„Claviaturi” - o revistă de poezie cât o antologie

Nouă apariţie editorială

Vineri, 26 octombrie 2018, la ora 15, în incinta caldă, luminoasă şi cu miros de suflet a Librăriei „Şt. O. Iosif” din Braşov, a avut loc prezentarea numărului 3 (23) a revistei trimestriale de poezie „Claviaturi”, Serie Nouă, eveniment a cărui gazdă a fost poetul George G. Echim, redactorul-şef al revistei. Această ediţie se deschide cu poezia lui Vania Gherghinescu - „Hora”, parcă într-o tresăltare de toamnă a simţirii noastre româneşti:
„Patimi şi izbânzi de neam
Rând pe rând văzutu-le-am
Şi-n zvâcniri - un legământ,
Către cer, către pământ.”
Despre istoria Caietului de poezie „Claviaturi”, din perioada 1941-1943, îngrijit de Vania Gherghinescu, avem ocazia să citim din documentarea redactorului-şef George G. Echim, care manifestă o preocupare specială cu privire la consemnarea unui „pomelnic” al numelor colaboratorilor Seriei Vechi a revistei, printre care îi amintim aici pe Lucian Blaga, Ştefan Augustin Doinaş, Virgil Gheorghiu, Emil Manu, Radu Stanca şi mulţi alţii, predecesori ai noii generaţii de poeţi români, care sperăm să rămână la fel de sonori în istoria literaturii şi să dovedească o cât mai prolifică şi îndelungată carieră literară.
Lingvistul Sebastian Bazilescu semnează rubrica de opinie despre intervenţia şi corectarea greşelilor din limbă şi despre abundenţa cuvintelor de origine străină promovate de mass-media. Subscriem şi noi la concluzia specialistului: „Limba română are legi şi norme precise, aşa că nu vă aşezaţi la masa de lucru înainte de a învăţa să scrieţi corect, că acest lucru înseamnă lipsă de respect pentru propria-vă limbă, şi cum poţi respecta ceva, mutilând acel ceva, care este limba română, în fel şi chip?”.
Artistul plastic şi scriitorul Gheorghe Oprea-Holbavianu, prin „Lumină din lumină”, ne îndeamnă la… Iubire, ca într-o predică duminicală: „În iubire se concentrează toată viaţa noastră, tocmai pentru că iubirea este Dumnezeu, iubire e omul, iubire e viaţa, iubire e Biserica, iubire e familia, iubire e societatea, iubire e patria”. Ce am putea adăuga unei asemenea învăţături? Doar faptul că şi poezia tot iubire este, de cuvânt, de limbă, de Ţară, de oameni, de natură, de viaţă şi de Dumnezeu, cu fiecare clipă care înfloreşte în noi, atât cât suntem în această formă a existenţei noastre. De aceea, în paginile ce urmează ale „Claviaturilor”, ne vom împărtăşi, ne vom îmbăta şi ne vom însufleţi de frumosul versurilor unor poeţi consacraţi sau autori debutanţi, apreciindu-i dimpreună pentru dăruirea simţirii lor.
Prima parte a liricii numără 22 de poeţi contemporani, iar versul clasic predomină, ceea ce mă face să revin la cuvântul de întâmpinare al lui Vania Gherghinescu, care scria în nr. 4 din 1943 următoarele: „Poezia, cu timpul, îşi întinde hotarele şi se adânceşte, se încordează şi se înăspreşte, alege din neguri ca şi din lumină - nu se poate tăgădui. E, doar, dezvoltarea normală… Dar normală nu înseamnă după normă - indiferent cine ar vrea să o stabilească şi oricare ar fi ea”.
Poetul Mircea Bodean ne încântă cu o frazare de romanţă în textul „Fără cuvinte”, desprins dintr-un peisaj autumnal, printr-un joc inedit de imagini: „Frunze îmbie, vântule rugin, / Ţăndări de soare plescăie puţin, / Lutul pădurii, frate oboist / Talpă se calcă, drumu-i însoţit”.
Promotoare a poeziei româneşti în întreaga lume, prin proiectele sale internaţionale de publicare a antologiilor bilingve şi nu numai, Ligya Diaconescu îşi cere în versuri „Iertare”, într-o dezgolire a sufletului „De dorurile atârnate, grele şi seci”. Aceeaşi atmosferă de toamnă mohorâtă o regăsim şi în poezia lui Constantin Dobre „Părinţi uitaţi”: „O ploaie rănită căzută prin iazuri / adusă de nori în ochi lăcrimaţi, / aruncă în suflet turbate talazuri / ce scaldă-n surdină părinţii uitaţi”.
Poeta Nicoleta Drăgan-Bucşă e prezentă şi de această dată în paginile revistei şi la lansarea acesteia, abordând structuri şi forme noi ale versului, impresionând prin originalitate: „Păstori de stele / Şi greieri trubaduri / despletesc / pe crestele creneluri / semantic doruri / înflorite-n / descântec poem. // Prin vechi portaluri / cu stâlpi de foc / doar menestreli licurici / dezghioacă / un chiot tainic / în zodii de lumini / dăruindu-se / răbojului azur / îngenuncheat / pe-al inimii stih”.
„Este interesant de urmărit în ce măsură s-au întâlnit talentul, inspiraţia, sensibilitatea şi îndemânarea în poeziile publicate în volumul „Întrupare” al poetului braşovean George Echim”, scrie Maria Trandafir în articolul „Florile de dor ale poetului George Echim”. Autoarea remarcă faptul că o „direcţie a poeziei lui G. Echim este iubirea, poetul dezvăluindu-şi sentimentele prin confesiuni tulburătoare despre dragostea care transformă materia, lutul trupesc, în spirit, înălţare, plutire. Este poetul iubirii maritale (asemenea lui Arghezi, care îşi „declama” iubirea pentru stăpâna universului casnic), soţia fiind aceea care declanşează trăiri unice”.
Rodica Ghinea este o poetă la care muzicalitatea interioară a versului e făurită dintr-un vals al frunzelor, iar picturalul e unul local, braşovean: „Treptat / se întomnează, / mantia ruginie / înveşmântează melancolic / copacii şi cărările, / frunzele dansează linişti / în tonuri muzicale / dintr-un portativ ciudat, mistic / spre asfaltul prăfuit. // Tâmpa / îmi pare o lucrare picturală / pe un şevalet unde autorul / îşi vrea desăvârşită lucrarea / în aşteptarea regizorului divin”.
Din paginile revistei nu lipseşte poezia care să marcheze Centenarul Unirii, semnată de Carmen Tania Grigore, în acrostih: „Cerul tricolor absoarbe / Esenţe izvorâte din inimi reîntregite / Neamul românesc respiră / Tradiţii înmiresmate a dor / E sărbătoarea sângelui / Născut în acelaşi grai / Adormit în acelaşi cântec / Răstignit pe aceeaşi cruce / Umăr lângă umăr neclintit hotar / Luminat de jarul istoriei / Umbre străbune străjuiesc / Numele înveşnicit în cetăţi / Iureşul timpului aprinde / Rugă înaltă la spaţiul matern / Iubirea de ţară e flacără vie / Iubirea de neam e crez moştenit”.
Poetul Gheorghe Oprea-Holbavianu ne aduce „Mărturii” atât de curate şi de limpede sculptate în simţire: „Până mă găsiţi / lângă ţărmul / sângelui vostru, / preamăresc rodirile / din sudoarea pământului / cu nume frumos / - România - / urcuş spre zăpada fiinţei”. Iar iubirea de Ţară, de limbă şi de valorile noastre e manifestă şi în poezia lui Mircea Dorin Istrate: „Tu MARE DOMN al Limbii Româneşti / Ce-n noi ai pus fior şi nostalgie, / Cu-n vers ne-ai dus prin lumile cereşti / De la izvorul său, spre veşnicie”.
Poetul Menuţ Maximinian încheie atât de frumos prima parte a creaţiei lirice din revistă, cu un text intitulat „Crucea nopţii”: „Mireasmă de flori sălbatice / Peste valea / În care vântul îşi are culcuşul. // Iisus priveşte spre cerul înstelat, / Iar licuricii se ascund după lună”.
La rubrica „Marea poezie” citim eminesciana „Revedere” şi „Sus inima”, semnată de George Coşbuc: „Avem o mândră ţară - / Prin timpi de jale-amară / Strămoşii se luptară / S-o scape de stăpâni. // Azi singur noi, românii / Suntem în ea stăpânii, / Sus inima, români!”.
Poetul Constantin Mănuţă dezleagă frumuseţile Patriei într-un imn intitulat „Semn”: „Ţară frumoasă, Ţară de lumină / Te-au visat strămoşii liberă sub soare; / Pomul vieţii creşte falnic în grădină / Şi un cânt de pace-i vremea viitoare!”, şi descifrează tainele poeziei lui Mircea Ţâmpău în articolul „Momentul românesc în poezia lui Mircea Ţâmpău”.
Ionela-Ramona Moldovan continuă lista poeţilor cu har din paginile „Claviaturilor”, înserând termenul „Acasă” într-un suflet: „Mă simt la tine-n suflet ca acasă, / nimic nu mi-e străin, niciun cuvânt… / dezordinea din tâmple mă apasă / Şi mă aşez pe-o margine de gând”. Iar poeta Nadia-Cella Pop, într-o „Invocaţie” ne mărturiseşte că: „Ţipătul ploii mă biciuieşte. / Tresar la fiecare picătură, / îmblânzind parcă emisferele / de arbori şi rostiri / ce vor lăsa urme pe pământ”.
Poetul Ionel Simota, printr-un vers de o înaltă sensibilitate, îşi dezvăluie „Insomniile de toamnă”: „Nu-mi mai dorm mestecenii… / Ca nişte sfinţi / În genunchi au căzut, / Iar eu, în numele toamnei, / În numele ochilor atât de cuminţi, / Îngenuncherea lor o sărut”. Tot în „Limbajul iubirii” scrie şi poetul Toth Arpad, iar Alexandru Florin Ţene este în poezia din acest număr „Filosoful esenţelor tari”.
Partea a III-a a revistei este dedicată liricii internaţionale, în care regăsim creaţiile poeţilor Gerard Millotte-Iwa Flo, Ken Allan Dronsfield, Graciliano Martin Fumero, Li Zhiliang, Maria Eugenia Gulfo Berrocal, Enrique Antonio Sanchez Liranzo şi Henry Julio Kobs.
Coperta a IV-a este însoţită de îndemnul lui Mihai Eminescu, ce în final încununează rostul existenţei publicaţiilor literare: „Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii”. Să rămânem, aşadar, conectaţi la literatură şi să descoperim noi voci şi noi lumi prin cuvântul încărcat de lumina creaţiei.

Categorie: