CUM ESTE „UCISĂ”, A DOUA OARĂ, ECATERINA TEODOROIU (CĂTĂLINA TODEROIU)! (II)

„Când a intrat Ecaterina mea la şcoală, la Bucureşti, mi-a zis: «Nu mai putem s-o ducem cu sărăcia, mă duc eu unde o da Dumnezeu: ajutaţi-mă acum».”
(Elena Toderoiu, mama Cătălinei)

Reînhumarea de la Târgu-Jiu (1921)

„Găsesc înălţătoare ideea de a comemora, printr-un monument, înaltele fapte ale Ecaterinei Teodoroiu. Va fi din partea celor vii o dovadă de recunoştinţă, de admiraţie, dar va fi de asemenea cel mai frumos exemplu de virtuţi, ale neamului, pentru generaţiile care vor veni.”
(General Henri M. Berthelot, şef de Stat Major al Comandamentului suprem al trupelor franceze, pe frontul de Vest, în Primul Război Mondial)

Cum era de la sine înţeles, autorităţile gorjene interbelice au trimis, din respect aparte faţă de eroina Cătălina, o delegaţie (la Poeni) cu scopul de a o deshuma, prin decizia Curţii Regale, astfel încât osemintele sale să fie aduse şi reînhumate, la Târgu-Jiu, cu onorurile militare cuvenite. Ca urmare, cei îndrituiţi au aşezat osemintele Cătălinei într-un coşciug, turnat din oţelul tunurilor capturate de la inamicii germani, după care au fost transportate pe afet de tun, mai întâi la Focşani, apoi - cu un vagon mortuar special - la Bucureşti! Peste tot pe unde a trecut, românii au întâmpinat osemintele Cătălinei cu manifestaţii de masă şi cuvântări.
Când sicriul său a ajuns la Târgu-Jiu, localnicii sărbătorind un secol de la moartea altui erou gorjean, Domnul Tudor (Vladimirescu), o mare mulţime din concitadinii săi dragi, în frunte cu părinţii şi rudele, l-au întâmpinat cu adâncă emoţie şi recunoştinţă.
Oficialităţile locului au dispus, din respect, ca osemintele Cătălinei să fie depuse într-un mormânt-monument chiar în centul oraşului Târgu-Jiu, între Catedrala Ortodoxă şi Primărie, „străjuit” de candelă şi crucea creştinească (potrivit fotografiilor din arhive) şi, bineînţeles, de două tunuri aduse de la Bucureşti. Din păcate, discursul emoţionant rostit atunci de marele poet patriot Octavian Goga, viitor prim-ministru şi ministru de Interne, nu a fost reţinut de memoria posterităţii! De bună seamă, istoricii noştri au… „dormit”!

Inaugurarea Mausoleului-Sarcofag (1935)

„Monumentul acesta, aici, pe plaiurile Gorjului, formează şi încheie astăzi triunghiul credinţelor noastre din război: Curtea de Argeş - Mormântul Suveranilor; Bucureşti - Eroul Necunoscut; iar aici mormântul unei eroine pe care o cunoaşteţi. (…) În acest gând, fie ca această piatră să rămână generaţiilor de mâine o VEŞNICĂ PILDĂ DE CREDINŢĂ, de avânt şi de energie.”
(Regele Carol al II-lea, discurs de la dezvelirea Monumentului-Sarcofag dedicat eroinei de la Jiu, 1935)

Este de presupus că autorităţile locale, în încercarea lor de a se regăsi mai degrabă în graţiile prim-ministrului (gorjean) Gheorghe Tătărăscu, nu au avut prea multe de spus în faţa Arethiei (soţia şefului Guvernului şi preşedinta Ligii femeilor gorjene), cea care, susţinând-o financiar pe sculptoriţa Miliţa Petraşcu, a făcut posibilă o operă de artă (dedicată Cătălinei) cu evidente nuanţe sculpturale păgâne, nicidecum creştine, întâlnite cu predilecţie în reprezentările politeiste antropologice pre-creştine (nu degeaba ziarul „Gorjeanul”, din 8 septembrie 2015, îi cita pe doi intelectuali care susţineau că Mausoleul-Sarcofag „aminteşte în cel mai înalt grad de solul trimis de tracii geţi, zeului Zamolxis, spre a afla ce mai făcea el prin cer”, ceea ce înseamnă o perpetuare a miturilor ancestrale ale vechilor şi celebrelor basoreliefuri din lumea antică - a se vedea monumentele funerare egiptene sau romane)! Cum-necum, opera artistică în cauză, sub care s-au îngropat osemintele Cătălinei (preluate din mormântul amenajat în 1921), a fost inaugurată în spaţiul public, la 8 septembrie 1935, în perimetrul rondoului din faţa Primăriei Târgu-Jiu. În atmosfera de atunci, cu adevărat copleşitoare, s-au reunit întru recunoştinţă cei mai înalţi demnitari ai Statului Român, de la regele Carol al II-lea şi până la membrii de vază ai Guvernului României (cu o zi înainte, sâmbătă, sosise din străinătate inclusiv Nicolae Titulescu, ministrul de Externe), care, în prezenţa a circa 40.000 de oameni de pe tot cuprinsul Ţării, au asistat la slujba arhierească de sfinţire a Mausoleului-Sarcofag (oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ierarhul Vartolomeu, Episcop al Râmnicului), pe care, în sculpturi în basorelief, au fost imortalizate scene semnificative din viaţa eroinei Cătălina (se poate vedea când ţinea în mâini furca şi fusul de tors, când era printre animale, cercetaşi sau soldaţi, dar niciodată - aşa cum obişnuia - să meargă cu familia la bisericuţa din sat)!
Cum spuneam, însă, numeroasa asistenţă i-a făcut monarhului Carol al II-lea, care a poposit la Târgu-Jiu timp de 7 ore (de la ora 11 la 18), o primire… regală! Întregul oraş a fost, atunci, pavoazat cu steaguri tricolore, verdeaţă şi chilimuri olteneşti! De la gară, în ovaţii, suveranul a mers pe jos până la Catedrala Ortodoxă! Aici avea să strângă mâna tremurândă a Elenei, mama eroinei Cătălina, care pur şi simplu plângea! Iar când corul de creştini a început să cânte „Veşnica pomenire!”, regele trăgând pânza ce acoperea Mausoleul-Sarcofag, Dumnezeu a îngăduit ca Neamul nostru să mai trăiască o emoţionantă clipă unică, de ceea ce înseamnă să fim uniţi sub un ţel comun, nemaiîntâlnită astăzi, în plin avânt al globalismului anarhic şi devalorizant…

„Misterul” restaurării din Anul Centenar

„Când a fost ridicat monumentul, în urmă cu 84 de ani au venit mii de oameni în piaţa care purta numele Ecaterinei Teodoroiu - dar atunci a venit şi regele Carol al II-lea la Târgu-Jiu. Acum, dacă n-am avut niciun rege prezent (mai „încet”, domnule, ca nu cumva să îl „treziţi” pe guvernatorul coloniei, Iohannis - n.a.), nici oamenii nu au prea venit. Mă aşteptam la mai multă lume.”
(Adrian Tudor, viceprimar al municipiului Târgu-Jiu)

Greu, foarte greu a fost ca, după trei decenii de aşa-zisă libertate, de când România a fost pusă în mod terorist pe orbita desensibilizării planetare (prin revoluţia globalistă), în sfârşit autorităţile de la Târgu-Jiu să reuşească a dezveli oficial, la 14 ianuarie 2019, reabilitatul Mausoleu închinat „eroinei de la Jiu”! Jubileul în cauză, care s-ar fi cuvenit să îi polarizeze pe localnici în cel mai înălţător moment de reflexie şi reculegere socială din Anul Centenar, din nefericire nu a stârnit, la o generaţie căreia i se şterge programatic memoria, efectul public scontat!
Ceea ce doare însă mai tare, lăsându-i la o parte pe uitătorii de Eroi şi de Neam, este că, în urma unui „ciudat” aviz ministerial şi al „captivităţii” oficialităţilor locale faţă de imaginaţia artistică a unei „ucenice a lui Brâncuşi”, la căpătâiul eroinei ortodoxe Cătălina figurează o „cruce”, de granit, restaurată după „replica” celei promovate de Miliţa Petraşcu (scoasă de comunişti) şi amplasată unde fusese montată în 1935.
Cultul acesta exclusivist faţă de artistă, fără ca eroinei să i se respecte credinţa ortodoxă şi dreptul legitim de a avea la mormânt o cruce creştină, i-a determinat pe reprezentanţii târgujenilor ca, după ce au făcut un apel public cu scopul de a identifica „crucea” artistei interbelice, să se adreseze istoricilor de artă din Ministerul Culturii şi Consiliul Naţional al Cinematografiei. Ce anume a ieşit, se vede: o „cruce”… culcată, nu în „picioare”, despre care unii spun că ar fi o cruce malteză (a cavalerilor ioaniţi), iar alţii - o cruce patee (a cavalerilor templieri). În ambele cazuri, însă, avem de-a face cu o cruce eretică, ocultă, expresia unor precursori ai globalizării antihristice. Şi aşa se poate înţelege de ce, pentru globaliştii care conduc lumea, crucea creştină le stă ca un „ghimpe în coastă” şi le dă atâta durere de cap!

Eroina României nu are, la Târgu-Jiu, cruce creştină la mormânt!

„Mulţi oameni nici nu ştiu că acolo (în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu - n.a.), sub acea piatră, se află osemintele eroinei! Ar fi normal să existe şi o cruce lângă Mausoleu, cu datele şi chipul Cătălinei, iar noaptea, din respect pentru ceea ce reprezintă ea pentru naţiune, să ardă mereu o lumânare sau o făclie!”
(Dorin Brozbă, publicist gorjean)

De Gorj, m-am apropiat cu sfiala că, poate o dată în viaţă, Pronia divină îmi îngăduie să calc, cu atenţie sporită şi recunoştinţă, pământul pe care altădată, cu atâta dragoste faţă de „norodul” acesta oropsit, au păşit titani de ispravă ce ne-au orientat, ca Neam, pe „harta” universală a ceea ce poate însemna să „uiţi” de sine şi să te dăruieşti Ţării tale, precum: Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu (Cătălina Toderoiu), Maria Lătăreţu, Constantin Brâncuşi etc…. Şi, uite-aşa, pot spune că, în cele două săptămâni petrecute în Târgu-Jiu, am avut ocazia să văd şi să aud „de toate”, într-un periplu inaugurat de o întreită vizită „pe jos” la căsuţa memorială a Cătălinei, căci ar fi fost o impietate să caut cu taxiul „rădăcinile” de la Gorj ale eroinei! Aici, încărcându-mi „tolba” memoriei cu atâtea descrieri succinte, îl întreb pe ghid - ca unul ce mi-aş fi dorit să pun o lumânare şi să mă rog la mormântul Cătălinei - dacă bisericuţa unde aceasta obişnuia să meargă, cu familia, este departe… Nu, nu era departe, dar nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că eroina nu era înmormântată într-un cimitir, ci într-o piaţă publică, numită a Prefecturii, undeva în zona Catedralei Ortodoxe! Măi, să fie! Doar trecusem pe acolo, mă închinasem în Locaşul Sfânt, vizualizasem impozanta clădire a Prefecturii şi… cam atât! Drept este, însă, că mai văzusem „fugitiv” un fel de monument, ceva artistic, dar nu mi-am imaginat că tocmai acela putea fi mormântul atât de căutat de mine! Intrigat, m-am reîntors la locul cu pricina şi, ce să vă zic, într-adevăr o plăcuţă (pusă în plan orizontal, nu vertical) aminteşte trecătorilor că acolo, sub acel Monument-Sarcofag, se află înhumate osemintele eroinei Cătălina Toderoiu! Totul, parcă, „pe furiş”! Fără cruce, fără candelă!
Şi atunci, „exploatându-mi” intuiţiile, mi-am zis că ceva nu este în regulă… Că nu se poate ca ierarhii Bisericii, ca familia eroinei şi bineînţeles mai-marii Târgu-Jiului, să accepte atare situaţie, inadecvată, ca un simbol naţional să fie „transformat”, în mod necreştinesc şi neromânesc, într-un fel de obiect muzeal numai „bun” de etalat propagandistic! Ca urmare, în calitatea mea de ziarist (venit din Mureş), am început să „bat” la diverse „uşi”: Constantin Măgdoiu (preot militar) m-a „atenţionat” că sunt cam „cârcotaş”, întrucât lumânările pentru sufletul eroinei se pot pune la biserica din apropiere, iar crucea de la mormânt ar fi acea artistică reprezentare „culcată” (părintele a tăcut când i-am spus că acea „cruce” pare să fie mai degrabă distincţia militară pe care a primit-o eroina); Gheorghe Nichifor (vicepreşedinte al Consiliului Judeţean) mai întâi a fost iritat de neliniştile mele, apoi însă m-a poftit în biroul său şi mi-a oferit respectuos - spunea că mă cunoaşte din articolele scrise în presă - câteva cărţi tematice; Marcel Romanescu (primar al oraşului) şi-a făcut timp să mă asculte, „presat” fiind de participarea la Ziua Imnului, dar s-a eschivat de la a avea o reacţie tranşantă; Adrian Tudor (viceprimar) m-a „lămurit”, spunându-mi la telefon că mormântul eroinei este „străjuit” de crucea patee (este, cum vă spuneam, un simbol eretico-ocultic); Oana Paloş (purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean) m-a privit cu o inflexibilitate insistentă, mirată cum de pot avea „ceva” cu autorităţile, întrucât - nu-i aşa? - „ştiţi cum e, părerile sunt împărţite” (da, cucoană, se poate trăi şi „întorcând spatele” istoriei!).
În fine, deoarece vocea cea mai autorizată moral de la Târgu-Jiu consider că este însăşi strănepoata Cătălinei Toderoiu, vă voi prezenta, lăsându-vă „dreptul” de a avea „păreri împărţite” în faţa lui Dumnezeu, a propriilor conştiinţe şi a Neamului Românesc, declaraţia pentru posteritate a doamnei Aurora Luminiţa Dragomir:
„Familia noastră, a Cătălinei Toderoiu, este nemulţumită că, la mormântul eroinei, nu există o cruce şi o candelă aprinsă! Suntem întristaţi de faptul că aici, exact lângă mormânt, au loc tot felul de evenimente muzicale, de spectacole! Practic, de cele mai multe ori, noi - urmaşii eroinei - nu suntem invitaţi la evenimentele legate de personalitatea acesteia. Ce să vă mai spun: nu ni s-au cuvenit drepturile legale câştigate în instanţă (avem o hotărâre definitivă şi irevocabilă pe două parcele de teren care existau chiar în continuarea Casei Memoriale, dar nu reuşim să facem intabularea pe acel teren)!
Cu toate că familia a donat casa pentru a fi muzeu şi nu am cerut niciodată niciun beneficiu sau drept de autor, autorităţile locale ne dispreţuiesc, ne ignoră şi nu avem niciun respect din partea lor! Toate evenimentele legate de Ecaterina, care au loc în Târgu-Jiu, sunt realizate doar că „trebuie” şi „dă bine” - nu sunt realizate cu suflet, cu respect, cu pasiune! Sunt mâhnită că respectul, onoarea, patriotismul, bunul-simţ, sunt aruncate la gunoi!”.

Pe „urmele” lui Gheorghe Mănoiu, la Târnăveni!

„Mi-aş dori ca o stradă din Târnăveni să poarte numele Ecaterinei Teodoriu”
(Doina Mihăileanu, medic, cabinetul de pe strada „Gheorghe Mănoiu”)

Pe cât de încărunţit, pe atât de jovial, fostul primar al oraşului Târnăveni, Octavian Popa (a condus oraşul timp de 4 mandate), m-a aşteptat şi m-a condus la Cimitirul unde trupurile Eroilor, căzuţi pentru eliberarea Transilvaniei în Al Doilea Război Mondial (inclusiv al lui Gheorghe Mănoiu), aşteaptă A Doua Venire a lui Hristos şi obşteasca înviere din morminte. Când am ajuns, am constatat „pe viu” că evlavia din emoţia de a le aprinde fiecare câte o lumânare şi a ne închina, rostind cuvintele „Dumnezeu să îi ierte şi să îi odihnească!”, era mult prea mare, prea covârşitoare, ca să poată fi cumva umbrită de starea dezolantă pe care autorităţile locale actuale înţeleg să o întreţină aici! În acest context, înainte de a mă conduce pe strada ce îi poartă numele eroului Gheorghe Mănoiu, fostul prim-edil al oraşului mi-a zis:
„Credeţi dumneavoastră că puteam să îi uit pe Eroii noştri, să nu le dau cinstea (cuvenită) pentru că ne-au apărat Ţara în vremi de restrişte? Puteam oare, ca primar postdecembrist, să nu dau dispoziţie ca mormintele lor să capete solemnitate, străjuite de un Monument comemorativ ridicat în mandatul meu? Să ştiţi că nu am scăpat nicio ocazie, niciun eveniment, fără să aduc în conştiinţa publică, în discursuri oficiale, faptele lor de bravură şi recunoştinţa locuitorilor din Târnăveni. De atâtea ori, elogios, am vorbit despre maiorul Gheorghe Mănoiu - logodnicul Ecaterinei Teodoroiu şi vrednicul oltean care a luptat pentru eliberarea Transilvaniei de sub ocupaţia ungaro-germană. Avem aici şi o stradă, propusă în mandatul meu, care îi poartă numele. Atunci, la inaugurare, am invitat-o telefonic şi pe o rudă de-a eroului, doctor în Craiova, dar nu ne-a putut onora invitaţia din motive de sănătate! Uitaţi-vă pe Monumentul din Cimitir, să vedeţi că i-au greşit numele (au scris Pănoiu), dar am intervenit personal şi corectura s-a făcut imediat!”.
Când am ajuns, apoi, pe Strada Mr. Gheorghe Mănoiu, mai întâi am parcurs-o, de la un capăt la altul, admirându-i tăbliţele care menţionau sugestiv cine a fost acesta: un ofiţer căzut în Al Doilea Război Mondial. Mi-am „tras aer” în piept şi… am purces să aflu, chiar pe Strada Eroului, cam pe ce nivel este conştiinţa civică autohtonă: şi i-am chestionat, timp de aproape o oră, pe primii 10 ieşiţi în cale! Rezultatul a fost: 60% mi-au spus că nu ştiu nimic despre Gheorghe Mănoiu, 30% au spus că a fost un ofiţer ucis în războiul de eliberare a Transilvaniei, iar 10% au afirmat că a fost ofiţer şi logodnic al Ecaterinei Teodoroiu! Ca urmare, „înarmat” cu aceste date preliminare, mi-am aruncat „năvodul” în „iazul” cel mare al oraşului şi am întrebat pe stradă încă 10 persoane: profesori, doctori, judecători, educatori, elevi, pensionari etc.. În final, „bilanţul” a ceea ce ştiu 20 de oameni din Târnăveni despre eroul Gheorghe Mănoiu, este următorul: 40% nu au ştiut nimic, 50% ştiau că a fost un ofiţer ucis în război, iar 10% ştiau că a fost logodnicul Ecaterinei Teodoroiu şi a căzut în Al Doilea Război Mondial! Dar ceea ce ar trebui să îi pună pe gânduri pe „luminătorii” urbei, este atât faptul că 90% nu au ştiut că Gheorghe Mănoiu a fost logodnicul Ecaterinei Teodoroiu, cât şi aspectul - sesizat de doamna doctor Mihăileanu (cu cabinetul chiar pe strada Mănoiu) - ca în Târnăveni să figureze şi o stradă care să poarte numele Ecaterinei Teodoroiu!
În fine, cu toate carenţele întâmpinate pe timpul documentării la Târnăveni, nu aş putea să nu evidenţiez sclipirea din ochii localnicilor (abordaţi de mine, intempestiv, pe stradă) când auzeau că rostesc numele Ecaterinei Teodoroiu, că a fost logodită cu Gheorghe Mănoiu, iar logodnicul ei este înmormântat chiar în oraşul lor! Şi încă ceva: nu numai că oamenii m-au ascultat cu atenţie, răbdare şi respect, dar 80% au ştiut să îmi spună câte ceva legat de viaţa Ecaterinei Teodoroiu şi mulţi chiar au mulţumit pentru neaşteptata „lecţie de istorie”!
Cine are urechi de auzit, să audă!

Epilog

„Omul nou”, prefigurat de Lenin, îl întâlnim astăzi pretutindeni, suficient de dezorientat, de cosmopolit, încât să „dea din coate”, disperat, numai şi numai ca să poată „călca în picioare”, imberb, memoria trecutului nostru, apoi să „râgâie” de exemplu când aude cât de sus a reuşit Ecaterina Teodoroiu să ne ridice la demnitatea naţională şi, cu „bâta” ridicată ameninţător spre noi, să vrea a ne alinia, ca pe nişte vite, într-un „ţarc” (globalizant) în care lumea întreagă va trăi teroarea celei mai inumane „Siberii de gheaţă” din istorie! Cu o ştergere radicală a identităţii!!! Pentru a ni se implementa cu forţa o „lume nouă”!!!
Ştiind, astfel, că o mână nevăzută „face şi desface” cam tot ce mişcă în administraţia centrală şi teritorială, nu m-am mirat câtuşi de puţin să observ, mergând (la Târgu-Jiu şi la Târnăveni) pe „urmele” a DOI MARI EROI, cum fiorul masselor este speculat „discret” printr-un formalism şi o propagandă seculară în care arta este folosită ca „armă” împotriva însemnelor creştine, spectacolele muzicale (organizate în imediata vecinătate a mormintelor eroilor) întinează atmosfera de pietate şi rugăciune, sentimentele urmaşilor eroilor sunt rănite de vanităţi edilitare inadmisibile, majoritatea oamenilor de rând nu mai au recunoştinţă faţă de înaintaşii lor!
Nu aş vrea să închei fără a spune că, din nefericire, aceste „forme de ucidere colectivă”, faţă de doi eroi care şi-au pus dragostea de Dumnezeu şi de Ţară mai presus de propria lor logodnă, ne vor costa, amarnic, atât în viaţa de aici, cât şi în cea de dincolo. Totodată, aş vrea ca diriguitorii actuali din Târgu-Jiu şi Târnăveni să îşi aducă aminte că demnităţile le-au fost îngăduite de Însuşi Mântuitorul Hristos (Împăratul împăraţilor şi domnul domnilor) şi să facă demersurile necesare ridicării unor cruci creştine la mormintele unde sunt înhumate osemintele eroilor Ecaterina Teodoroiu şi Gheorghe Mănoiu. Altfel, urmaşii noştri ne vor cere socoteală că nu le-am lăsat crucea, ca armă, împotriva diabolicei secularizări! Şi toţi necredincioşii vor pieri, dar Eroii şi Martirii României vor trăi în veşnicie!
(final)