Donaţie de carte pentru copiii din Belin

COMUNICAT DE PRESĂ

Filiala judeţeană a PNL Covasna a organizat miercuri, 4 octombrie 2017, o donaţie de carte românească în localitatea Belin. La iniţiativa secretarului executiv, Robert Radu, şi cu participarea membrilor filialei, s-a reuşit colectarea a aproximativ 350 de cărţi, care au fost donate copiilor din această localitate.
În cadrul acestei acţiuni am fost sprijiniţi de părintele Atanasie, preotul ortodox din localitate, şi cu această ocazie s-au pus bazele înfiinţării unei biblioteci de care să beneficieze toţi copiii localităţii, indiferent de confesiune. Această bibliotecă va funcţiona pe lângă Biserica Ortodoxă din localitatea Belin.
Acţiunea noastră a fost bine primită de copii, care au apreciat faptul că pot avea acum acces la cărţi şi s-au arătat interesaţi chiar din prima zi să împrumute unele din cărţile donate.
Acesta este începutul unei colaborări care sperăm să fie de lungă durată. De aceea, şi pe această cale, facem o invitaţie către cei care doresc să participe, alături de noi, la înfăptuirea acestui proiect.

Preşedinte PNL Covasna,
Olimpiu Floroian

Categorie: