Cotidianul „Haromszek” (Covasna), nr. 5692, 03.06.2009; Titlu: Protestatari din Trei Scaune la Târgu-Mureş

Peste 500 de persoane din Trei Scaune se vor deplasa astăzi, cu zece autobuze, la Târgu-Mureş, pentru a participa la demonstraţia de protest care va fi organizată din cauza destituirii conducătorilor maghiari de instituţii. Marea adunare de protest care va începe la orele 18:00, face parte din seria acţiunilor desfăşurate în luna februarie la Sfântu- Gheorghe şi în urmă cu două săptămâni la Miercurea-Ciuc. Organizatorii mizează pe mobilizarea unei mase şi mai însemnate de oameni, în comparaţie cu ocaziile trecute.
Cei din Trei Scaune se vor deplasa la marea adunare bine pregătiţi, având asupra lor inscripţii trilingve şi bannere. Pe pancartele albastre, sub formă de scut, vor fi inscripţionate în limbile maghiară, română şi engleză: Autonomie europeană Pământului Secuiesc, Catalonia, Ţara Bascilor şi Tirolul de Sud - autodeterminarea va fi cerută prin exemplificarea acestor trei cele mai cunoscute autonomii europene. Se va preciza faptul că maghiarii doresc Integrarea şi nu separarea! şi, de asemenea, că vor Autonomie şi nu independenţă. Se va atrage, de asemenea, atenţia asupra celor 1,5 milioane de maghiari privaţi de drepturi. Se speră că ştirea protestului şi mesajul pancartelor vor ajunge la Bruxelles, chiar dacă mass-media va trece sub tăcere cele întâmplate - au accentuat Antal Arpad şi Tamas Sandor. Primarul oraşului Sfântu-Gheorghe i-a mulţumit puterii române pentru faptul că măsurile sale antimaghiare, adoptate în perioada care a trecut, au urgentat procesul revendicării drepturilor. El a subliniat, totodată, că se speră că procesul demarat va putea fi în continuare amplificat.