Democraţie totală în PNL… Aproape anarhie!


Autor: 

Ioan Mugur Topolniţchi

Consilierul local liberal Mădălin Guruianu (foto, centru) din Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, a luat iniţiativă şi a decis că e musai să formeze împreună cu o platformă din cadrul UDMR ceea ce chipurile ar fi „un pol liberal de presiune”. Aşadar, omul a programat deja o conferinţă cu udemeriştii în care să discute despre liberalism, cel mai sonor invitat fiind nimeni altul decât consilierul prezidenţial Peter Eckstein Kovacs, cel care, recent, s-a declarat public un susţinător al autonomiei teritoriale. Deci, e cam clar încotro va merge dezbaterea „liberală”… Despre caracterul „academic” al dezbaterii, nu putem spune decât că Mădălin Guruianu este absolvent de liceu, el urmând cursurile unei facultăţi de fi losofi e, dar nereuşind să le finalizeze cu o diplomă de licenţă. Consilierul cu pricina anunţă că iniţiativa va consta într-o masă rotundă care să îi „apropie cumva” cu udemeriştii şi să „formeze un pol liberal” şi „nu neapărat o alianţă electorală”. Apropierea ideologică a consilierului local Mădălin Guruianu de anumite aripi ale UDMR este cunoscută, acesta fiind şi un apropiat al primarului autonomist din Sfântu- Gheorghe, Antal Arpad Andras, pe care l-a susţinut în campania electorală pentru fotoliul de primar. Primarul din Sfântu-Gheorghe este de asemenea cunoscut pentru atitudinea sa ostilă la adresa românilor, acesta făcându-se remarcat printr-o declaraţie şocantă prin care ameninţa că românii din Harghita şi Covasna vor avea soarta sârbilor din Kosovo, în cazul în care nu se va acorda autonomie teritorială. Cam atât despre latura ideologică a acestei acţiuni a liberalului Guruianu!

Curios este, însă, faptul că Mădălin Guruianu, membru al Partidului Naţional Liberal, formaţiune care a încheiat o alianţă electorală cu Partidul Conservator, formând Alianţa de Centru- Dreapta, se arată prin iniţiativa sa a fi contrar deciziei Delegaţiei Permanente a PNL, care a anunţat ca obiectiv înlăturarea Guvernului PD-L - UDMR. Adică, la nivel central PNL luptă cu UDMR, dar la Covasna liberalii se apropie de UDMR şi îi curtează prin mese rotunde şi conferinţe ţinute împreună. Oare ce părere are Crin Antonescu despre astfel de membri ai PNL? Va reuşi oare PNL cu astfel de „liberali” să scoată de la guvernare falimentara alianţă PD-L - UDMR? Rămâne de văzut…

Categorie: