Cum l-am cunoscut eu pe Băsescu


Era în 2002, prin iarnă, când Băse, în stilul caracteristic, ţipa că vrea să muncească, dar nu-l lasă corupţii de consilieri. Adrian Năstase a mutat şi el pe tabla de şah cu „nebunul”, respectiv cu mine - tânăr şi dornic de afi rmare şef la Departamentul de Control al Guvernului! Am făcut o lună şi jumătate de muncă pe brânci în cotloanele Primăriei şi am pus toată mizeria de acolo în faimosul Raport care a produs, probabil, scandalul anului (se pare că am ceva talent la chestia asta!). Rezultatul era previzibil, furau toţi pe rupte, Băsescu cu o ceată de consilieri (inclusiv PSD-işti, normal) doar că acum erau în sfârşit probe, făcute chiar ca la Procuratură! Ţipete, negări, o circotecă şi, atenţie, invitaţie la dezbatere la TVR, prime-time, Băse şi cu mine!
Îmi amintesc totul cu mare precizie pentru că era prima mea emisiune la postul naţional şi eram, totuşi, cu Băsescu, primar general şi scandalagiu afirmat în perioada Convenţiei Democrate; ştiam doar că el îi dăduse jos, din interior, pe Ciorbea şi Radu Vasile!
Ne-am întâlnit în camera cu machiajul şi l-am salutat cu politeţe, dar cu mare reţinere, nu îl mai văzusem niciodată live! A venit la mine de parcă eram vechi prieteni, m-a luat direct cu bancuri, a hăhăit în stilul caracteristic şi m-a bătut de câteva ori pe spate! În câteva minute mi-a făcut confidenţe, ce tare îi plac băieţii tineri şi serioşi aşa ca mine, că îmi vede un viitor luminos, bla bla! Finalul a fost apoteotic - „băi Victore, păcat că eşti însurat, că am două fete, hahahaha!”. Recunosc că am căzut pe spate, am devenit numai zâmbet şi îmi amintesc că pe drumul spre studioul emisiunii mă gândeam ce om mişto, deschis, drăguţ, nu rece (arogant, o să zică cârcotaşii) şi pedant ca şeful meu de atunci, cu care aveam o relaţie strict profesională, excelentă, dar în niciun caz de glume şi bancuri! Mai aveam puţin şi eram gata să mă înscriu în fan clubul Băsescu şi deja mă mustra conştiinţa că am scris de toate matrapazlâcurile lui de la Primărie - un om aşa simpatic nu avea cum să facă toate relele scrise de mine acolo, probabil că am fost prea aspru!
Am ajuns în studio, ne-am cablat şi emisiunea a început cu mine zâmbind fascinat spre Băse, care se dădea ocupat cu nişte dosare.
Moderator - cred că nu mă înşel - era Rodica Culcer (cea foarte asuprită în mandatul lui Năstase, vezi Doamne!). Normal, ne-a prezentat şi mi-a dat mie cuvântul, ca să prezint acuzele şi apoi domnul primar general să se explice! Dar cum era ca eu, un puşti, să vorbesc înaintea proaspătului şi superamabilului meu prieten, fără să par că sunt nepoliticos? Aşa că, utilizând cel mai suav şi admirativ zâmbet din dotare, am eschivat imediat şi am spus că e normal ca primul să vorbească el! A acceptat cu o faţă sumbră, iar eu m-am relaxat în scaun aşteptând să primesc aceleaşi cuvinte dulci. Cum a început Băse? Direct - „Această slugă a lui Năstase, acest tânăr ticălos, a venit aici să vă spună numai minciuni şi să-i apere pe corupţii pesedeului!”. Cum, cine, de cine zice? Mai aveam puţin şi mă uitam să văd despre cine vorbeşte, nu-mi venea să cred că zice de mine! Am avut câteva minute de derută totală, mai aveam puţin şi mă ridicam umil să-i amintesc că sunt ăla de care zicea mai devreme (hăhăind, e drept) că-l vrea de ginere! Mi-am revenit până la urmă şi mi-am intrat în haina de procuror, prezentând toate faptele şi probele! Răspunsul lui - simplu, mint, m-a pus Năstase să îl atac! Când s-a terminat emisiunea trecusem deja de la nedumerire la indignare şi îmi venea să-i sar în gât (am crescut şi eu la Gara de Nord, ce naiba, nu la pension). M-a pasat rapid - „hai mă, aşa e la politică”! Oricum, am rămas cu impresia că e un mare escroc, şi îmi venea să plâng de ciudă că mă manipulase aşa uşor! Oricum, am învăţat o lecţie pe care nu am uitat-o niciodată - cine mai are încredere în Băse îşi merită soarta!
Cam asta e povestea! Promisesem că o relatez, dar mai am un scop prin postarea asta! Dragii mei noi prieteni de blog, cum credeţi că ar trebui în general să ne raportăm în spaţiul public la un astfel de personaj? Să ne păstrăm la un nivel elevat, gen nu mă cobor la ce face el, noi nu suntem aşa? Sau să îi dăm în cap cu acelaşi par, să îi dăm cu epitete la fel de tari, să sărim cu picioarele pe el? Eu oscilez între cele două variante! Voi ce aţi face în locul meu?

http://blogponta.wordpress.com

Categorie: