De ce, Nutzi, de ce?


Autor: 

Adrian Teacă

Fiecare om are slăbiciunile lui. Şi preşedintele nostru, chiar dacă nu vă vine să credeţi, are slăbiciuni. Una dintre ele e legendară: Elena Udrea. O slăbiciune cam durdulie, dar blondă şi aprigă. Nimeni nu sare în apărarea Lui ca această amazoancă ciclam, poreclită, cu duioşie, fecioara din Pleşcoi. Când îi făcea Bibicului fi guri Tăriceanu, cine fugea la televiziune, cu bileţelul roz? Dar câte lupte a dus madama, pe câţi nu i-a porcăit şi i-a pus cu botul pe labe! Ce Ana Ipătescu, ce Ecaterina Teodoroiu, ce Miţa Baston, Nutzi le dă clasă!
Deunăzi, amazoanca a sunat la un post de radio. Cu vocea ei inconfundabilă, ea l-a apărat din nou pe marele său binefăcător, cel mai iubit dintre mateloţi. Când reporterul a întrebat-o dacă nu cumva e chiar ea, blonda s-a fâstâcit niţel, apoi „vai, nu, dar o admir pe doamna Udrea şi aş vrea să fiu ca ea”! Presa, clasa politică, au intrat în fi brilaţie. O fi Ea, n-o fi ? Vocea ei a fost analizată, infl exiunile, spectrul vocal, chiar şi micile sâsâieli şi poticneli... Concluzia a fost unanimă: Ea a fost! Mai apoi, o ziaristă a întrebat-o: dumneavoastră aţi sunat la radio? Ea, îmbrăcată sobru, în negru, s-a fâstâcit feciorelnic, şi-a ţuguiat buzele, şi-a dat ochii peste cap, apoi „ah, nu ştiu, nu-mi aduc aminte”! De ce n-o fi recunoscând ea, ca o adevărată republicană, da, eu am fost eu, badigarda de sufl et a lui Băselu! De ce, Nutzi, de ce?

Categorie: