Deputatul Horia Grama cere explicaţii ministrului Administraţiei şi Internelor


Autor: 

Andrei Mihai Braşoveanu

Printr-o interpelare (vezi Facsimil 1) publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor (CD), preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, i-a solicitat ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, să se pronunţe public faţă de evenimentele de sărbătorire a ocupării Transilvaniei de către armata horthysto-fascistă şi de celebrare a criminalului de război Horthy Miklos, organizate la Miercurea-Ciuc în data de 11 septembrie 2010. Manifestările au fost organizate de grupări de extremă dreapta maghiare sub ochii nepăsători ai prefectului judeţului Harghita, Ladanyi Laszlo Zsolt, cu avizul Primăriei Miercurea-Ciuc şi al Poliţiei şi Jandarmeriei harghitene. Manifestările în cauză au stârnit reacţia Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care, printr-un comunicat de presă, s-a arătat consternat de celebrarea acestor evenimente de origine fascistă. Ca de obicei, autorităţile române s-au făcut că nu văd, având un prefăcut orb al găinilor, absolut insultător pentru poporul român.
Printr-o a doua interpelare (vezi Facsimil 2), publicată tot pe site-ul CD, deputatul Horia Grama i-a solicitat aceluiaşi ministru al Administraţiei şi Internelor măsuri faţă de refuzul prefectului judeţului Covasna, Gyorgy Ervin, de a ataca hotărârile ilegale ale Consiliului Local Sfântu-Gheorghe privind schimbarea a 38 de denumiri de străzi, inclusiv 1 Decembrie 1918, Horia, Cloşca şi Crişan, Nicolae Iorga ori General Grigore Bălan. Aşteptăm cu interes punctul de vedere al ministrului Traian Igaş.

Categorie: