Desvelirea monumentului „Soldatului Român”

Pagini regăsite

Acesta este titlul articolului de fond sub care, în numărul 23, din 15 decembrie 1923, p. 227-229, Gazeta oficială a oraşului Târgu-Mureş, Oraşul, consemna şi lăsa memoriei posterităţii un moment important al istoriei locale. La 5 ani de la înfăptuirea măreţului act istoric de la 1 Decembrie 1918, în Piaţa Regele Ferdinand (actuala Piaţă a Trandafirilor), a fost inaugurat întru pioasă recunoştinţă o statuie închinată celor care au sfinţit pe câmpul de luptă, cu sângele lor, cauza naţională şi idealul de unitate naţională. Operă a sculptorului Ioan Faur-Schmidt, care a realizat pentru oraşul Târgu-Mureş şi copia statuii Lupa Capitolina şi bustul revoluţionarului şi cărturarului Alexandru Papiu-Ilarian, lucrarea a vegheat această piaţă doar 17 ani, întrucât a fost distrusă de barbarii cu chip omenesc, în toamna anului 1940, atunci când şi asupra Târgu-Mureşului s-a întins stăpânirea horthystă, impusă prin perfidul Dictat de la Viena.
Întrucât textul acestui editorial este extrem de întins, vom reproduce în cele ce urmează doar pasajele cele mai interesante şi mai emoţionante:
„Ziua de 2 Decembrie, care este ziua unei îndoite aniversări pentru oraşul nostru: aniversarea Unirei şi aniversarea intrării trupelor române în acest oraş, a fost sărbătorită de data aceasta cu un fast românesc cum nu s'a văzut până azi, desvălindu-se cu ocazia aceasta şi monumentul „Ostaşul Român”.
Monumentul desvelit Duminecă s'a ridicat din obolul cetăţenilor din oraş şi judeţ, de către un comitet în frunte cu Dl. general Şerbănescu. [...]
Serbările s'au început cu Te-Deum în toate bisericele din oraş la orele 8.30 a.m., întru amintirea Unirii şi a intrării trupelor române în Tg.-Mureş. La biserica ort. a oficiat P.S. Sa Episcopul Nicolae al Clujului, asistat de nouă preoţi. Dl. G. Tătărescu, ministrul minorităţilor, a reprezentat la acest Te-Deum guvernul.
După Te-Deum s'a început un serviciu divin în faţa monumentului, participând o mulţime de oameni la această manifestaţie românească.
Toate şcolile locale, armata, toate persoanele oficiale, o mulţime de delegaţi din comunele învecinate, din Bucureşti şi din alte oraşe din vechiul regat şi din Ardeal, au dat manifestaţiunii un decor din cele mai impunătoare. [...]
La orele 11, după ce serviciul divin oficiat de P.S. Sa Episcopul Nicolae Ivan a luat sfârşit, la un moment dat s'a tras de pe monument pânza tricoloră ce î-l acoperea, şi mulţimea a început să aclame la nesfărşit, în timp ce muzica militară cânta, iar tunurile vestiau marea sărbătoare. [...]
După dezvelirea monumentului a luat cuvântul P.S. Sa Episcopul Nicolae Ivan arătând în cuvinte calde meritele ostaşului român şi făcând apel la cinstirea lor.
După aceasta vorbeşte Dl. G. Tătărescu, subsecretar de stat al minorităţilor [spunând] următoarele:
Cetăţeni din Valea Mureşului,
Se împlinesc cinci ani de când în această vale au răsunat trâmbiţele vestitoare ale libertăţii definitive a neamului nostru. Drept întruchipare nepieritoare a tuturor suferinţelor, a tuturor jertfelor, dar şi a tuturor nădejdilor ce au frământat sufletele desrobitorilor, se ridică azi bronzul acesta. [...]
Şi a fost sfântă menirea soldatului nostru.
El a venit aici ca purtător de aripi, căci îl mâna nu numai avântul sufletului său, ci şi focul acela mare, care a mistuit sufletele străbunilor noştri; şi în glasul său, care dărâma o lume şi vestea o alta, răsunau strigătele de nădejde ale tuturor eroilor neamului nostru şi strigătele de durere ale tuturor martirilor săi.
El a venit aci nu ca să smulgă altora drepturile şi libertăţile lor, ci ca să restituie drepturile şi libertăţile răpite de veacuri; a venit aci, nu ca să cucerească, ci ca să repare, căci îi hărăzise soarta menirea cea mare, să repare nedreptatea lăsată moştenire de hotărârea vitregă a ursitei.
În avântul său fără de pereche, soldatul român a trecut hotarele neamului nostru şi dincolo de ele a dus mai departe opera sa de desrobire, liberând şi alte neamuri de robii vremelnice şi purtând şi statornicind pretutindeni ordinea şi pacea.
El şi-a tăiat astfel un loc luminos în rândul armatelor omenirii cari au pornit în anul desrobirii lumii să ducă răsboiul oriunde au fost cătuşe de sfărâmat, oriunde au fost hotare nedreptate de dărâmat.
Iată opera sfântă şi nepieritoare săvârşită de soldatul român, soldat al neamului, soldat al umanităţii. Aci, în locurile acestea, soldatul român a venit să întemeieze o viaţă nouă, clădită pe dreptate; pe dreptate pentru toţi cetăţenii acestei ţări, fără deosebire de credinţă şi de naţionalitate; el a venit aci, să pună piatra de închegare a României, Mari, nu numai prin hotare, dar mare prin dreptate şi toleranţă. [...]
Fie ca strălucirea sărbătoarei de azi să rămână izvorul dătător de puteri, de îndemnuri întru împlinirea acestei datorii sfinte pe care ne-o poruncesc morţii cei mari şi scumpi ai neamului nostru”.
Au urmat cuvântările generalului Gherescu, care, în 1918, a comandat trupele româneşti care au intrat în Târgu-Mureş, cea a deputatului Simion C. Mândrescu, fiu al zonei mureşene şi făurar „din umbra”, în calitate de diplomat, al unităţii naţionale, precum şi cea a generalului Şerbescu, preşedintele comitetului care a adunat, prin contribuţie publică, în numai şase luni, fondurile necesare ridicării monumentului. Această parte oficială a manifestării s-a finalizat odată cu discursul primarului Emil Aurel Dandea (foto), din care - de asemenea - reproducem pasajele cele mai emoţionante:
„Iată-l, Ostaşul român, cum stă, cu privirea ţintită spre graniţa scumpei lui patrii, umbrindu-şi ochii cu mâna pentru a pătrunde mai bine zarea îndepărtată, cu arma la picior, vecinică veghie.
Deasupra lui vulturul, ţinând crucea românească şi strângând în gheare spada, de asemenea atent spre hotare, ca nici în depărtări mai mari ca orizontul pătruns de om, să nu se uneltească ceva dăunător frumoasei noastre Românii întregite pe veci, din voinţa nestrămutată a Poporului Român.
Monumentul acesta este simbolul celei mai sublime jertfe de sine, a celei mai desăvârşite conştiinţe de datorie.
El este glorificarea şi prinosul de recunoştinţă faţă de Ostaşul Român care a realizat, la timpul suprem, aşteptarea noastră de veacuri: desrobirea pământului românesc şi întregirea neamului nostru.
În faţa lui patimile mici cari ne despart pier, ca ceara în faţa focului, unindu-ne în un singur cuget: în datoria de a păstra România întregită, moştenirea măreaţă a acestui ostaş şi în dorul de a ne pune toate puterile întru definitiva unire sufletească şi propăşirea scumpei noastre ţări.
Cetăţenii când vor trece pe lângă monument, îşi vor aduce aminte de această datorie şi vor simţi o mândrie naţională, văzând simbolul puterii conştiente a neamului nostru.
Adânc emoţionat şi cu inima plină de profund devotament faţă de marele căpitan al armatei noastre, M.S. Regele Ferdinand al tuturor românilor şi de glorioasa sa armată, care este în zilele de restrişte întreg Poporul Român, ca reprezentant al oraşului preiau acest monument şi declar solemn, că îl vom păstra şi îngriji cu sfinţenia cuvenită măreţului simbol naţional. [...]
După aceasta a urmat defilarea. De-aici a plecat întreg cortejul la primărie, unde s'a desvălit tabla comemorativă ridicată cu această ocaziune. Aici au vorbit Dl. subprefect Roşca şi Dl. ministru Tătărescu.
Serbarea a ţinut până la ora 1 în mijlocul unui entuziasm indescriptibil. De la ora 1 la 2 a avut loc recepţia la primărie. La ora 2 a avut loc banchetul la care au luat parte notabilităţile oraşului.
După masă a avut loc un festival în cadrele căruia Dl. dep. prof. Simion Mândrescu, dela universitatea din Bucureşti, a ţinut o conferinţă admirabilă despre „Rolul Ardelenilor în Unire”.
Seara a fost iluminat întreg oraşul, a fost retragere cu torţe, iar la orele 9 a avut loc o petrecere cu dans în sala de oglinzi a palatului cultural”.