Despre eroi şi despre noi DE CE ŞI CUM ÎL OMAGIEM PE AVRAM IANCU

Duminică, 15 septembrie 2013, cu începere de la ora 11, se vor desfăşura la Ţebea, judeţul Hunedoara, Serbările Naţionale prilejuite de comemorarea a 141 de ani de la moartea lui Avram Iancu, Eroul Naţional care acum 165 de ani s-a situat în fruntea Revoluţiei pentru drepturi şi libertate şi al Războiului de autoapărare al românilor transilvăneni contra ungurilor invadatori, provocatori ai genocidului, soldat cu moartea a 40.000 de români ardeleni în anii 1848-1849, cu maltratări, schingiuiri şi distrugeri barbare imense.
În fiecare an, în septembrie, aducem omagiul nostru lui Avram Iancu şi luptătorilor săi pentru libertate, dreptate, glie, credinţă şi limbă, şi ne îndreptăm sfios paşii spre locurile sfinte de la Ţebea - Baia de Criş, pentru a-i comemora, a le evoca şi cinsti faptele, plini de recunoştinţă.
Pentru Asociaţia „Ţara Iancului - Iubirea Mea”, din care fac parte, precum şi pentru elevii din cadrul Clubului „Crăişorii”, serbările de la Ţebea din acest an vor constitui cea de-a IV-a secţiune (după Blaj - Câmpia Libertăţii, 11 mai; Ţebea - Gurahonţ, 24-25 mai şi Buceş - După Piatră, 7 iulie) la care vom participa în cadrul celei de a VI-a ediţii a Festivalului Cultural-Patriotic „Ţara Crăişorului”, organizat în parteneriat cu şcoli, primării şi parohii ortodoxe partenere de pe văile Crişului şi Arieşului şi care are ca temă „165 de ani de la începerea Revoluţiei şi Războiului de autoapărare al românilor din Transilvania sub conducerea lui Avram Iancu”.
Medităm şi ne întrebăm: De ce şi cum îl omagiem pe Iancu? Răspunsul îl putem afla clar spicuind din bogata bibliografie despre marele erou Avram Iancu:
În singura carte care îl are ca autor pe Avram Iancu „GHINDA ŞI SABIA. Jurnal de război cu ungurii”, care este, de fapt, „Raportul prefectului Avram Iancu” asupra Revoluţiei către împărat (document apărut prima oară în Austria, „Viena, Gerold 1850- 1852”, sub titlul „Die Romänen der Oesterreichischen Monarchie”), carte apărută la Editura Călăuza, Deva, 1995, mulţi dintre noi se recunosc în rândurile prefeţei scrise de poetul Eugen Evu: „Avram Iancu este, pentru mine, o sinteză - deopotrivă a măreţiei şi a tragicului românesc. M-a fascinat, m-a cutremurat şi m-a luminat” (pag. 5) şi „Avram Iancu ar trebui sanctificat” (pag. 6).
Iar editorul, Valeriu Bârgău, conchidea în finalul aceleiaşi cărţi: „Era vorba de o scriere venind din sufletul şi trăirile lui Avram Iancu, e cea mai realistă dintre toate descrierile luptelor de sute de ani şi ea aparţine unui avocat, unui brav stăpân al sabiei şi unui cărturar. Puţini oameni ai istoriei au avut toate cele trei calităţi” (pag. 110). Cu asemenea calităţi fizice şi morale excepţionale, Iancu a devenit eroul naţional care s-a sacrificat pentru idealuri nobile: dreptate, libertate, egalitate.
Marele istoric originar de pe plaiuri hunedorene, Silviu Dragomir, în prima ediţie a biografiei lui Avram Iancu, afirma următoarele: „Evident, că războiul care se purtă între Români şi Unguri, în primele luni ale anului 1849, a fost un război crâncen, pe viaţă şi pe moarte. Dacă n-ar fi fost eroismul moţilor conduşi de Iancu, el s-ar fi terminat cu exterminarea neamului românesc. Ori, tot sufletul acestei rezistenţe grandioase a fost Avram Iancu” (Silviu Dragomir „Avram Iancu”, Editura Institutului de Arte Grafice „România Nouă”, Bucureşti, 1924, pag. 56).
Un alt istoric de mare prestigiu, arădeanul Vasile Goldiş, aprecia că: „Fără Avram Iancu şi fără vijelioasa sângerare a moţilor, anii 1848-1849 s-ar fi terminat pentru români cu discursul lui Bărnuţiu, cu vreo jalbă la împăratul de la Viena şi chiar cu vreo iscusită declaraţie de fidelitate” (Vasile Goldiş, „Moţii”, Sargeţia, nr. XVII-XIX, pag. 52).
Din cele menţionate mai sus se desprinde o concluzie, şi anume că lui Iancu îi datorăm însăşi viaţa şi existenţa noastră, fapt susţinut şi de istoricul orădean Florian Dudaş, în cea mai amplă biografie a eroului apărută până acum: „În soarta tristă a eroului său naţional, Avram Iancu, poporul român din Ardeal se obişnuise a vedea însăşi icoana propriei sale vieţi zbuciumate, a propriilor sale lupte pecetluite cu atâtea jertfe de sânge şi răsplătite cu atâtea speranţe înşelate” (Florian Dudaş, „Avram Iancu în tradiţia românilor”, Editura de Vest, Timişoara, 1998, pag. 260).
Cât de grăitor, în acest sens, este Testamentul lui Avram Iancu, întocmit încă din anii tinereţii, la 1850 - „Unicul dor al vieţii mele fiind să-mi văd Naţiunea mea fericită….”. Dar oare este aceasta într-adevăr fericită, acum, după 165 de ani de la Revoluţie?! „Speranţele mele şi jertfa adusă se prefac în nimic….” Să fie oare aşa?! Iată probleme mari, probleme diverse pe care noi şi generaţiile de azi şi de mâine trebuie să le rezolvăm.
Însăşi placa de pe mormântul de la Ţebea îndeamnă la aceasta: „Naţiunea română întregită în hotarele ei fireşti şi unită în spiritul libertăţii…”, ideal al poporului nostru de 2000 de ani, drept pentru care a luptat şi marele Iancu. Deci o ţară mare, bogată şi frumoasă (care nici azi nu e întreagă), o limbă curată, dulce şi armonioasă (pe care unii o vor opţională!).
Iată un fragment sugestiv din dialogul purtat la Baia de Criş, fost oraş liber regesc, pe atunci capitală a Comitatului (judeţului) Zarand, între funcţionarii Prefecturii Zarand şi doi moţi, care au dorit să rămână anonimi şi care au venit să plătească din proprie iniţiativă cheltuielile de înmormântare a lui Avram Iancu: „- Poporul ăsta nu va pieri niciodată. Noi de aia am fost cu Iancu şi o să fim! – Dacă el ar mai putea vedea o asemenea faptă, nici n-ar şti cum să-ţi mulţumească. Omule!” (Ion Mărgineanu: „Iancu, soare trudit”, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1986, pag. 74).
Dar, de atunci ne îndeamnă mereu: „No, gata? No, hai!”. Să ne gândim oare suntem gata…? (de acţiune, de muncă, de fapte noi) şi bineînţeles - hai! (înainte şi nu înapoi). Însă, aceste deziderate nu le putem îndeplini decât urmându-i exemplul şi faptele sale, pentru că ne vor judeca urmaşii, aşa cum judecăm şi noi pe predecesorii noştri. Iată de ce aducem omagiul nostru înaintaşilor, eroilor neamului, prin multiplele activităţi organizate, printre care una de mare amploare o constituie Serbarea Naţională anuală de la Ţebea - moment de aducere aminte, comemorare, cinstire şi recunoştinţă a faptelor acestora.
Dar Avram Iancu nu trebuie omagiat numai la Ţebea, ci în toată „Ţara Iancului”, ţara celor 15 legiuni pe care le-a condus, şi în toată România, acolo unde sunt locuri şi monumente istorice ale eroului, acolo unde sunt cetăţeni români adevăraţi. Şi mai ales, să nu ne amintim de Iancu doar o dată pe an! În final, se desprind câteva idei călăuzitoare:
• Pentru noi, Iancu n-o murit: „Pentru că Avram Iancu a fost şi rămâne zeul nostru. El este cu noi la bine şi la rău. El este un fiu care hrăneşte cu numele lui patria română” (Ion Mărgineanu, op. cit., pag. 6).
• „Prin fapta şi jertfa lui Avram Iancu flutură tricolorul şi trăieşte libertatea Transilvaniei” (Vasile Goldiş, op. cit., pag. 119).
• „Măria Ta, nu-i vremea de odihnă, / Din Ţebea e momentul să răsari, / Trezeşte- te, să pregătim Ardealul / De Învierea României Mari” („A doua scrisoare către Avram Iancu”, Adrian Păunescu).
• IANCULE MARE, BRAVULE TARE, CU NOI AI FOST, EŞTI ŞI VEI FI!

Categorie: