De la Albac, un călduros „La Mulţi Ani!”, Domnule Constantin C. Gomboş

„Historia magistra vitae”

De curând, la Albac, în judeţul Alba, am avut onoarea de a participa la Simpozionul Naţional „2015 - An jubiliar pentru Ardealul daco-românesc multimilenar”, organizat de Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea Mea” din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, unde am avut plăcerea de a-l întâlni pe mult iubitorul şi împătimitul de istorie Ioan Străjan, director al revistei „DACOROMANIA” a Fundaţiei „Alba-Iulia 1918, pentru unitatea şi integritatea României”. Amintindu-mi că reputatul istoric militar Constantin C. Gomboş împlineşte 75 de ani şi este un perseverent colaborator al remarcabilei reviste patriotice, mi-am permis să-l provoc pe Ioan Străjan la o convorbire privind personalitatea istoricului militar timişorean, pe care o consemnez în continuare:
Vasile Stancu: Ţin să vă asigur, stimate domnule Ioan Străjan, că revista pe care o conduceţi, „DACOROMANIA”, este citită cu mult interes de românii din judeţul Covasna, iar colaboratorii dumneavoastră, atât prin intermediul revistei, cât şi ale colaborărilor cu publicaţia „Condeiul ardelean”, sunt cunoscuţi de mulţi dintre cititorii noştri. Mă refer la deosebita profesoară Georgeta Ciobotă, la profesorul arhivist, octogenar, Ioan Pleşa, despre care a apărut şi un volum în colecţia „Profesioniştii noştri”, prof. univ. dr. Ion Coja, prof. univ. dr. Mircea Dogaru, col. (r) Ioan Galdea, prof. dr. Ioan Ranca, prof. univ. dr. Petre Ţurlea, ing. Ioan Paul Mărginean şi, nu în ultimul rând, col. (r) Constantin C. Gomboş. L-am lăsat intenţionat la urmă pe istoricul Constantin C. Gomboş, pe care-l cunoaşteţi foarte bine, deoarece aş vrea să purtăm un dialog al cărui subiect să-l constituie viaţa şi personalitatea acestui militar de carieră care şi-a deschis ochii şi mintea cunoaşterii în oraşul Marii Uniri, Alba-Iulia, pe care-l iubiţi atât de mult, fapt constatat din paginile revistei, dar şi din comunicarea dumneavoastră de astăzi. În cartea „Istorie, suferinţă şi speranţă - Calvarul unei familii de români din fostul judeţ Someş după Diktatul de la Viena (30 august 1940 - 1 mai 1949)”, Constantin C. Gomboş ne vorbeşte despre calvarul familiei sale şi a suferinţelor prin care a trecut personal în perioada refugiului de la Alba-Iulia, despre perioada în care a urmat Şcoala primară din cartierul Maieri, azi Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, despre dăscăliţa sa care „m-a învăţat tainele cititului şi ale scrierii” şi „ne povestea cum l-a văzut pe temerarul Aurel Vlaicu, „Icarul român”, trecând peste cetate”, sau despre profesoara sa de istorie care „ne-a vorbit, atât cât se putea, despre istoria Neamului Românesc”. În ciuda „anilor grei, de dureri şi umilinţe”, a senzaţiei că „trăirile familiei mele de refugiaţi, la Alba-Iulia, într-un mediu în care cei din categoria noastră erau priviţi, de cei avuţi, ca nişte ţigani, cerşetori, pe care erau obligaţi să-i întreţină”, istoricul militar şi scriitorul memorialist Constantin C. Gomboş vorbeşte despre oraşul Marii Unirii cu multă simpatie, chiar iubire putem spune, având impresia că este oraşul său natal. Este adevărat?
Ioan Străjan: Încep prin a vă supune atenţiei o constatare personală privind oraşul Alba-Iulia. În îndelungata mea existenţă nu am întâlnit român, indiferent din ce provincie istorică a Ţării sau din diasporă, că a trecut sau nu prin Alba-Iulia, să nu vorbească cu simpatie, respect şi dragoste despre Bălgradul Mitropolitului Ardealului Simion Ştefan sau oraşul Alba-Iulia al generaţiei Marii Uniri. Şi nu voi crede vreodată că cel ce simte româneşte nu va iubi acest simbol al unităţii româneşti care este Alba-Iulia şi care merită o lucrare de artă monumentală dedicată apropiatului centenar aniversar din 2018. Cu atât mai mult, un patriot, istoric şi ofiţer superior al Armatei Române cum să nu iubească Alba-Iulia? De altfel, prof. univ. dr. Ştefan Munteanu, vorbind şi în numele fostului său elev Constantin Gomboş, de la Liceul „Mihai Viteazul” din Alba-Iulia, cu prilejul aniversării a 45 de ani de la absolvirea liceului, spunea: „Ne-am trezit de mulţi ani timişoreni amândoi, dar vă asigurăm că am rămas cu inima, tot la Alba-Iulia”. În privinţa naşterii sale ştiu că a văzut lumina zilei acum 75 de ani în comuna Ciceu-Giurgeşti, din fostul judeţ Someş, azi judeţul Bistriţa-Năsăud, de unde părinţii săi s-au refugiat în 1940 la Alba-Iulia, unde s-au stabilit pentru toată viaţa. De aici tatăl său a fost încorporat în armata română şi a participat la războiul din Răsărit, apoi pe frontul din Moldova, unde a căzut prizonier în septembrie 1944. Dus în lagărele din Uniune Sovietică, se va întoarce după aproape 5 ani, doar în 1949, timp în care copilul Constantin, sora sa mai mică, Doina-Domnica, şi mama sa vor trece prin sacrificiile impuse de refugiu, sacrificii care-l vor fortifica pentru depăşirea greutăţilor vieţii. Viaţa sa poate fi caracterizată prin muncă şi învăţătură, depuse cu voinţă şi sârg atât pe băncile instituţiilor militare şi a celor universitare, cât şi la locul său de muncă, în unităţile militare. În toată cariera sa, de la sublocotenent, în 1960, la colonel, în 1982, şi până s-a pensionat, în 1995, superiorii săi l-au apreciat în mod deosebit acordându-i întotdeauna calificativul „foarte bine”. Examenul de licenţă l-a trecut cu nota 10. A fost avansat la gradul de căpitan la „excepţional”, iar pentru merite deosebite a primit trei decoraţii şi şase medalii. Demn de reţinut este un episod care defineşte modul exemplar în care şi-a dus la îndeplinire ordinele primite. În decembrie 1989, a fost trimis împreună cu 10 ofiţeri şi 100 de militari în termen să păzească Piaţa Unirii din Timişoara (17-20 decembrie). Cu cât armament şi muniţie a ieşit pe poarta cazărmii, cu atâta s-a întors. Militarii din subordinea sa n-au tras niciun cartuş. Nimeni n-a fost rănit. Comisia parlamentară a văzut raportul şi l-a felicitat.
Cariera sa militară a fost însoţită de pasiunea pentru istorie şi cercetare istorică, fiind absolvent, din anul 1973, al Facultăţii de Istorie a Academiei de Studii Social-Politice din Bucureşti. A publicat numeroase studii, eseuri, articole, reportaje în ziare şi reviste de specialitate, cum ar fi: „Observatorul Militar”, „Revista de Istorie Militară”, „Magazin Istoric”, „Historia”, „România Eroică”, Renaşterea Bănăţeană - suplimentul de cultură”, „Paralela 45”, „Rezerva Oştirii Române”, „Tricolorul”, „Clio”, „Patrimonium Banaticum”, „Columna 2000”, „Coloana Infinitului”, „Lumina Divină”, „Floare de Latinitate” (Uzdin - Serbia), „Almăjana”, „Analele Muzeului Banatului şi a Universităţii de Vest - Timişoara”, „Revista Ilustrată”, „Sangidava”, „Analele Universităţii Petrol - Gaze” (Ploieşti), „Familia Română” şi, la revista pe care o conduc, „DACOROMANIA”.
V.S.: Domnule director, vă rog să nu trecem la bibliografia scrierilor sale înainte de a nu evidenţia profunda sa implicare în tot ceea ce înseamnă viaţa comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea cotidiană. Aici trebuie să amintim faptul că este membru în: - Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Filiala „Col. Ion Enescu” Timiş, în cadrul căreia a îndeplinit şi îndeplineşte funcţii de conducere, implicându-se activ în afirmarea asociaţiei pe plan local şi naţional, fiind apreciat pentru combativitatea manifestată în apărarea onoarei cadrelor militare, fapt pentru care a fost distins cu Diploma de Merit pentru devotamentul şi înaltul profesionalism în servirea armatei şi asociaţiei sub deviza „PATRIE, ONOARE, DEMNITATE”; - membru fondator al Asociaţiei „Cultul Eroilor”, Filiala Timiş; - membru de onoare al Senatului Ligii Culturale „Fiii Gorjului de pretutindeni”, Filiala Timişoara; - membru al Societăţii Scriitorilor Militari, Bucureşti; - membru ales în conducerea Societăţii Istorice - Filiala Timişoara şi membru al celei din Lugoj; preşedinte şi membru al Filialei Timişoara a Comisiei de Istorie Militară.
În anul 2009, a fost distins cu premiul „PRO CULTURA TIMISIENSI” pentru întreaga activitate desfăşurată şi merite deosebite în promovarea artei şi culturii timişene, distincţie acordată de Consiliul Judeţean Timiş.
I.S.: Vreau să completez activităţile în care este angrenat istoricul militar Constantin C. Gomboş prin a evidenţia manifestările naţionale şi internaţionale la care a participat cu studii şi comunicări privind istoria naţională şi istoria militară a Poporului Român. În acest sens, remarc simpozioanele şi sesiunile de comunicări ştiinţifice de la Alba-Iulia, Braşov, Făget, Topliţa, Brad, Timişoara, Jimbolia, Iaşi, Ploieşti, Focşani, Bozovici, Ţebea, Păuliş, Lugoj sau din Serbia (Uzdin, Torac, Satu-Nou, Novi-Sad, Zrenianin), din Slovenia (Zvolen şi Banska-Bistrika), din Austria (Viena), Ungaria (Budapesta) şi multe altele pe care nu le mai reţin.
V.S.: Pornind de la studiile şi manifestările ştiinţifice de care vorbiţi, îmi amintesc că în paginile publicaţiei „Condeiul ardelean”, apreciam, în genere, pe istoricul militar ca aparţinând unei caste alese a istoricilor, subliniindu-i principale atribute, care, desigur nu întâmplător, îl caracterizează şi pe iubitorul lui „Clio”, Constantin C. Gomboş. „Un istoric militar înseamnă acribie şi rigurozitate ştiinţifică, eficienţă şi logică în cercetarea şi interpretarea documentelor, putere de muncă, punctualitate şi disciplină, dar, mai cu seamă, căldură, mândrie şi iubire faţă de Ţară şi Neam, faţă de sfântul pământ al Patriei, faţă de faptele de arme ale strămoşilor, demnitatea ostaşilor români şi jertfa eroilor, precum şi dragoste şi prietenie pentru oamenii în mijlocul cărora trăieşte.” La această caracterizare adaug cuvintele profesorului său de la liceul albaiulian, Ştefan Munteanu, care preţuia „neastâmpărul lui cultural şi patriotic”. Cunoscându-l foarte bine pe eroul convorbirii noastre, probabil dumneavoastră, mai aveţi de adăugat ceva la această imagine.
I.S.: Se pare că este un portret complet al istoricului militar Constantin C. Gomboş, dar ţin să adaug o nouă tuşă acestui portret. Perseverenţa, stăruinţa acestuia în studierea fenomenului sau evenimentului istoric, calitate fundamentală pentru un cercetător, calitate dovedită cu prilejul unor cercetări la Alba-Iulia. Datorită tuturor acestor calităţi, într-o perioadă de 7-8 ani, istoricul a reuşit să publice 11 cărţi de autor: „50 de ani de istorie - din istoria judeţului Timiş” (2007); „Căpitanul Nicalae Munthiu - ofiţer din armata austro-ungară. Scrisori de pe frontul din Galiţia, 1914-1917” (2007); „Am trăit cu demnitate şi respect pentru neamul românesc” (2009); „Istorie, suferinţă şi speranţă, Calvarul unei familii de români din fostul judeţ Someş după Diktatul de la Viena, 30 august 1940 - 1 mai 1949” (2010); „Dumitru I. Grigorescu - nu aprob, nu dezaprob, povestesc” (2010); „Noi, cei din Calea Lipovei, decembrie 1989 - ianuarie 1990” (2012); „Din poveştile Ariannei, vol. I” (2012); „În memoriam Academician Florin Constantiniu, 1933-2012, Corespondenţă şi însemnări” (2013); „Rădăcini ale neamului românesc” (2013); „Din poveştile Ariannei, vol. II” (2014); „Triumful talentului şi al demnităţii. Viaţa şi opera lui Ştefan Popa-Popa`s. Volum omagial” (2015). Alături de aceste volume, în cooperare cu alţi autori, istoricul Constantin C. Gomboş a mai publicat alte şapte volume, câteva dintre ele în mai multe ediţii: „Jertfă pentru ţară. Din cronica luptelor pentru apărarea Banatului, august - septembrie 1944”, împreună cu Gr. Bg. (r) Aurelian D. Stoica (1997); „Filaret Barbu, jurnal de adolescent”, cu Dan Traian Demeter (2003); „Marea Unire reflectată în presa culturală din Banat”, cu Aurel Turcuş (2003); „Din cronologia judeţului Timiş”, cu Vasile Dudaş, Ioan Haţegan, Sorin Berghian şi Mariana Cernicova (trei ediţii - 2004, 2006, 2010); „Dincolo de sârma ghimpată... lagărul. Din istoria lagărului de prizonieri din Timişoara, 1941-1945”, cu Ioan Rado (două ediţii - 2009, 2010); „File din istoria militară a Banatului. Centrul Militar Zonal Timiş. Repere cronologice”, în colaborare cu Mircea I. Cosor (2014). Şi trebuie să mai adăugăm la cele spuse până acum aprecierile şi referinţele critice la adresa lucrărilor sale făcute de mari istorici români contemporani, care s-au aplecat cu atenţie asupra scrierilor sale: academicienii Florin Constantiniu, Gheorghe Buzatu, Ioan Scurtu, Ioan Aurel Pop, profesorii universitari, doctori în istorie, Aurel Pentelescu, Vasile Dudaş, Ioan Haţegan, Gheorghe Anghel, Ioan Munteanu, Cornel Bucur, Nicolae Gudea, Ştefan Munteanu, Horia Ciocârlie, Tiberiu Ciobanu, dar şi a scriitorilor şi publiciştilor Aurel Turcuş, Constantin Mustaţă, Iosif Băcilă, Adrian Dinu Rachieru şi alţii.
Pentru activitatea sa meritorie şi exemplară pentru tinerii de astăzi, consider că este un bun prilej, această întâlnire de la Albac, ca împreună, în numele nostru şi al publicaţiilor noastre „DACOROMANIA” şi „Condeiul ardelean”, să-i transmitem, cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 75 de ani, un călduros şi binecuvântat „La Mulţi Ani!” cu sănătate şi multă putere de muncă pentru noi cercetări în adâncurile istoriei naţionale şi noi scrieri despre istoria Neamului Românesc!
V.S.: Sunt total alături de dumneavoastră. Deci, „La Mulţi Ani!” cu sănătate şi rodnicie, domnule colonel şi istoric militar Constantin C. Gomboş!
A consemnat pentru dumneavoastră, prof. Vasile Stancu (Sfântu-Gheorghe)

Aparut in :