Constantin Brâncuşi - în presa românească din Transilvania

În popularizarea operei lui Constantin Brâncuşi (foto) (1876-1957), prin evidenţierea dimensiunilor universale ale acesteia, un rol deosebit l-a avut presa românească din Transilvania, în primul rând revista „Luceafărul” (Budapesta: 1902-1906; Sibiu: 1906-1914).
Cu toate că asupra creaţiei din tinereţe a lui Brâncuşi şi-au exprimat opiniile unii dintre oamenii de seamă ai vremii (Al. Vlahuţă, Tudor Arghezi, N.D. Cocea etc.), cea care a făcut o apreciere superlativă despre valoarea universală a operei sale a fost ardeleanca Otilia Cosmuţă. Originară din Carei, ea absolvise, în mod strălucit, şcoala de pictură din Munchen, unde şi-a însuşit şi o temeinică cultură umanistă şi a învăţat mai multe limbi de circulaţie europeană. Stabilită la Paris, Otilia Cosmuţă a frecventat cercurile artistice cele mai selecte. Acolo l-a cunoscut pe tânărul sculptor român Constantin Brâncuşi, stabilit şi el de curând în capitala Franţei. Prin intermediul ei, Brâncuşi a fost primit să lucreze, ca practicant, în atelierul marelui sculptor Auguste Rodin (1840-1917), socotit părintele impresionismului în sculptura modernă.
Ulterior, Otilia Cosmuţă a publicat, în ziarul „L`independence Roumaine”, un amplu articol analitic despre participarea lui Brâncuşi la Salonul de toamnă din 1906, de la Paris, întitulat „Un artiste roumain a Paris”. Între altele, autoarea articolului evidenţia faptul că lucrările tânărului sculptor gorjean: „Cap de copil”, „Orgolii”, „Bustul lui M.G.Lupescu” etc. s-au bucurat de o apreciere deosebită din partea presei franceze. Ba chiar Rodin - care era preşedintele comitetului de organizare a Salonului de toamnă - a rămas impresionat de valoarea creaţiilor lui Constantin Brâncuşi.
Otilia Cosmuţă nu avea să rămână o voce singulară între gazetarii ardeleni în ce priveşte creaţia artistică a lui Constantin Brâncuşi. Peste doar câteva luni, în nr. 4-5, din 1907, al „Luceafărului”, din Sibiu, Octavian Codru Tăslăuanu, directorul revistei (născut şi el tot în 1876, la Bilbor), publica articolul „Constantin Brâncuşi”, dedicat aceluiaşi eveniment: participarea sculptorului român la Salonul de toamnă de la Paris. Mai mult ca sigur, Tăslăuanu a folosit informaţiile culese din articolul Otiliei Cosmuţă, colaboratoare, de altfel, a „Luceafărului”.
Octavian C. Tăslăuanu evidenţia că lucrările lui Brâncuşi „au fost călduros apreciate de ziarele franceze şi de maestrul Rodin, care vedea în Brâncuşi un mare talent de viitor”. Articolul se încheia cu un apel făcut către „cei competenţi din ţară” (din România - n.n.) pentru sprijinirea financiară a tânărului sculptor, fiindcă povestea lui este asemănătoare cu a tuturor talentelor ce se ridică din pătura săracă a unui popor sărac”.
Tot datorită lui Octavian C. Tăslăuanu, revista „Luceafărul” este cea dintâi publicaţie care a reprodus câteva dintre operele din tinereţe ale lui Constantin Brâncuşi, precum: „Orgolii”, „Cap de copil”, „Somnul” , „Cuminţenia pământului” şi „Domnişoara Pogany”, precizând că sculptorul „ca un adevărat erou şi-a cucerit laudele străinătăţii”.
„Luceafărul”, nr. 3, din 1908, a revenit cu o substanţială cronică şi asupra celei de a doua participări a lui Constantin Brâncuşi la Salonul de toamnă, din 1907, de la Paris. Autorul - mai mult ca sigur tot O.C. Tăslăuanu - consemna că „sculptura sa este făcută în linii expresive şi simple. Caută caracteristicul metodelor cu o pasiune arzătoare şi-l redă cu o nespusă dragoste pe feţele tinerilor săi, sau pe busturile copiilor”.
În nr. 9-10, din 1908, revista „Luceafărul”, sub semnătura lui George Murnu, publica o cronică referitoare la participarea lui Constantin Brâncuşi la expoziţia „Tinerimii artistice”, din Bucureşti, cu două lucrări: „Cap de copil” şi „Supliciul”. Autorul cronicii scotea în evidenţă „noul stil” impus de Brâncuşi în sculptura modernă, fiind convins că „mult făgăduieşte el pentru plastica românească”. De altfel, Salonul de toamnă din 1908, de la Paris, avea să marcheze evoluţia artistică a sculptorului român spre o maturitate artistică tot mai deplină. Faptul era consemnat şi de revista „Luceafărul”, nr. 5, din 1909, prin pana lui Charles Morice: „Mai mulţi artişti români şi-au creat la Paris o situaţie de invidiat - scria el. Între ei, Constantin Brâncuşi, foarte cunoscut, foarte apreciat, este desigur unul dintre cei mai bine înzestraţi din generaţia sa”.
Târziu, după Primul Război Mondial, în noua serie, revista „Luceafărul” (1919-1920) va mai publica aprecieri elogioase despre excepţionala creaţie artistică a marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Ele au fost însoţite de reproduceri din cele mai cunoscute lucrări ale sale, ceea ce era o dovadă că revista care l-a susţinut şi l-a încurajat la începuturile sale artistice, prevăzându-i chiar genialitatea, nu l-a uitat.