Consideraţii asupra lucrării „Contribuţii documentare privind istoria românilor transilvăneni” de Ioan Lăcătuşu şi Vasile Stancu

Lucrarea „Contribuţii documentare privind istoria românilor transilvăneni”, apărută la Editura Eurocarpatica din Sfântu-Gheorghe, în anul 2016, este rodul activităţii a două importante personalităţi ale societăţii româneşti din zona noastră, şi anume dr. Ioan Lăcătuşu şi prof. Vasile Stancu. Dumnealor, împreună sau individual, au realizat numeroase lucrări, articole, volume cu tematici diverse, multe aflându-se în biblioteci din Ţară sau străinătate. Spre satisfacţia mea, sunt în posesia multor lucrări ale distinşilor autori ai volumului de faţă.
Lucrarea a apărut în colecţia „Centenarul Marii Uniri”, arătând preocuparea autorilor pentru marcarea marelui eveniment pe care o să-l celebrăm cu toţii la 1 Decembrie 2018. În centrul atenţiei este situaţia românilor din zona judeţelor Covasna şi Harghita cu informaţii, multe inedite, din Arhivele Naţionale Covasna sau din alte surse. Lucrarea, însă, depăşeşte zona aceasta, deoarece tratează evenimente şi personalităţi şi din alte zone ale Transilvaniei, precum Banat, Braşov, Mureş, Alba-Iulia ş.a., unele dintre acestea în strânsă legătură cu zona noastră: Mitropolitul Andrei Şaguna, aşa cum a rămas în mentalul colectiv, Episcopul Miron Cristea şi lupta sa pentru apărarea unităţii Banatului, familia Nistor ş.a..
Nu o să mă opresc la toate cele 24 de studii ale lucrării, care are 481 pagini. O să mă opresc doar la câteva aspecte pe care eu le consider deosebit de interesante şi, poate, mai puţin cunoscute.
Astfel, din studiul 2 am aflat că în Arhivele Naţionale Covasna există documente emise de 23 de domnitori ai Ţărilor Române, care fac referire la evenimente în legătură cu Transilvania sau cu celelalte Ţări Româneşti. Există documente emise între secolele XVI-XIX de către domnitorii: Petru Rareş, Ioan Vodă cel Viteaz, Mihai Viteazul, Vasile Lupu, Matei Basarab, Constantin Mavrocordat, Scarlat Callimachi, Gheorghe Caragea ş.a.. Documentele cuprind informaţii despre proprietăţi, litigii diferite, impozite, ştiri despre mişcările unor trupe străine (otomane) etc.. Informaţiile din acest articol, ca şi cele din următorul - care se referă la păstoritul transhumant din sud-estul Transilvaniei practicat în Moldova şi Ţara Românească - arată, încă o dată, strânsele legături dintre românii de pe ambele versante ale munţilor Carpaţi. Acelaşi adevăr se desprinde şi din studiul 5, în care sunt analizate fluxurile migratorii dintre Transilvania şi Moldova între secolelor XVII-XIX.
În studiul 6 este arătat modul cum locuitorii din Breţcu şi Târgu-Secuiesc întreţineau şi foloseau importantul punct de trecere spre Moldova, şi anume pasul Oituz. După ce autorii fac o trecere în revistă a invaziilor străine începând din secolul XII, sunt descrise înfiinţarea şi activitatea regimentelor de grăniceri, mobilizarea locuitorilor pentru apărarea şi pregătirea trecătorii cu fortificaţii, activităţi de spionaj, întreţinerea drumurilor locale ş.a..
Două studii sunt dedicate presei româneşti interbelice, precum şi relaţiile interetnice oglindite în presă. Astfel, aflăm că în judeţele Treiscaune, Ciuc şi Odorhei au existat 35 de publicaţii la care s-au adăugat alte publicaţii regionale şi centrale. Dintre aceste publicaţii sunt menţionate: „Transilvania”, „Universul”, „La noi în judeţul Treiscaune”, „Neamul Nostru”, „Oituzul”, „Dimineaţa”, diferite Anuare etc.. Publicaţiile prezintă aspecte foarte diverse, care denotă eforturile făcute de autorităţile româneşti de a integra această zonă în România Mare şi pentru o convieţuire normală.
Un studiu aparte îl reprezintă realităţile basarabene din perioada interbelică găsite în documente deţinute de Arhivele Naţionale Covasna. Aici sunt prezentate măsurile luate de autorităţile române - centrale sau regionale - pentru integrarea deplină a Basarabiei în Regatul României, fără a fi omise greşelile şi exagerările care s-au făcut şi care au îngreunat acest proces. Aflăm, de asemenea, despre cazuri de jaf şi distrugeri asupra arhivelor, dar şi asupra unor valoroase obiecte de patrimoniu care au fost trimise din Basarabia ocupată de sovietici. Interesante sunt şi materialele în legătură cu români din Basarabia şi Bucovina de Nord, care, în tragica vară a anului 1940, s-au refugiat în zona noastră.
Studiul 20 se referă la proiectul interbelic de reromânizare a secuizaţilor din fostele scaune secuieşti. Menţionez, că aveam puţine informaţii despre subiect, şi de aceea l-am citit cu mult interes. Autorităţile de la Budapesta au intensificat procesul de maghiarizare, mai ales la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, încercând să creeze utopia intitulată „Ungaria Mare” care să cuprindă 30 de milioane de maghiari. Numai răuvoitorii sau ignoranţii pot nega acest fenomen. Autorii arată că, chiar unii istorici maghiari recunosc că o parte dintre secui au fost la origine români. Astfel, prof. Barabas Endre, în lucrarea „Emigrarea secuilor şi situaţia ungurilor din România” apărută în 1901, scria printre altele: „… resturile româneşti, aşezate aici ca păstori, care s-au maghiarizat deja, astăzi... se întăresc şi se reromânizează cu ajutor de dinafară, învăţând din nou limba lor uitată”. În continuare, autorii arată măsurile luate de autorităţi şi rolul important pe care l-au avut ASTRA şi Biserica Ortodoxă Română în procesul de reromânizare. Concluzia acestui articol, la care mă raliez şi eu, este că fenomenul de reromânizare din perioada interbelică a dus la apariţia a diverse puncte de vedere; acest aspect trebuie analizat în continuare şi reprezintă o preocupare constantă pentru Centrul European de Studii Covasna-Harghita.
Studiile 21 şi 22 analizează Dictatul de la Viena şi urmările sale asupra românilor din judeţul Treiscaune. Dictatul este văzut în contextul luptei de secole dintre români şi maghiari pentru stăpânirea Transilvaniei. Autorii analizează consecinţele actului din 30 august 1940, inclusiv în perioada comunistă şi în perioada actuală. Dacă până în decembrie 1989 au apărut răspunsuri adecvate la acţiunile revizioniste ale maghiarilor - fie ei cetăţeni ai României, fie din afara Ţării - în perioada postcomunistă a existat, şi există, o atmosferă de non-combat din partea autorităţilor de la Bucureşti. Autorii trec în revistă activitatea instituţiilor şi a personalităţilor româneşti din zonă, în special a Centrului European de Studii Covasna-Harghita, precum şi propuneri de acţiuni pentru a elucida toate aspectele legate de Dictat şi consecinţele sale.
Lucrarea mai conţine informaţii interesante despre pandemiile din Ţările Române între secolele XVII-XIX, despre importanţa sării şi contrabanda cu sare din scaunul Kezdi (Târgu-Secuiesc) la începutul secolului XIX, aspecte demografice şi monografii ale localităţilor Deda, Araci şi Buzăul Ardelean, precum şi aspecte în legătură cu intelectualii români din Arcul Carpatic.
Cantitatea impresionantă de informaţii din acest volum este completată de câteva hărţi, care se referă la războiul din primăvara-vara anului 1919 dintre România şi Ungaria, de numeroase tabele, citate, declaraţii şi documente originale. Stilul în care a fost scrisă cartea, vocabularul, sunt destul de accesibile. Întregul conţinut ne arată că autorii au depus o muncă susţinută şi riguroasă, rezultând o lucrare de excepţie care se adresează unui public larg şi pe care o recomand tuturor categoriilor de cititori, români sau de altă etnie.
Semnificaţiile volumului de faţă sunt multiple: relevă prezenţa şi evoluţia neîntreruptă a elementului românesc în zona din curbura Carpaţilor şi relaţiile strânse cu românii din toată Transilvania; arată complexele legături ale românilor din Transilvania cu românii din celelalte Ţări Româneşti; prezintă dorinţa permanentă a românilor de a convieţui paşnic şi în deplin respect cu celelalte etnii, mai ales cu maghiarii; relevă acţiunile consecvente ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, care, din momentul înfiinţării în mai 2005, a militat pentru prezervarea şi afirmarea românităţii în sud-estul Transilvaniei; şi, de asemenea, că în arhivele noastre mai există documente cu informaţii preţioase care aşteaptă să fie aduse în actualitate, pentru a face lumină asupra unor probleme din trecutul nostru şi pentru a îmbogăţi patrimoniul cultural românesc.

Categorie: