Despre pădurarii iubitori şi apărători ai „aurului verde” (II) Inginerul cinegetician Ion Micu, eroul volumului VI al colecţiei „Profesioniştii noştri”

Un al doilea prieten pădurar este inginerul silvic Ion Micu, din Miercurea-Ciuc, judeţul Harghita. Personal nu l-am cunoscut niciodată. Dar îmi este drag şi apropiat sufleteşte prin tot ceea ce a făcut şi mai face încă la cei 70 de ani ai săi. Îl cunosc prin intermediari. În primul rând, prin intermediul doctorului Ioan Lăcătuşu, coordonatorul celui de-al VI-lea volum al colecţiei „Profesioniştii noştri”, volum dedicat lui „Ion Micu silvicultor, cinegetician, conferenţiar universitar la 70 de ani”, care mi-a dat în lucru „o arhivă cinegetică” din zonă, în perspectiva elaborării unui studiu pentru viitorul volum al colecţiei. Din păcate, întâmplări neprevăzute şi nedorite au curmat zelul meu cinegetic. În al doilea rând, prin părintele Emil Pop şi profesoara-poetă Valeria Pop, soţia distinsului părinte din Miercurea- Ciuc, care, cu totul întâmplător, mi-au trimis un cuvânt de suflet la adresa dânsului. Intitulat „Sub Steaua Naşterii”, curios din fire, am aflat că voşlăbeanul, prin tată, Ion Micu, sub influenţa mamei sale, învăţătoare de profesie, este de mic copil un convins practicant creştin-ortodox, fiind astăzi „o prezenţă luminoasă, discretă şi distinsă în comunitatea ortodoxă a Episcopiei noastre, în proximitatea Înaltului nostru Ierarh”, şi-n acelaşi timp, un maestru al artei cinegetice. Cine este şi care sunt faptele sale putem să aflăm de la cei 33 de autori ai celor 434 de pagini ale cărţii dedicate lui Ion Micu, sau chiar de la eroul cărţii, care-şi descrie sumar trecerea prin viaţă în paginile Capitolului al III-lea, intitulat „Repere autobiografice”.
S-a născut în anul 1943, în timpul ocupaţiei horthyste, în refugiu, la Câmpulung Muscel, de unde provenea mama sa. Familia va reveni din refugiu „printre primele” acasă, la Gheorgheni, unde va urma cursurile generale şi liceale pe care le absolvă, cu diplomă de bacalaureat (maturitate), în 1960. Chemarea spre alegerea carierei sale este „insuflată de tatăl meu, care a fost un mare iubitor al naturii, vânător şi pescar pasionat”. „După ce am răspuns afirmativ la întrebarea lui «Vrei să vânezi, să pescuieşti şi să te simţi bine în natură, aşa cum ştii şi ai văzut că am făcut-o şi noi, adică eu şi prietenii mei?», a urmat admiterea la Facultatea de Silvicultură din Braşov, pe care am absolvit- o în anul 1965, fiind repartizat la Ocolul Silvic Gheorgheni”, „înfrăţindu-se pentru totdeauna cu eternul verde al munţilor”, cum plastic se referea Înaltpreasfinţitul Ioan, Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, la acest moment al vieţii inginerului silvic Ion Micu. După o scurtă trecere pe la Întreprinderea Forestieră Gheorgheni, se transferă la Ocolul Silvic Tulgheş, unde, la nici 25 de ani, a fost numit şef de ocol şi „consider eu mi-am desăvârşit pregătirea profesională” şi „mi-am întemeiat şi familia”. „Acolo şi atunci, am înţeles, pentru tot restul vieţii mele, că pădurea, în sensul de vegetaţie forestieră, nu poate exista fără vânatul ce habitează în ea şi care reprezintă de fapt viaţa sălbatică. Cu alte cuvinte, vegetaţia forestieră este trupul, iar fauna ce o populează este sufletul ecosistemului, care în literatura de specialitate este cunoscut sub denumirea de pădure.” În 1971, este adus în cadrul Inspectoratului Silvic din Miercurea-Ciuc, peste doi ani este ales de adunarea generală a vânătorilor şi pescarilor sportivi preşedinte al AJVPS Harghita, iar în 1976, la nici 33 de ani, a fost numit director al Direcţiei Silvice Harghita, devenind astfel „un părinte al codrului şi al întregului ecosistem carpatin harghitean”, după aprecierea IPS Ioan. A deţinut aceste funcţii până în 1990. În anul 2000, i se propune să preia din nou conducerea Direcţiei Silvice Harghita, „pentru a remedia situaţia şi a opri abuzurile ce aveau loc în procesul de retrocedare a pădurilor... Din păcate însă nu am reuşit, motiv pentru care, în anul 2004, am decis să renunţ şi să mă transfer cu funcţia de bază de la Direcţia Silvică Harghita la Universitatea „Transilvania” din Braşov, cu gradul de conferenţiar universitar”. Începând din 1972, îşi începe activitatea publicistică la revista „Vânătorul şi pescarul sportiv”. De-a lungul timpului, a publicat peste o sută de lucrări şi studii şi la alte reviste de specialitate, în mod deosebit la „Agricultorul român”, unde este un asiduu colaborator, „Revista pădurilor”, revista „Carpaţii”, „Revista de Silvicultură”, „Revista de Silvicultură şi Cinegetică”, precum şi în presa locală, la cotidianul „Adevărul Harghitei”, subiectele preferate fiind: vegetaţia forestieră, fauna sălbatică, probleme actuale şi file din istoria cinegeticii româneşti. Valorificându-şi munca de cercetare, a participat, alături de somităţi ale domeniului, din ţară sau străinătate, la simpozioane naţionale şi internaţionale, cu valoroase comunicări ştiinţifice în domeniul cinegeticii. Unele dintre lucrările sale au văzut lumina tiparului în Ungaria, Germania şi Anglia, fiind recunoscut ca un reputat specialist în domeniu. Structural, volumul dedicat lui Ion Micu respectă configuraţia ediţiilor precedente ale colecţiei „Profesioniştii noştri”. Tradiţional, volumul se deschide prin caldul mesaj adresat de IPS Ioan al Munţilor „distinsului om de ştiinţă şi cultură Ion Micu”, intitulat „Întoarcerea Tricolorului”, şi urmat de atotcuprinzătoarea prefaţa întocmită de „mentorul în cariera universitară” a eroului cărţii, prof. univ. dr. ing. Darie Parascan, membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din România.
Capitolul I cuprinde 33 de Mesaje şi cuvinte de apreciere ale unor personalităţi ale vieţii cultural- ştiinţifice, colegi de serviciu din diferite perioade de timp, prieteni, cunoscuţi şi rude, adresate inginerului Ion Micu cu prilejul aniversării celor 70 de ani de la naştere. Sunt semnificative titlurile acestor mesaje pentru a ilustra complexa personalitate a sărbătoritului şi a-i contura portretul profesional şi moral: „Un standard moral şi o pilduitoare existenţă” (Ioan Lăcătuşu); „Un reper în activitatea profesională” (George Predoiu); „Ghidul meu profesional în viaţă, un adevărat mentor” (Arpad Sarkany); „Un om de mare valoare şi un profesionist desăvârşit” (Gina Ştefan); „Un nume bun este mai de preţ decât bogăţia” (Gligore Vizoli); „Un model profesional pentru tinerii cercetători” (Istvan Vormair); „Un făuritor de noi drumuri în cinegetică” (Sorin Vlase); „Silvicultura nu doar o profesie - o pasiune pentru viaţă” (Aurel I. Viţa); „O viaţă dedicată silviculturii şi studiului etologiei faunei cinegetice” (Istvan Szabo); „Unul din cei mai importanţi şi recunoscuţi specialişti în materia ursului brun” (Marius Burduşel); „Conferenţiar universitar şi practician de excepţie în domeniul eco-etologiei ursului brun din România” (Dan Ciobanu); „În studierea sălbătăciunilor îşi trăieşte fericirea, iar în observatorul pentru vânat se simte ca acasă” (Laszlo Kedves); „Prietenul meu de o viaţă” (Uca Marinescu); „Omul şi Natura” (Dan Mihăilă); „Un ocrotitor al faunei cinegetice din pădurile judeţului Harghita” (Vadim Nesterov); „Domnul Ion Micu, sub Steaua Naşterii” (Emil şi Valeria Pop); „Între ştiinţă şi credinţă” (Mihai Suciu); „Tatăl meu un bun creştin, un bun român, un profesionist” (Ioan Iulius Micu); „Prietenia ca putere a fiinţării” (Radu Cârneci); „Dr. ing. Ion Micu, pentru mine este tata” (Corina Silvia Micu).
Capitolul al II-lea, Lucrări şi studii, cuprinde şapte studii şi... cinci poezii ale reputatului poet Radu Cârneci, dintre care, prima, „Cuvinte la vânarea marelui urs”, este dedicată „cu preţuire domnului dr. ing. Ion Micu”. Studiile, cinci dintre ele, sunt scrise de Tudor Stăncioiu, George Predoiu, Ştefan Ungureanu, în colaborare cu Ion Micu, iar două, „Despre limite şi natură” şi „Hăşmaşul Mare şi împrejurimile - secvenţe publicistice”, de Uca Marinescu şi respectiv, Mihai Suciu. Cele cinci studii se referă la temele preferate ale personajului principal al acestui volum: managementul ursului brun şi „Pădurile Harghitei & Harghita pădurilor”.
Cel de-al III-lea capitol, Ion Micu - o viaţă dedicată pădurii şi animalelor sălbatice, cuprinde, pe câteva pagini, autobiografia lui Ion Micu şi, în peste 230, cele mai importante studii ale inginerului, cercetătorului-doctor Ion Micu, şi o parte a publicisticii sale privind situaţia actuală a silviculturii româneşti. Cine vrea să cunoască adevărata stare de lucruri la ora actuală în acest domeniu, iubirea autorului faţă de „trupul şi sufletul ecosistemului numit pădure”, profesionalismul autorului şi vigoarea condeiului său, trebuie să citească această parte a volumului. Eu, pentru ilustrare, redau un mic fragment din articolul „Rugby cu pădurea”, publicat la 18 ianuarie 2010, în „Agricultorul român”, nr. 2 (134)/2010: „Dorim prin aceste câteva rânduri să consemnăm, acum la început de an, situaţia actuală a statutului pădurii româneşti, care a scăpătat în ultimele două decenii aproape până la limita cea mai de jos. Am oscilat atunci când am căutat să dăm un titlu materialului. Am pendulat între variantele: Na pădurea, ia(dă) pădurea sau Ping-pong cu pădurea ori Rugby cu pădurea. În final, am rămas la ultima variantă, pe care am considerat-o mai potrivită, întrucât nu numai că administrarea pădurilor este zvârlită de la autoritatea ce răspunde de mediu la cea care răspunde de agricultură şi vice-versa, ci mai degrabă, asemenea unei mingi de rugby, este apucată când de unii când de alţii după care fug cu ea ferindu-se ca nu cumva să le fie luată până nu reuşesc să stoarcă din ea tot ce se poate: unii avantaje politice, alţii profituri materiale, iar cei mai hulpavi, din ambele cât se poate de mult. Niciunul dintre aceşti profitori nu se sinchiseşte nici de gura sau slova presei sau a altor mijloace media, nici de acuzaţiile din ce în ce mai grave şi mai ameninţătoare ale opiniei publice, ci, asemenea lui Marmeladov, personajul dostoievshian din romanul Crimă şi pedeapsă, suportă orice umilire, cu stoicism şi resemnare, fără jenă, fără proteste sau explicaţii, singurul lor gând fiind căpătuiala. Dar să nu creadă nimeni că jaful se întâmplă direct, brutal, ca pe timpul haiducilor, nicidecum; se lucrează inteligent, subtil, „cumpărând” câţiva specialişti cu conştiinţă profesională şi civică lamentabilă, care sunt dispuşi să elaboreze coduri silvice şi studii sumare de amenajare a pădurilor ce înlesnesc abuzurile şi îi protejează de rigorile legii...”.
Volumul este finalizat prin capitolul al IV-lea, Ilustraţii, care cuprinde fotografii de familie, aspecte din activitatea profesională, documente, autografe, fotocoperţi de cărţi publicate de Ion Micu, distincţii şi „O mamă grijulie...” din fauna harghiteană, toate reuşind să reliefeze mai puternic personalitatea dr. ing. Ion Micu.
Felicitări coordonatorului, autorilor şi sărbătoritului la cei 70 de ani, pentru această frumoasă carte dăruită societă

Categorie: