Corupţia ucide bunăstarea poporului

Îmi aduc aminte de un personaj de la televizor, de prin anii ’70-’80, care se numea Eliot Ness, iar serialul american în care juca şi-l aşteptam cu sufletul la gură, se numea „Incoruptibilii”.
În zilele noastre ne-am dori cu toţii sute sau mii de Eliot Ness pentru a stârpi corupţia, otrava de zi cu zi a vremurilor de tristă amintire pe care le trăim. Dar, este la fel de adevărat că ea, otrava aceasta, este tot atât de veche ca şi umanitatea, fiind pomenită chiar şi în Cartea Cărţilor, Biblia, cu peste 3.500 de ani înainte de Hristos. Desigur, corupţia se poate întâlni în orice organizaţie omenească, dar cea mai periculoasă este corupţia la nivel înalt, care se foloseşte de către putere pentru a obţine câştiguri personale, corupţii vânzându-şi adesea până şi patria pentru galbeni. Dacă ne uităm pe statisticile internaţionale şi naţionale, putem lesne observa că primele entităţi umane coruptibile sunt: partidele politice şi politicienii, înalţii funcţionari publici sau de orice categorie, chiar mai inferioară, parlamentarii şi magistraţii justiţiei, adică exact cei care împart dreptatea, precum şi, nu în ultimul rând, membrii guvernelor care ne conduc. Fireşte, corupţia nu se referă, strict, doar la acţiunea de a da şi a lua mită, ci, în vremurile acestea mai moderne, şi la bunurile care nu aparţin persoanei care şi le însuşeşte ori, spre exemplu, la accesarea de fonduri europene, prin diferite proiecte fictive, care apar într-un fel pe hârtie şi în altul pe teren. Apoi, funcţionarii care sunt corupţi profită adesea de servicii care nu le aparţin, şi îşi favorizează rudele, prietenii, amantele, clica fiind întotdeauna prima la împărţirea „bucatelor”.
Dacă o societate este coruptă în marea sa parte, acest fenomen fiind unul generalizat, atunci, evident, şansele ca Guvernul care o orânduieşte să fie unul curat sunt extrem de mici, tinzând spre zero. Aşa se întâmplă de 28 de ani şi în România, unde foarte mulţi politicieni, de la dreapta la stânga scenei politice, şi invers, au fost dovediţi, şi sunt în continuare, ca fiind corupţi, mânjindu-se fiecare după puterea şi ocazia lui şi lăsând total la o parte preceptele morale, spirituale. Aşa se face că, cel mai adesea, aproape degeaba se organizează alegeri libere şi democratice, căci, la ce vedem pe scena politică, sincer, abia dacă mai avem cu cine vota. Aceste rânduri nu se doresc a fi un îndemn pentru a nu merge lumea la vot şi a-şi exercita dreptul democratic de a alege, doar că, sincer, ultimii ani parcă ne-am scârbit când vedem atâta jaf şi lipsă de normalitate şi moralitate în societatea noastră.
În general, corupţia este alăturată lăcomiei şi intereselor personale sau de grup, care constituie o adevărată otravă pentru cei aleşi. În principiu, consider că ar trebui aplicate aceleaşi pedepse atât coruptului, cât şi corupătorului. Nu este în regulă ca, mai mereu, corupătorul să scape basma curată, curăţit „ca la Nufărul”, aşa cum vedem adesea, pentru simplul motiv că procurorii au „de lucru” doar cu coruptul, cu cel pe care-l au în vizor pentru a-i instrumenta un „dosar - bombă de televiziune”.
Procesul de eliminare a corupţiei trebuie să înceapă tot de la nivel înalt; în acest context, nu pot să nu admir declaraţia fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, de la România TV, care spune că legile justiţiei promovate de coaliţia PSD-ALDE sunt foarte benefice, arătând că integritatea, onestitatea şi simţul răspunderii sunt mai importante chiar şi în politica românească, aşa cum este ea, decât minciuna şi veşnica răfuială, că trebuie, că nu trebuie. Felicitări, domnule preşedinte Traian Băsescu, prin declaraţia dumneavoastră aţi dovedit că oamenii politici ai României se pot schimba, pot învăţa, odată pentru totdeauna, să respecte standardele morale înalte, indiferent de interesele de moment şi culoarea politică.
Corupţie este, dragilor, peste tot în lumea aceasta, chiar şi în părţile ei cele mai civilizate, dezvoltate şi democratice, însă dorinţa noastră, a tuturor, ca societate românească, trebuie să fie să încercăm nu să ne raportăm la o ţară sau alta, din lumea bună sau mai puţin bună, ci să ne vedem de drumul nostru şi să facem tot ce ne stă în putinţă ca, la noi, corupţia să scadă de acum înainte în progresie geometrică. Iar acest lucru nu se poate face decât prin întărirea statului de drept, a legilor justiţiei şi, bineînţeles, prin creşterea calităţii actului de guvernare şi încrederea cetăţenilor în destinul propriei Patrii, şi care, da, a ales calea europeană a dezvoltării. O cale pe care trebuie să înaintăm cu demnitate, căci de la Uniunea Europeană nu doar primim fonduri, ci acolo şi Ţara noastră este un cotizant ca toate celelalte state.
În Anul Centenarului Marii Uniri nu ne putem dori decât să trăim într-o Ţară liberă, democratică, europeană şi… fără corupţie. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Categorie: