Conferinţa Naţională de Istoria Artei ITAmix, ediţia a VI-a

Conferinţa Naţională de Istoria Artei ITAmix, ediţia a VI-a

În perioada 11-12 mai a.c., la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti a avut loc Conferinţa Naţională de Istoria Artei ITAmix #6. Evenimentul a reunit 29 de studenţi de la departamente de istoria artei din 4 universităţi: Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi, Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca şi Universitatea din Bucureşti. Cele două zile au fost pline de prezentări pe teme diverse, astfel că evenimentul a fost structurat pe categorii în care au fost incluse prezentări pe diferite perioade din istoria artei. Aş caracteriza întregul eveniment ca pe o bogată lecţie de istoria artei din care, cu siguranţă, am avut fiecare lucruri noi de învăţat.
În cadrul conferinţei, am susţinut prezentarea Educaţie prin restaurare şi restaurare prin educaţie. Atelier de cercetare arheologică şi de istoria artei la castelul Banffy din Bonţida, în care am vorbit despre programul de cercetare la care am luat parte vara trecută, despre istoricul ansamblului şi despre viaţa contemporană a castelului. Aproape un deceniu, castelul şi domeniul familiei Banffy au fost complet abandonate şi neprotejate, astfel că oricine avea acces liber pentru orice în incintă. În această perioadă toate obiectele cu oarecare valoare au dispărut, nu s-a păstrat niciun obiect care a aparţinut familiei. Restaurarea castelului se realizează parţial prin programe de specializare pentru studenţi, pe diferite domenii - zidărie, tâmplărie, arheologie, istoria artei, artă decorativă etc.. Fundaţia „Transylvania Trust” a înfiinţat, la Bonţida, Centrul Internaţional de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit, care organizează pe timpul verii module de specializare pentru arhitecţi peisagişti, istorici de artă şi arheologi. Astfel, castelul oferă posibilităţi de practică pentru universităţi din România şi Ungaria şi a stabilit legături cu universităţi din Suedia, Norvegia şi Marea Britanie. Peste 800 de studenţi din România, Ungaria, SUA, Marea Britanie, Franţa, Slovenia, Slovacia, Elveţia, Belgia, Cehia, Croaţia, Estonia au fost incluşi în proiectele desfăşurate la castel. În august 2017, am participat la Atelierul de cercetare arheologică şi de istoria artei, în cadrul căruia am avut bucuria de a învăţa lucrând alături de colegi de la universităţi din România şi Ungaria.
În continuare, voi prezenta câteva lucrări susţinute de colegi în cadrul conferinţei, rezumate chiar de aceştia.
Miruna Moraru, de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, a prezentat lucrarea Biserica Neagră, sculptură şi portaluri: context european, legături cu familia Parler. „Biserica Neagră din Braşov, cea mai vastă construcţie gotică din Transilvania, păstrează un interesant ansamblu sculptural format din douăsprezece piese datate în secolul al XV-lea, din păcate prea puţin cercetate până în prezent. Am prezentat succint informaţii despre aceste statui, dar şi despre cele cinci portaluri ale edificiului, adesea puse în legătură cu şantierul de la biserica Sf. Elisabeta din Košice, Slovacia. Am prezentat în linii mari arhitectura produsă de membri ai familiei Parler, biserici hală cu portaluri complexe şi decorate cu sculpturi plasate în baldachine, încercând să încadrez Biserica Neagră în acest context european, căutând similarităţi între ea şi construcţiile parleriene precum Sf. Vitus din Praga sau Sf. Cruce din Schwäbisch Gmünd”, spunea Miruna Moraru despre lucrarea ei.
Sara-Alexandra Gharazeddine, de la UNArte, Bucureşti, a vorbit despre Desenele lui Rafael pentru Stanza della Segnatura. „Lucrarea de faţă îşi propune o analiză a desenelor lui Rafael, în special cele realizate pentru frescele din Stanza della Segnatura, urmărind modul în care acestea evoluează din punct de vedere compoziţional, stilistic şi tehnic. Judecând după vasta cantitate de schiţe făcute de Rafael care se păstrează, desenul a reprezentat un aspect important în creaţia sa şi un instrument vital în rezolvarea problemelor artistice. Desenele sale sunt gândite cu foarte mare atenţie şi analizând producţia sa grafică în raport cu cartonul final al lucrărilor putem observa că există o corelare între tehnică şi scop.”
Florentina Aron, de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, a prezentat o lucrare intitulată Atlasul lui Vincent Van Gogh. „Tema lucrării mele porneşte de la o publicaţie editată de Muzeul Van Gogh din Amsterdam în anul 2015, ce doreşte să spună povestea artistului ca un călător european şi îl urmăreşte pe parcursul călătoriilor sale în cele peste douăzeci de locuri unde a trăit, de la Zundert, din sudul olandez, locul naşterii lui, până în Provence şi apoi în nordul Franţei, la Auvers-sur-Oise. Fiecare destinaţie a însemnat o schimbare în viaţa şi activitatea creatoare a pictorului, marcându-i personalitatea.”
Silvia Costiuc, de la UNArte, Bucureşti, a prezentat Stilul florentin-maur în Bucureşti ca cerinţă a beneficiarilor. „În perioada interbelică s-a definit în spaţiul românesc stilul arhitectural florentin-maur, printr-o arhitectură civilă cu aspect compact, cu volumetrie cubică brută, învelită cu tencuială de culoarea nisipului, calcio-vecchio, pe care sunt colate elemente arhitecturale ce conţin trimiteri istorice comparabile cu figurile de stil din literatură: arce frânte, turnuri, capiteluri istoriate, coloane filiforme şi traforuri à laarabesque. Construcţiile în stil florentin-maur au un aspect romantic şi constituie o combinaţie eclectică originală de elemente de arhitectură islamică, romanică, gotică, grefate pe un fond modernist-liric. Acest stil s-ar putea considera o categorie a arhitecturilor revival regionale de inspiraţie islamică şi europeană, cu particularitatea că depăşeşte temporal perioada stilurilor revival, atingând apogeul în interbelic.”
Mădălina Manolache, de la UNArte, Bucureşti, a vorbit despre Modă şi Suprarealism. „Contribuţia mea constă în aducerea la suprafaţă a creaţiilor vestimentare ale Elsei Schiaparelli din a doua jumătate a anilor 1930, în special cele considerate şocante, inovative, cele care au fost deseori rezultatul unor colaborări cu artişti. Consider că există o calitate artistică inerentă în creaţia sa şi voi încerca să aflu care sunt mesajele pe care designerul voia să le transmită şi strategiile folosite în acest scop. Rezumându-mă la alegerea câtorva creaţii relevante pentru studiul meu, e important să urmăresc atât modul în care au fost receptate în epocă, cât şi ideile istoricilor de artă care le analizează de pe poziţii psihanalitice şi feministe.”
Sarah-Daria Muscalu, de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iaşi, a vorbit despre Spaţialitate ca subiect al cercetării artistice. „Spaţiul operei de artă devine un spaţiu originar care propune o altă lume, o altă formă a existenţei. În ceea ce priveşte filozofia contemporană referitoare la spaţiu, aceasta se detaşează de gândirea kantiană, însă păstrează idea geometriei abstracte ca model spaţial. În această nouă conjunctură este necesară relaţionarea dintre subiectiv şi obiectiv pentru a se delimita perceptivul şi experienţa umană în organizarea geometrică a spaţiului. Conştiinţa devine elementul esenţial al spaţializării.”
Alexandra Micu, de la UNArte, Bucureşti, a prezentat lucrarea Fotografia şi arta. „În prezentarea mea îmi propun să definesc fotografia de stradă. Imaginile fotografice se deosebesc de toate celelalte prin faptul că poartă în structura lor garanţia adevărului: ceea ce se vede într-o fotografie trebuie să fi existat, fiindcă, în mod necesar, una dintre condiţiile de bază ale fotografiei este prezenţa fotografului cu aparatul în faţa unui obiectiv concret, participarea lui în cotidian. Fotografia de stradă se bazează pe „acum”. Ea include în mod obligatoriu strada sau un spaţiu public populat sau în care prezenţa umană este sugerată.”
Ana Creţiu, de la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, a ales să vorbească despre lucrarea Neo. Noutate?. „De regulă, utilizarea prefixului „neo” semnalizează instaurarea unei formule noi, revizuite. Când vine vorba de artă însă, rămâne valabilă regula? Analizând trei instanţe, voi încerca să stabilesc ce desemnează „neo”-ul în arta contemporană: simpla trecere a timpului şi instaurarea unei noi generaţii, sau presupune aspecte mai profunde, precum asumarea unui nou Zeitgeist, îmbunătăţiri aduse stilului, diversificarea mediilor, noi tehnici sau noi concepte? Prin ce diferă neo-dada, neo-expresionismul şi neo-pop-ul de predecesoarele lor şi cum îşi justifică utilizarea prefixului „neo”?”
Iar acestea sunt doar câteva dintre temele discutate în cadrul conferinţei din acest an. Conferinţa Naţională de Istoria Artei este un prilej de a aduce laolaltă studenţi şi masteranzi din departamentele de istoria artei ale Universităţilor de Artă din Ţară, ori din domenii conexe, pentru ca aceştia să cunoască alţi colegi cu care să interacţioneze şi să facă schimb de cunoştinţe, păreri şi experienţe personale din domeniul vast al artelor vizuale. După cum spuneam şi la început, cele două zile de conferinţă au fost ca un curs aprofundat de istoria artei.

Categorie: