mecenaţi au devenit flori rare în spaţiul cultural. Linşajul revistelor „de provincie” continuă şi astăzi cu asiduitate din partea unor reviste literare de „importanţă strategică”, care se intitulează acum „de relevanţă naţională şi deschidere europeană”. Dar despre această chestiune vom scrie într-o viitoare ediţie a publicaţiei noastre.
Pentru a cunoaşte, într-adevăr, miracolul apariţiei CLAVIATURI-lor, trebuie să amintim, cel puţin sumar, şi despre mediul socio-politic şi aşteptările creatorilor de proză şi poezie. Într-o societate bolnavă moral, precum cea în care trăim - cauzată de acţiunile conjugate ale unei mari părţi din mass-media, care a renunţat în a mai promova valorile culturale şi tradiţional-creştine ale Poporului Român, în favoarea vulgarităţii, trivialităţii, manelismului, grosolăniei, spectacolului facil, dar şi a învăţământului românesc aflat într-o criză permanentă generată de „reformele” dezastroase promovate de cei peste 25 de miniştrii care s-au perindat la conducerea învăţământului românesc în cei 25 de ani de democraţie, care au distrus tot ce era mai valoros în Educaţie - putem constata, cu surprindere chiar, că mai există încă cititori de literatură, cititori care au plăcerea şi deprinderea lecturii pentru care conştiinţele naţiunii, prozatorii şi poeţii trebuie să scrie. O dovedesc încă existenţa librăriilor şi a instituţiilor de cultură, manifestările cultural-ştiinţifice, însăşi lansările de carte şi reviste literare de care am scris deseori în paginile „Condeiului ardelean”. Desigur, aşteptările autorilor de literatură bună sunt mari şi, în unele cazuri, nereale. Citeam, în revista literară „Apostrof” (Anul XXV, nr. 3/286, 2014), de la Cluj-Napoca, o anchetă realizată de Letiţia Ilea privind aşteptările poeţilor şi prozatorilor din partea cititorului ideal, dacă există, din care citez scurte fragmente: „Cititorul ideal de fapt nu există. E o ficţiune. Există „cititorul real”, cel aflat în faţa textului, cititorul în carne şi oase, fragil, inconstant, capricios sau exultant, cel care se entuziasmează sau se întristează împreună cu autorul” (Iulian Boldea); „E ca spionul Mossadului, îl simţi, dar nu-l vezi” (Adrian Alui Gheorghe); „E adevărat, scriem pentru un cititor ipotetic, geamănul nostru, conţinut în noi. Acest geamăn ar trebui să fie cineva care mai crede în poezie, în dragostea ei solitară, ca şi în forţa sufletului” (Simona Grazia Dima); „Sper să existe, printre cei care îmi cumpără cărţile sau le primesc cu dedicaţie de la mine, printre cei care mă mai întâlnesc la o lansare de carte, o „manifestare” literară, o lectură... publică. Uneori apare între noi o boare de însufleţire. O idee de... lectură. Poate un dialog. Un dialog pe care îl sper dezvoltat prin intermediul cărţilor. Dacă n-aş crede că există (şi) un asemenea cititor, mai ales unul cu care nu mă voi întâlni niciodată faţă în faţă, nu aş scrie. Ce rost ar avea să-mi petrec viaţa scriindu-mă în speranţa că voi avea cândva timp să mă citesc?” (Olimpiu Nuşfelean); „Cititorul meu ideal este cititorul ce-mi citeşte cărţile şi căruia îi sunt profund recunoscător pentru că el este cel ce-mi oferă o clipă de supravieţuire” (Gheorghe Schwartz); „Când văd în tren sau în metrou (şi nu o dată) un tânăr care citeşte o carte, acela e cititorul meu ideal” (Alexandru Săndulescu).
Şi, cu toate vicisitudinile întâmpinate, cu toate capriciile, mentalităţile şi iubirile cititorilor, miracolul este că revista „CLAVIATURI” apare, şi apare cu regularitate metronomică, sub conducerea unui vrednic, perseverent şi talentat trio redacţional (George Echim - redactor-şef, Cornel Vlad - secretar de redacţie, Gheorghe Oprea Holbavianu - prezentare grafică), provocând bucurii trimestriale iubitori de cultură şi creatorilor săi. Şi, desigur, ar fi ideal ca să găsim în societate cititori ideali din punctul de vedere al autorilor. Eu cred că însăşi scrisul, opera, valoarea acesteia formează şi creează cititorul, mai mult sau mai puţin ideal din punctul de vedere al autorului. Esenţiale sunt în formarea cititorului metodele de a-i pune la îndemână creaţia şi stârnirea interesului faţă de aceasta; modelarea sa se realizează prin actul lecturii. Şi în redacţia revistei „CLAVIATURI” aceste obiective s-au propus şi se realizează, pornind de la atragerea tineretului, a iubitorilor şi creatorilor de poezie, indiferent de vârstă, din Braşov, judeţele limitrofe şi din ţară, la scrierea, lansarea-spectacol, prezentarea şi difuzarea sa în medii şi zone diferite. Cel mai recent număr, 2 (6), din iunie 2014, la a cărei lansare braşoveană am participat, dovedeşte faptul că revista a ajuns la maturitate, nu pentru faptul că a împlinit 18... luni de la apariţie, ci datorită formatului, structurii, ilustraţiei grafice şi, mai cu seamă, a valorii creatorilor şi poeziei lor. Cronici şi ecouri critice deosebit de favorabile la adresa mai multor autori care publică în acest număr (Ioan Tudor, Constantin Bihara, George Echim, Cornel Vlad, Viorica Popescu, Gheorghe Oprea Holbavianu, Mihaela Aionesei, Constantin Bărăcan, Ica Grasu, Rodica Ghinea, Mariana Popa, Toth Arpad), am citit în revista „Vatra veche”, de la Târgu-Mureş, în Antologia scriitorilor din Braşov „Lumini în cascada timpului”, şi am auzit cu ocazia lansărilor de carte de la Librăria „Şt. O. Iosif”, din Braşov, sau în cadrul manifestării „La umbra nucului bătrân” de la Sfântu-Gheorghe. Amintindu-ne că începând cu nr. 3/2013 fiecare nouă apariţie se constituie într-un număr omagial, trebuie spus că actualul număr este dedicat poetului şi artistului plastic Gheorghe Oprea Holbavianu. În cele 42 de pagini care îi sunt dedicate, din cele 158 ale revistei, prin scrierile prietenilor, poeţi şi scriitori, dar şi ale domniei sale, se conturează adevărata personalitate a omului, poetului, artistului plastic şi gânditorului Gheorghe Oprea Holbavianu.
Deoarece spaţiul nu ne permite a publica aceste recenzii, eseuri, cugetări, poezii, enumerăm numai titlurile acestora, din care putem contura un tablou al valorilor uman-literar-artistice ale sărbătoritului: Un suflet în contemplarea veşniciei (Cornel Vlad); Poetul de lângă Măgură (Ioan Suciu); Schiţă de portret a poetului Oprea Gh. Holbavianu (Ioan Tudor); Ferestre deschise din suflet (Petre Istrate); Un om „al artei” dăruieşte codlenilor „un strop din sufletul său” (Camelia Slugan); Încrustaţie - Oprea Gh. Holbavianu. Nu poţi sădi un pom în ciment (Constantin Bihara); În loc de final (Stelian Răducanu); Meditaţii despre artă şi literatură, Cuvântul meu. De ce şezători?, Poezii (Oprea Gh. Holbavianu). Aşteptăm cu nerăbdare numărul următor al revistei, când omagiatul va fi poetul Constantin Bihara, iniţiatorul seriei noi şi redactorul-şef al primelor patru numere ale CLAVIATURI-lor.
Demn de subliniat este faptul că alături de rubricile consacrate ale revistei - Poeţi din „Claviaturi”, Serie veche, Opinie, Foaia de mijloc, Consemnări, Text specia,l la rubrica Poeţii şi creaţiile lor şi-a făcut loc şi „noutatea”, cum o numea la prezentarea revistei redactorul-şef George Echim, Copiii şi tinerii iubesc poezia, în care debutează patru tineri, elevi ai Liceului din Săcele, sub conducerea prof. Nicolae Munteanu. Fiind vorba de un „debut absolut”, ţin să amintesc numele acestor tineri care îndrăgesc poezia: Andreea Gabriela Brătfălean, Antonia Cojocaru, Sandra Karina Dragomir şi Mircea Simulea. Tot un „debut absolut” şi lăudabil consemnăm şi în cazul poetului Petre Catană, din Sfântu-Gheorghe, debut covăsnean de altfel anunţat în articolul nostru O foarte plăcută reîntâlnire cu „sfânta poezie” şi Revista „Claviaturi” din „Condeiul ardelean” (nr. 259(294) / 4-17 aprilie 2014). Alături de aceştia mai putem enumera încă 27 de poeţi care-şi înscriu numele în paginile revistei cu nr. 2(6)/2014, din Braşov (George Echim, Cornel Vlad, Viorica Popescu, Ioan Gliga, Constantin Bărăcan, Ica Grasu, Mariana Popa, Constantin Bihara, Rodica Ghinea, Augustin Noagy, Narcis Teofil Purice, Ioan Suciu-Scheianu), Iaşi (Florentin Dumitrache, Maria Rusu, Vasile Fetescu, Mihai Liţu Munteanu, Constantin Mănuţă), Cluj-Napoca (Iulian Patca), Bucureşti (Lică Stancu), Sibiu (Ioan Friciu), Zărneşti (Ioan Tudor), Covasna (Toth Arpad), Târgu-Secuiesc (Mihaela Aionesei), dar şi din Germania (Theodor Echim), Ţara Galilor (Les Merton) şi Malta (Patrick Sammut). Urez spor la muncă triumviratului redacţional, inspiraţie poeţilor braşoveni indiferent de vârstă şi participare creatoare covăsnenilor în paginile revistei pentru a ne bucura mult timp de acum înainte de întâlnirile cu „sfânta poezie” şi CLAVIATURI-le braşovene!

Categorie: