Despre Zilele „Andrei Şaguna” de la Sfântu-Gheorghe şi manifestările de înaltă ţinută ştiinţifică puse în slujba adevărului istoric

Ediţia a XXVII-a a Zilelor „Andrei Şaguna” de la Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, un eveniment organizat cu sprijinul Guvernului României, de Academia Română prin Centrul European de Studii Covasna-Harghita, de Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei prin Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna”, Asociaţia „Ştefadina” din Bucureşti, cu sprijinul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, al Consiliului Judeţean Covasna, al Primăriei şi Consiliului Local Vâlcele, a fost una de anvergură şi s-a întins pe durata a zece zile.
Joi, 20 iulie 2019, manifestarea a debutat cu o slujbă de pomenire a unor personalităţi marcante la statuia Sfântului Ierarh Andrei Şaguna şi a continuat, în aceeaşi zi, la Punctul Muzeal „Prima Şcoală Românească din Sfântu-Gheorghe” din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, cu evocarea „Contribuţiei Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna la propăşirea învăţământului confesional ortodox în limba română în Transilvania”. La Muzeul Spiritualităţii Româneşti, amenajat la Catedrala Ortodoxă din Sfântu-Gheorghe, au avut loc, tot în acea zi, inaugurarea Expoziţiei fotodocumentare „Comunitatea românească din judeţele Ciuc, Odorhei şi Treiscaune, azi judeţele Covasna şi Harghita, în perioada interbelică” (ce a putut fi vizitată între 24 şi 30 iunie 2019), precum şi câteva lansări de cărţi.
Luni, 24 iunie 2019, s-a mers la Liturghia Arhierească oficiată de Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, împreună cu un sobor de preoţi, prilejuită de hramul Mănăstirii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din comuna Valea-Mare, judeţul Covasna.
Am avut bucuria de a participa şi noi timp de două zile, joi, 27 iunie, şi vineri, 28 iunie a.c., la activităţile ştiinţifice care au adunat la Sfântu-Gheorghe, la fel ca în fiecare an al ultimului sfert de secol, specialişti din domeniul istoriei, al teologiei, filologiei şi etnologiei, profesori, muzeografi, arhivişti, bibliotecari, ortodocşi şi catolici, din toate generaţiile şi din mai multe părţi ale Ţării. Concret, joi, 27 iunie 2019, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” s-a desfăşurat Simpozionul „România - pavăză în calea pătrunderii bolşevismului spre Europa”, iar vineri, 28 iunie, cel cu tema „Pagini de istorie şi cultură românească”.
Lucrările Simpozionului „România, pavăză în calea pătrunderii bolşevismului spre Europa” s-au derulat cu înalta prezenţă a PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, iar cele 12 lucrări incluse în programul Simpozionului au relevat contribuţia României şi a armatei sale la stoparea pericolului de contaminare a Europei cu bolşevismul proclamat de Ungaria anului 1919; atitudinea autorităţilor şi a populaţiei civile maghiare secătuite de patru ani de război faţă de Armata Română, care a oferit nu doar siguranţă, ci şi alimente; reflectarea evenimentelor în presa vremii şi chiar dimensiunea mitică ulterioară dobândită de comandanţii militari români.
Tot în după amiaza zilei de joi, 27 iunie, a urmat un consistent calup de lansări şi prezentări de cărţi (19!). Între acestea şi volumul „Acta Carpatica. Anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei” (V), 2018, editat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi Asociaţia „Ştefadina”, care reuneşte contribuţiile ştiinţifice ale specialiştilor adunaţi în jurul acestor instituţii.
În mapa oferită participanţilor s-a aflat şi ediţia a doua a binecunoscutei opere a regretatului savant clujean Ion I. Russu: „Românii şi secuii”, Iaşi, Editura TipoMoldova, 2019, Ediţie îngrijită şi Prefaţată de Ioan Lăcătuşu şi Vasile Lechinţan, cu un Cuvânt înainte de Ioan Opriş. De menţionat şi că lansările de carte au fost moderate de prof. Vilică Munteanu, prietenul statornic al românilor transilvăneni, care a fost prezent la eveniment şi cu o expoziţie de Medalii şi insigne (din frumoasa domniei sale colecţie) realizate în anul 2018 şi dedicate Centenarului Marii Uniri.
Vineri, 28 iunie 2019, au avut loc două evenimente simultane: Simpozionul „Pagini de istorie şi cultură românească” (menţionat deja) şi, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă, dezbaterea cu tema «Noi cercetări privind istoria românilor din sud-estul Transilvaniei», în cadrul Colocviului Naţional al Grupului de cercetare «I.I. Rusu» pentru studiul sud-estului Transilvaniei. Dezbaterea a reunit 16 participanţi: istorici, teologi, arhivişti, profesori, ortodocşi şi catolici. În ce ne priveşte, am prezentat un studiu de caz despre eliminarea din circuitul cunoaşterii publice, după 1945 în România, a cărţilor privitoare la problemele românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş. Subiectul face parte dintr-o preocupare a noastră mai amplă privitoare la cenzura cărţilor în România după cel de Al Doilea Război Mondial, dar ideea de a face un studiu de caz asupra zonei din sud-estul Transilvaniei s-a născut pornind de la volumul Repere identitare româneşti în Judeţele Covasna şi Harghita, alcătuit de Ioan Lăcătuşu şi Erich Mihail Broanăr, şi tipărit la Editura Eurocarpatica din municipiul Sfântu-Gheorghe în anul 2014, care este o radiografie a culturii şi identităţii româneşti din sud-estul Transilvaniei şi înfăţişează, printre altele, o parte din personalităţile româneşti din judeţele respective care au participat la evenimente importante din istoria naţională, au contribuit hotărâtor la înfiinţarea şi funcţionarea unor instituţii, la redactarea unor publicaţii importante, au obţinut performanţe ştiinţifice şi culturale notabile. Acestor două judeţe le-am adăugat pentru investigare şi Mureşul, ca limită a zonei de majoritară locuire maghiară din România.
Am căutat să vedem felul în care, sub imperativele cenzurii comuniste, au fost puşi la Index şi eliminaţi din conştiinţa publică o serie de autori împreună cu publicaţiile lor tratând diverse subiecte referitoare la situaţia românilor din sud-estul Transilvaniei. S-a întâmplat astfel din cauză că după cel de Al Doilea Război Mondial România a fost obligată să elimine din conştiinţa publică orice referire la teritoriile care până atunci i-au aparţinut, dar după 1945 i-au fost luate: Basarabia, nordul Bucovinei, Cadrilaterul, dar şi la personalităţile devenite indezirabile pentru noul regim politic. Pe de o parte, au fost epurate persoanele aflate în funcţii administrative, militare, culturale etc. ale Statului Român (majoritatea arestate şi condamnate apoi la ani grei de închisoare), iar pe de alta, au fost epurate publicaţiile care conţineau o cât de mică referire la un subiect ce putea aduce atingere bunelor relaţii cu URSS.
Odată identificate personalităţile originare din această zonă, care au activat aici până la instaurarea regimului comunist în România şi cărţile pe care le-au scris cu referire la diverse probleme din sud-estul Transilvaniei, le-am verificat în lucrările privitoare la cenzura cărţilor şi apoi în catalogul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iaşi, spre a vedea dacă exemplarele păstrate acolo poartă semnele interdicţiei.
Investigaţia este necesară pentru restabilirea adevărului şi pentru cunoaşterea cât mai completă şi corectă a istoriei şi a oamenilor care au trăit, au muncit şi au suferit în aceste locuri din inima României. Ea reprezintă, totodată, o îndatorire de onoare şi o obligaţie morală faţă de înaintaşii vrednici, dar nedreptăţiţi de istoria celei de-a doua jumătăţi a secolului XX. Aproape toţi cei pe care i-am investigat au fost angajaţi în lupta pentru înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, în efortul ulterior pentru apărarea şi consolidarea Statului Naţional Unitar Român, dar şi în rezistenţa faţă de înstăpânirea dominaţiei sovietice în România după 1944. Pentru plasarea chestiunii în contextul adecvat, mai întâi am făcut o prezentare sintetică a cenzurii comuniste aplicate în bibliotecile din România şi a epuraţiei persoanelor, după care am dat câteva exemple de autori şi cărţi identificate că au fost epurate şi interzise total sau parţial după 1944. Iată esenţa chestiunii: imediat după 23 august 1944, România a fost obligată să-şi epureze colecţiile de publicaţii din biblioteci (şi nu numai), temeiul juridic fiind art. 16 din Convenţia de Armistiţiu încheiată cu Guvernele Uniunii Sovietice, Marii Britanii şi Statelor Unite ale Americii la 12 septembrie 1944, preluat apoi în Tratatul de Pace de la Paris din 1947. Numai că, dacă intenţia iniţială viza aşa-numita „defascizare” a administraţiei, învăţământului, presei şi culturii în general, pe măsură ce regimul comunist se instala în România, operaţiunea de epurare a publicaţiilor a căpătat un caracter tot mai agresiv şi fără precedent în istoria noastră. La 4 mai 1945, regele Mihai a emis un Decret-Lege (nr. 364) pentru retragerea din circulaţia publică a unor publicaţii periodice şi neperiodice, reproduceri grafice şi plastice, filme, discuri, medalii şi insigne metalice, în baza căruia la Ministerul Propagandei o comisie a întocmit liste cu toate publicaţiile apărute de la 1 ianuarie 1917 până la 23 august 1944 cuprinzând idei fasciste sau pasagii dăunătoare bunelor relaţii ale României cu Naţiunile Unite. Toate bibliotecile care deţineau publicaţiile respective au trebuit să le retragă din circulaţie; bibliotecile publice şi şcolare le-au predat la Prefectura judeţului, de unde au fost trimise la fabricile de hârtie şi distruse. Ca rezultat, bibliotecile publice şi şcolare din România nu au avut în perioada comunistă acces la literatura interbelică, cu toate consecinţele morale şi profesionale presupuse de acest hiatus impus de ocupantul sovietic şi perpetuat până în 1990 şi chiar după.
Publicaţiile din bibliotecile universitare au fost păstrate în continuare, însă consultarea lor nu s-a putut face decât cu autorizaţia şefului şi doar în localul bibliotecii. Persoanele care nesocoteau dispoziţiile intrau sub incidenţa delictului de sabotare a Convenţiei de Armistiţiu şi se pedepseau cu închisoare sau cu amenzi băneşti mari. Comisia înfiinţată în 1945 a elaborat, între anii 1946 şi 1948, câteva broşuri conţinând peste opt mii de titluri de cărţi, ziare, reviste, albume etc. epurate. Sintetic, au fost interzise: toate operele scrise de membrii familiei regale sau lucrări despre ei; statutele partidelor politice interbelice, nu doar cele fasciste şi legionare; orice lucrări ale unor autori (criminal de război, fugit din Ţară, indezirabil pentru regimul comunist); anumite lucrări considerate „tendenţioase” ale unor autori, restul operei lor rămânând în circuitul liber; toate manualele şcolare dintre anii 1920 -1948; toate calendarele şi almanahurile populare din perioada 1918-1944; orice hărţi care înglobează teritorii ce au aparţinut Statului Român până la cel de Al Doilea Război Mondial şi care nu-i aparţin. Hărţile din cuprinsul lucrărilor tipărite trebuiau puse în acord cu noile graniţe ale Ţării, prin diferite procedee (haşurare, decupare etc.), dar numai dacă nu pot fi eliminate total. La fel trebuia procedat cu stema regală şi cu însemnele dinastiei; literatura militară, regulamente, tratate etc. din anul 1916 (sic!), legile şi instrucţiunile ce le însoţesc din 1920 până în 1945; lucrările de istorie şi geografie care conţin problema Basarabiei. În plus, din cauză că Ungaria a devenit parte a blocului sovietic după Al Doilea Război Mondial, României i-a fost impusă treptat şi ocultarea dovezilor privitoare la nedreptăţile istorice cauzate de aceasta românilor transilvăneni, pentru a nu fi afectate „bunele relaţii între popoarele frăţeşti”.
Decretul nr. 364 din 4 mai 1945 a determinat înfiinţarea aşa-numitului „Fond Special” din biblioteci, a cărui funcţionare s-a aflat sub incidenţa „secretului de stat”, de „serviciu” sau a datelor şi informaţiilor care „deşi nu constituie secrete de stat, nu sunt destinate publicităţii”. „Fondul Special” a însemnat în realitate „Fondul Secret” sau „Interzis” şi a evoluat din punctul de vedere al conţinutului până în anii ’90, dar şi-a continuat existenţa măcar un deceniu, din cauză că Legea Secretului de Stat din 1971 a rămas în vigoare până în 2002.
Simultan cu scoaterea din circulaţie a publicaţiilor a avut loc şi epuraţia persoanelor, un proces social-politic cerut de ocupantul sovietic, desfăşurat până în anii '50, şi care a însemnat lichidarea adversarilor politici, prin purificarea administraţiei publice, a învăţământului, a justiţiei; epurarea presei, trecerea în rezervă a personalului militar care prisoseşte.
Printre nenumăratele victime ale acestei legislaţii prohibitive de sorginte bolşevică s-au numărat, inevitabil, numeroşi intelectuali, politicieni, ziarişti, preoţi, avocaţi etc., trăitori sau originari din zona de sud-est a Transilvaniei. Vizaţi, în primul rând, au fost exponenţii generaţiei care a realizat Marea Unire de la 1918 - care, dacă mai erau în viaţă, au fost destituiţi din funcţiile pe care le deţineau şi arestaţi, iar dacă nu mai trăiau, victime au căzut doar scrierile lor, ce au fost interzise cunoaşterii publice pe toată durata regimului comunist în România. Îi menţionăm pe: Onisifor Ghibu, Patriarhul Miron Cristea, Octavian Codru Tăslăuanu, Emil Dandea, Romulus Cioflec, Maximilian Costin, Aurel Nistor, Aurel Gociman-Oituz, Mitropolitul Alexandru Nicolescu, Sabin Opreanu, Gheorghe Popa-Lisseanu, Horia Teculescu, dar şi Nicolae Iorga.
Lui Onisifor Ghibu întreaga operă i-a fost interzisă, dar cu referire specială la problemele sud-est transilvane menţionăm: Catolicismul unguresc în Transilvania şi politica religioasă a statului român, Cluj, 1932; Cea dintâi statistică a învăţământului din România întregită, Cluj, 1925; Un plan secret al guvernului unguresc din 1907 privitor la maghiarizarea Românilor din Transilvania, Cluj, 1940; Un vechiu focar de educaţie naţională: Asociaţiunea Astra, Cluj, 1939.
În cazul lui Emil Dandea - avocat, om politic liberal şi fost primar de Târgu-Mureş în două rânduri - a fost epurată persoana, scrierile sale neavând un conţinut „deranjant” din punct de vedere politic. În plus, au fost interzise şi scrierile autorilor care au făcut referire la dânsul. Lui Octavian C. Tăslăuanu i s-a epurat opera, el nemaifiind în viaţă din anul 1942. Cărţile lui Aurel Giurgiuca nu ştim de ce au fost epurate, din cauză că ele sunt de literatură (proză, poezii). În cazul lui Aurel Gociman-Oituz, profesor la Academia Comercială din Cluj, care între anii 1940-1945 a fost director în Ministerul Propagandei la Bucureşti, poziţie din care a fost „licenţiat”, adică epurat la 11 aprilie 1945, a fost interzisă atât persoana cât şi opera privitoare la românii din zona secuizată: România şi revizionismul maghiar, Bucureşti, 1934; Probleme româneşti în regiunea secuizată, Cluj, 1935; Măcelul de la Beliş din 1918, Bucureşti, 1932. Protopopului Aurel Nistor, lider al comunităţii româneşti din fostul judeţ Treiscaune, participant la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia de la 1 Decembrie 1918, deputat în primul Parlament al României Mari i s-a interzis lucrarea Problema românească din ţinuturile secuizate şi Biserica ortodoxă, Sibiu, 1939. Lui Sabin Opreanu, profesor la Academia Comercială din Cluj, i s-au epurat: Săcuizarea românilor prin religie, 1927; Ţinutul Săcuilor. Contribuţiuni de geografie umană şi etnografie, Cluj, 1928. Die Szekler. Eine völkische Miunderheit inmitten des Rumanemtus, Sibiu, 1939; Ţara noastră - România, Sibiu, 1933. Lui G. Popa-Lisseanu, istoric şi filolog (mort în 1945) i-au fost interzise: Date privitoare la maghiarizarea Românilor, 1937 şi Originea Secuilor şi secuizarea Românilor, 1932.
Cărţi interzise din cauza conţinutului indezirabil privitor la problemele românilor din zonă au aparţinut şi lui Nicolae Iorga (Faptă şi suferinţă românească în Ardeal, Bucureşti, 1929; În luptă cu absurdul revizionism maghiar, Oradea, 1939; Rectifications sur la „Question de Transylvanie. Reponse à un article de M. Korniss Gyula”, Bucureşti, 1940; Contra duşmăniei dintre Români şi Unguri, Bucureşti, 1932), Nicolae S. Ionescu (Problema Românilor săcuizaţi, 1943), Ion N. Ţuţuianu (Mijloace folosite de Ungaria pentru desnaţionalizarea Românilor, Bucureşti, 1937) etc..
Perioada interbelică a sud-estului Transilvaniei şi, prin extensie a României Mari, a fost ocultată sistematic de regimul politic de sorginte bolşevică ce i-a fost impus Ţării noastre după Al Doilea Război Mondial. Pentru restabilirea adevărului istoric se impune întoarcerea la izvoarele informaţionale din epocă şi reeditarea acelor lucrări ce au importanţă şi valabilitate până astăzi. Numai astfel pot fi eliminate hiatus-urile, se va obţine imaginea corectă şi completă asupra istoriei şi se împlineşte obligaţia morală faţă de toţi acei nedreptăţiţi, a căror activitate trebuie cunoscută şi apreciată la justa valoare.
Datorăm felicitări, preţuire, gratitudine şi sprijin permanent Centrului European de Studii Covasna-Harghita, Episcopiei Covasnei şi Harghitei şi partenerilor acestora, pentru tot ce fac în apărarea românilor din sud-estul Transilvaniei, a istoriei, culturii şi credinţei strămoşeşti. Şi dacă îi apărăm pe românii de aici, îi apărăm de fapt pe toţi cei de faţă şi viitori, indiferent unde i-au risipit vicisitudinile istoriei.

.

Categorie: