COMUNICAT DE PRESĂ - PC Covasna

Filiala Covasna a Partidului Conservator nu va lua parte la niciun fel de discuţii pe tema autonomiei teritoriale a aşa-zisului ţinut secuiesc în urma iniţiativei primarului municipiului Sfântu-Gheorghe de a dezbate acest subiect cu reprezentanţii comunităţii româneşti. Referitor la iniţiativa primarului din Sfântu- Gheorghe, preşedintele PC Covasna, Dan Suciu (foto), declară: „Nu vom participa la niciun fel de discuţii pe teme neconstituţionale, mai ales că acestea reprezintă şlagărul electoral al UDMR, care este fredonat în fiecare campanie electorală. Este nefiresc şi jignitor ca cei care, în mod ostentativ, propun la alegerile parlamentare candidaţi certaţi cu legea şi condamnaţi de către justiţie, cum este cazul lui Marko Atilla, să se erijeze în pedagogi ai comunităţii româneşti. Dacă totuşi primarul din Sfântu-Gheorghe ţine neapărat să aducă „lămuriri”, îi sugerăm să lămurească felul în care a cheltuit acele sume enorme de bani cu borduriada din municipiu şi celelalte investiţii publice. În contextul alegerilor parlamentare care se apropie, ne exprimăm speranţa ca în spiritul apărării valorilor locale, comunitatea maghiară din Sfântu-Gheorghe să găsească resursa morală şi forţa de a propune un candidat localnic credibil, nu unul de „import” şi, mai ales, unul care nu riscă să ajungă de pe băncile parlamentului în celula puşcăriei”.

Preşedinte PC Covasna,
Dan Suciu

Sfântu-Gheorghe, 
4 octombrie 2012