Crimele împotriva umanităţii nu se prescriu (I)

- Din când în când în când, trebuie să ne mai aducem aminte -

În punctul numit Suscut, din raza localităţii Cămăraşu (Cluj), în apropiere de Sărmaşu-Mureş, existau două gropi comune. În ele se aflau un total de 126 de cadavre, dintre care 31 de bărbaţi adulţi, 52 de femei adulte şi 43 de copii până la vârsta de 15 ani. Toate victimele erau din localitatea Sărmaşu-Mureş. În februarie 1945, o comisie medico-legală a procedat la deshumarea cadavrelor. Concluzia? Moarte violentă prin împuşcare, iar în cazul multor copii, moarte violentă prin asfixiere, aceştia fiind îngropaţi de vii. Vinovaţii...?

O necesară introducere

Trecerea României de partea forţelor Naţiunilor Unite, după 23 august 1944, a determinat armatele germane şi maghiare să treacă la o puternică ofensivă contra României pătrunzând în Câmpia Transilvaniei pe o adâncime de circa 30-60 de km, peste linia de frontieră impusă prin Dictatul de la Viena. Unităţi ale armatei şi jandarmeriei maghiare au ocupat localităţile Sărmaşu şi Luduş, situate în apropierea frontierei, care făceau atunci parte din judeţul Cluj-Turda. În localitatea Sărmaşu existau, la acea vreme, 142 de evrei, iar în Luduş 575, localităţile fiind şi centre de plasă. Pe data de 5 septembrie 1944, localitatea Sărmaşu, din actualul judeţ Mureş, a fost ocupată de trupele maghiare, iar două zile mai târziu a avut loc o consfătuire secretă care s-a ţinut în localitate, la locuinţa farmacistului Varga Iuliu. Au luat parte Biro Jozef, ofiţer în rezervă - instalat de autorităţile militare în funcţia de prim-pretor al plăşii Sărmaşu -, Betegy Sandor, Wakszman Karoly şi Wakszman Elemer (tată şi fiu), Bethlen Daniel, Kemeny Bela, Maitelely Istvan, Gall Jozsef, mari proprietari din zona respectivă. Pe data de 8 septembrie 1944, a fost declanşată acţiunea de arestare şi internare a tuturor evreilor din localitatea Sărmaşu într-un lagăr improvizat pe teritoriul localităţii, iar pe 16 septembrie 1944, cpt. Lancz Laszlo, care se afla în localitatea Sărmăşel, la 3 km de Sărmaşu, a transmis telefonic la compania de jandarmi din Sărmaşu ordinul de a se trece la executarea evreilor. Ordinul a fost recepţionat de către telefonista Elisabeta Păcală, de la oficiul telefonic Sărmaşu, care după eliberarea localităţii, a făcut cunoscut acest fapt Comisiei de anchetă. În aceeaşi zi, de dimineaţă - 16 septembrie 1944 -, 20 de evrei apţi de muncă au fost duşi de jandarmii maghiari la hotarul localităţii Cămăraşu, pe dealul numit Suscut, unde au fost obligaţi să sape două gropi mari şi adânci. În după-amiaza zilei respective, cei 126 de evrei aflaţi în lagărul improvizat din Sărmaşu au fost îmbarcaţi în care cu tracţiune animală şi duşi la locul numit Suscut, iar în noaptea de 16/17 septembrie, au fost executaţi de jandarmii şi militarii maghiari. Corpurile lor au fost apoi îngropate în cele două gropi comune săpate dimineaţa.

Indiferent de timp şi loc, crima nu se prescrie

Aceleaşi trupe de ocupaţie maghiare, au mai săvârşit un masacru şi la Luduş, după ce au ajuns în această localitate începând încă din seara zilei de 5 septembrie 1944. Pe baza cercetărilor ulterioare, s-a putut stabili că între 5-13 septembrie, acestea au împuşcat alţi 13 evrei, ale căror corpuri au putut fi identificate după eliberarea localităţii. Cei asasinaţi la Luduş, au fost Polac Mihai, Polac Vilma şi fiicele lor, Rozalia şi Maria, Gluck Iosif şi fiica lui Rozalia, Fred Mauriciu şi Fred Ghizela. Surorile Haller Sarolta, Haller Fani şi Haller Rozalia, împreună cu Maria Kopstein şi Izrael Adelca, au fost împuşcate în pivniţa locuinţei familiei Haller, după ce au fost siluite. Două dintre aceste victime au fost asasinate în urma unui denunţ făcut de Bartha Elisabeta din Luduş, care, după eliberarea localităţii de către trupele române, a fost condamnată la 5 ani de închisoare. Cercetările împotriva celor vinovaţi de masacrele de la Sărmaşu şi Luduş, dar şi în cazul altor masacre comise de trupele de ocupaţie maghiare pe teritoriul Transilvaniei, au fost începute în cursul anului 1945 şi finalizate în 1946. În acelaşi an, 1946, ancheta în cazul masacrului de la Sărmaş fiind finalizată, Tribunalul Poporului din Cluj a anunţat următoarele sentinţe: cpt. Lancz Laszlo, lt. Vecsey, slt. Halasz, slt. Fekete, plt. maj. Szabo, plt. Horvath Istvan şi plt. Polgar au fost condamnaţi la moarte prin împuşcare, iar soldatul de jandarmi Panczel Janos, participant la masacru, a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică.
Cetăţeanul Soos Istvan din localitatea Sărmaşu, membru al gărzii civile maghiare, unul dintre paznicii lagărului, a fost condamnat la 5 ani temniţă grea. Tribunalul Poporului din Cluj a mai judecat şi condamnat, în cursul anului 1946, un număr de 199 de persoane, dintre care 27 din judeţul Mureş. Dacă identitatea celor vinovaţi, precum şi gradul lor de vinovăţie s-a putut stabili, totuşi numai o parte dintre ei au putut fi arestaţi. În condiţiile create de sfârşitul războiului, cea mai mare parte dintre aceştia s-au sustras arestării, reuşind să-şi piardă urma în lumea largă. Dar poate că n-au reuşit să se sustragă din faţa propriei lor conştiinţe, la a cărei judecată, mai devreme sau mai târziu, au ajuns. A se vedea, spre exemplu, cazul farmacistului Varga Iuliu şi al soţiei sale Ecaterina, ambii din Sărmaş, care s-au sinucis pe data de 5 noiembrie 1944, sau al altui autor moral, locuitorul Kiss Pavel din Sărmaş, care s-a spânzurat în timpul cercetărilor. Peste mai bine de jumătate de veac, aceeaşi soartă o va avea şi criminalul de război Wass Albert, cel care la o vârstă înaintată, urmărit fiind probabil de coşmarurile tinereţii sale încărcate, s-a sinucis.
(va urma)