Cotidianul „Szekely hirmondo” (Covasna), nr. 57, 22.03.2013; Titlu: Nu permitem dezmembrarea Pământului Secuiesc! Semnează: Bedo Zoltan

La câteva zile după împlinirea a 165 de ani de la revoluţia paşoptistă, a 24 de ani de la martie cel negru din Târgu-Mureş şi a proclamării, tot în capitala secuiască, a pretenţiei noastre la autonomie, trebuie să analizăm cele petrecute atunci şi acum, cu intenţia de a privi către viitor. Fără cunoaşterea trecutului, o comunitate devine aservită. Şi ştiu acest lucru şi cei care aspiră la averea şi la rămăşiţa noastră de pământ, după cum ştiu la fel de bine că un popor mândru de sine nu poate fi nici îngenunchiat, nici jefuit, nici asimilat. Tocmai de aceea încearcă să ne facă să uităm cine am fost şi cine suntem. În această situaţie, nu putem face decât un singur lucru. Trebuie să recunoaştem că deşi cu alte metode decât în trecut, lupta noastră pentru libertate trebuie să continue şi azi. Pentru că dacă azi vom permite să ne fie înjosite simbolurile, mâine va urma anexarea judeţelor secuieşti la regiuni cu populaţie majoritar română, iar poimâine vom deveni ai nimănui pe propriul nostru pământ natal şi nu ne vom mai putea vorbi nici în şoaptă limba maternă. Azi, toate acestea încă mai pot fi oprite, însă doar prin înfiinţarea unui Pământ Secuiesc unitar şi autonom din punct de vedere administrativ, lucru care, contrar minciunilor răspândite de politicienii români şi de presă, nu înseamnă nici modificare a hotarelor, nici rupere. Singura cale ce duce spre obţinerea autonomiei este acţiunea comună, susţinerea unitară, aşa cum am procedat în 10 martie. Pentru că doar astfel îi poate fi adus la cunoştinţă puterii de la Bucureşti, care se pregăteşte să ne calce în picioare, că ajunge! Nu mai permitem ca alţii să ne decidă soarta, vrem să ne-o decidem singuri! Şi nu permitem ca Pământul Secuiesc să fie dezmembrat!