„Creştinismul între imanenţă şi transcendenţă”

de prof. dr. Ioan Jude

Lansare de carte

În ziua de marţi, 3 iunie 2014, în municipiul Reghin, judeţul Mureş, a avut loc lansarea cărţii intitulate „Creştinismul între imanenţă şi transcendenţă”, apărută la Editura Epistem, având autor pe prof. dr. Ioan Jude. Evenimentul din municipiul mureşean s-a bucurat de sprijinul venit din partea Primăriei Reghin, a Bibliotecii Municipale Reghin şi a Despărţământului „ASTRA”. Despre apariţia editorială au vorbit: părintele Teodor Beldean, protopop de Reghin, părintele Dorin Toderic, dr. Valentin Marica, senior editor la Studioul Teritorial de Radio Târgu-Mureş, prof. Ioan Ionel Tompea, din partea editurii, şi Maria Cocean, consăteană a autorului. Conform declaraţiilor profesorului Ioan Jude, cartea a avut un neaşteptat succes cu prilejul lansării, stârnind interesul intelectualităţii române reghinene.
La Târgu-Mureş, acelaşi volum a fost lansat în ziua următoare, pe 4 iunie, la Centrul de Dezbateri Socio-Politice şi Culturale „Emil Aurel Dandea”, având gazdă, moderator al discuţiilor şi expunerilor, pe Pr. prof. dr. Florin Bengean, de la Universitatea „Petru Maior”. Invitaţi pentru a prezenta noua apariţie editorială au fost, în ordine: prof. univ. dr. Cornel Sigmirean, preşedintele Senatului Universităţii „Petru Maior”, prof. univ. dr. Ioan Nicolaescu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie, profesorii Vasile Rus şi Mihai Monoranu.
Vorbitorii au recunoscut faptul că tema propusă de autor este pe cât de vasă, pe atât de dificilă. În cele opt capitole ale sale, autorul se ocupă de bisericile creştine, procedând la un studiu comparat, cu referire la istoricul creştinismului, de la apariţie până în zilele noastre, arătând şi aspectele de organizare ale bisericilor creştine. Având la baza profesiei sale sociologia, autorul ne transpune în lumea religioasă şi ne determină să o înţelegem, să înţelegem şi Biblia într-un context ştiinţific, de studiu. Conform celor mărturisite de autor, cartea e scrisă în urma a mulţi ani de studii şi cercetări pe acest domeniu. O carte pretenţioasă, utilă atât specialiştilor nu numai în teologie, ci şi al celor din sociologie, filozofie şi alte domenii, o carte care se recomandă de la sine.