DOAR UNIŢI VOM TRECE LUMEA

Stau în faţa colii albe şi a scrie nici că-mi vine,
Nu că n-aş avea subiecte, nu că n-ar fi despre cine,
Dar i-atâta umbră neagră aruncată peste neam
Că mi team-a spune-mi gândul şi durerea care-o am.

Cum se poate, că de-o vreme, dacă vrei să-i faci de bine
Neamului, te ţină minte lungă vreme care vine,
El te spurcă, te blestemă şi-apoi spatele-ţi întoarce
Şi la ceilalţi se gândeşte şi-n ascuns trădare coace.

Cât o fi de bravă oastea, de bărbată, de-n putere
Unul singur, trădătorul, şi spun asta cu durere,
Mi-o dezbină, mi-o slăbeşte şi pe-o pungă de arginţi,
Îmi distruge orice oaste, înarmată până-n dinţi.

Asta suntem noi acuma, neam cuminte, răbdător,
Dar cu laşi cât frunza ierbii şi pe-atâţia trădători
Ce dezbină astă ţară, când unit-ar fi să fie
Că din spate şi din faţă vremuri vin, de grozăvie.

Jur-prejur sunt numai duşmani, niciun prieten, niciun frate
Ce la vremuri viforoase să îmi vrea ne ţină parte,
De porneşte vre-o gâlceavă, astăzi suntem frunze-n vânt
N-om lăsa nici măcar urmă, c-am trăit pe-acest pământ.

De-asta trebuie unire mai presus de toate cele
Şi-un român cu drag de ţară fie-n fruntea ţării mele,
Ce să pună-n al nost’ suflet ce-a credinţă din strămoşi,
Că mai sus de toate-i ţara, noi vremelnici norocoşi.

Dă-ne Doamne-un pic de minte şi un bob de-nţelepciune
Ne adună, ne uneşte, nu ne fă deşertăciune
Că ai Tăi suntem Mărite, răi şi buni, toţi laolaltă,
Oastea Ta, aşa cum suntem, până viaţa ni se gată.

Categorie: