CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

FĂURIREA ROMÂNIEI PRIN VEACURI, ILUSTRATĂ ÎN LITERATURĂ

(baladă populară, fragmente)

Brâncoveanu Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
De averi ce tot strângea
Sultanul se îngrija
Şi de moarte-l hotăra,
Căci vizirul îl pâra.
Într-o gioi de dimineaţă,
Zi scurtării lui de viaţă,
Brâncoveanu se scula
Faţa blândă el spăla,
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina,
Pe fereastră-apoi căta
Şi amar se spăimânta!
„Dragii mei, coconi iubiţi,
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi
Că pe noi ne-a-ncongiurat
Paşa cel neîmpăcat,
Cu ieniceri, cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!”
Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă iureşea,
Pe toţi patru mi-i prindea
Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăcea,
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.
„Brâncovene Constantin,
Boier vechi, ghiaur hain,
Adevăr e c-ai chitit
Până-a nu fi mazilit
Să desparţi a ta domnie
De-a noastră împărăţie?
Că de mult ce ai avut
Bani de aur ai bătut
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să-mi dai seamă!”
„De-am fost bun, rău la domnie,
Dumnezeu singur o ştie,
De-am fost mare pe pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!”
„Constantine Brâncovene,
Nu-mi grăi vorbe viclene.
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!”
„Facă Dumnezeu ce-a vrea!
Iar pe toţi de ne-ţi tăia,
Nu mă las de legea mea!”
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Brâncoveanu greu ofta
Şi cu lacrimi cuvânta:
„Doamne! Fie-n voia ta!”
Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta
Şi turbând apoi striga:
Alelei! tâlhari păgâni!
Alei! voi faciori de câni!
Trei coconi eu am avut,
Pe toţi trei mi i-aţi pierdut!
Dare-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ştergeţi pre pământ
Cum se şterg norii de vânt,
Să n-aveţi loc de îngropat,
Nici copii de sărutat!”
Turcii crunt se oţerea
Şi pe dânsul tăbăra,
Haine mândre-i le rupea,
Trupu-i de piele jupea,
Pielea cu paie împlea,
Prin noroi o tăvălea
Şi de-un paltin o lega
Şi râzând aşa striga:
„Brâncovene Constantin,
Ghiaur vechi, ghiaur hain!
Cască ochii-a te uita
De-ţi cunoşti tu pielea ta?”
„Câini turbaţi, turci, liftă rea!
De-ţi mânca şi carnea mea,
Să ştiţi c-au murit creştin
Brâncoveanu Constantin!”

(Publicaţia „Condeiul ardelean” omagiază Centenarul MARII UNIRI tipărind periodic, în această rubrică, creaţii literare evocatoare ale eroismului românesc)

Categorie: