Corul „Aletheia” - o nouă performanţă la Concursul Internaţional Seghizzi din Gorizia, Italia

Corul „Aletheia” (foto) s-a remarcat în ultimii ani la nivel internaţional prin obţinerea a numeroase premii la concursuri importante pentru arta corală mondială. Corul „Aletheia” îşi are originile în corul Bisericii Barboi, iar începând cu anul 2014, când lect. univ. dr. Dorina Iuşcă prelua bagheta dirijorală de la Mirabela Castillo, actualmente mezzosoprană la Opera din Florenţa, se schimbă şi parcursul artistic al corului. „Dorinţa mea a fost să mă axez mai ales pe proiectele muzicale şi mai puţin pe activitatea liturgică, având buna intenţie de a creşte valoarea muzicală a corului”, ne-a mărturisit dirijoarea. În 2014, corul a realizat un CD cu piese religioase în primă audiţie ale compozitorilor ieşeni, prilej cu care şi-a primit numele sub care îl cunoaştem azi şi cu care ne reprezintă în lume.
Primele proiecte muzicale ale acestui cor s-au desfăşurat la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” - Bărboi, lăcaş sfânt unde „Aletheia” participă şi astăzi la slujbele religioase. După două premii naţionale obţinute la concursurile corale religioase de la Fundu-Moldovei şi Bucureşti, Corul „Aletheia” şi-a luat avânt către competiţiile din afara Ţării. În februarie 2016, când se afla la prima participare internaţională, Corul „Aletheia” obţinea Marele Premiu la Concursul „Kolotchi Blagovest” din Belarus, iar în octombie Premiul I la Festivalul „Hajnowka” din Polonia, cu un repertoriu format din lucrări ale unor compozitori români şi ruşi, concurând cu formaţii corale din Rusia, Ucraina, Polonia, Belarus, Letonia, Republica Moldova, Franţa şi Serbia. Performanţa din Polonia le-a adus, ulterior, celor 18 corişti ai grupului încă o bucurie: în septembrie 2017, au primit invitaţia de a concerta la cel de-al IV-lea Congres de Muzică Corală organizat de Conservatorul de Stat „P.I. Ceaikovski” din Moscova, Rusia. Din 2014 încoace, Corul „Aletheia” a cules bucurie după bucurie, munca asiduă transformându-se în performanţă.
Suntem o Românie frumoasă şi mândră de valorile ei culturale…
Duminică, 22 iulie 2018, Corul „Aletheia” a ieşit din nou învingător, de această dată din prestigioasa competiţie Seghizzi din Gorizia, Italia, aflată la ediţia cu numărul 57. „Corul „Aletheia” a adus României premiul I la secţiunea Gospel şi premiul II la secţiunea Jazz. Este pentru prima dată când Ţara noastră obţine un premiu I la această competiţie de mare prestigiu, unde a avut onoarea de a concura cu Indonezia, Filipine, Spania, Italia, Ucraina şi Iran. Mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat să arătăm lumii că suntem o Românie frumoasă şi mândră de valorile ei culturale”, declara dirijoarea Dorina Iuşcă.
Corul este format din studenţi şi absolvenţi ai Universitaţii Naţionale de Arte „George Enescu” din municipiul Iaşi, reuniţi în cercul studenţesc „Aletheia”, organizat în cadrul Centrului de Consiliere şi Orientare în Carieră al universităţii de arte ieşene şi este dirijat de lect. univ. dr. Dorina Iuşcă, doctor în muzică şi psihologie, lector universitar la Conservatorul ieşean. Fascinată de cercetarea experimentală a muzicii, Dorina Iuşcă mărturisea că ipostaza de dirijor îi oferă fericita ocazie de a cunoaşte complexitatea mecanismelor emoţionale implicate în interpretarea muzicală. Astfel, dirijoarea reuşeşte să valorifice şi să îmbine frumos cele două domenii care o pasionează: psihologia şi muzica.
Corul a susţinut deja peste 100 de concerte şi recitaluri, multe dintre acestea în scop caritabil, în multe instituţii culturale din Ţară. În spaţiul cultural ieşean, Corul „Aletheia” se bucură, aşa cum este şi normal, de o mare popularitate. Sunt binecunoscute, apreciate şi mult aşteptate de fiecare dată concertele lor de Crăciun, la care am avut bucuria de a lua parte.
Prin multă muncă, efort şi pasiune, Corul „Aletheia” şi-a câştigat un loc propriu în spaţiul artistic românesc şi european. Cu siguranţă că în viitor vom fi martori la şi mai multe reuşite ale acestuia.

Categorie: