Două momente din corespondenţa Adelinei Tăslăuanu cu diplomatul Constantin Argetoianu

Colocviile Naţionale „O.C. Tăslăuanu” de la Bilbor (Harghita), ediţia a XII-a, 1-3 februarie 2019

Cine a fost Constantin Argetoianu?
Viitorul diplomat şi om de stat român, Constantin Argetoianu, s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova. Tatăl, Ion Argetoianu, era ofiţer superior, general de brigadă (1894), membru marcant al Partidului Conservator, viitor deputat, senator şi ministru de Război, în 1912, în Guvernul Titu Maiorescu şi făcea parte dintr-o veche familie boierească românească. Mama, Constanţa, născută Oteteleşanu, „feministă cu însuşiri intelectuale alese, a avut o înrâurire covârşitoare asupra educaţiei şi instrucţiei fiului”. Şcoala primară o urmează la Şcoala nr. 1 de băieţi „Obedeanu” din Craiova. Îşi continuă studiile la renumitele licee „Matei Basarab”, „Sf. Sava” şi „Sf. Gheorghe” din Bucureşti, promovând, în iunie 1888, bacalaureatul „în Litere şi ştiinţe”, cu note de 9 şi 10, în faţa unei comisii constituită din profesori ai Universităţii din Bucureşti. Cursurile universitare le urmează la Paris, unde între anii 1888-1891 obţine Licenţa în Drep, iar între anii 1891-1896, Diploma de doctor în Medicină. În perioada 1 februarie 1897 - 1 februarie 1898, urmează stagiul militar fiind medic de batalion. De la începutul anului 1898 îşi va desfăşura activitatea, pentru o perioadă îndelungată, în domeniul diplomaţiei ca: ataşat de Legaţie la Constantinopol, Roma, secretar de Legaţie la Roma, Constantinopol, Viena, Budapesta, St. Petersburg şi Paris. A servit în diplomaţie, în total, peste 15 ani. „Datorită reglementărilor greoaie din diplomaţie, în 15 ani de activitate, Argetoianu parvenise doar până la gradul de prim-secretar de Legaţie. Intrase în al 42-lea an de viaţă şi perspectivele avansărilor, consilier de Legaţie, ministru plenipotenţiar (II, I), ambasador, erau încete, nesigure, aleatorii. În ritmul dat, Constantin Argetoianu ar fi ajuns în vârful piramidei ierarhice cam după vârsta de 50 de ani. Sumbre perspective pentru o fiinţă plină de dinamism, setoasă de acţiune. Se mai adaugă şi inconvenientul depărtării de soţie, cantonată în Viena, în special după naşterea, în 1912, a fiicei lor Marie Jeane. Toate acestea… îl vor fi decis pe Argetoianu să părăsească definitiv cariera diplomatică, în favoarea intrării în viaţa politică, unde ascensiunea şi notorietatea aveau alt ritm şi altă dimensiune publică.” Astfel, la 29 aprilie 1913, s-a adresat primului ministru şi ministrului Afacerilor Stăine, „Titu Maiorescu, rugându-l să binevoiască a-i primi demisia irevocabilă din corpul diplomatic”.
Despre activitatea politică a lui Constantin Argetoianu, doctor în istorie Alin Spânu, într-unul din colocviile noastre de la Bilbor (ediţia a VI-a, 2013), ne-a informat pe larg în articolul său intitulat „Portretele lui Octavian Codru Tăslăuanu sub pana lui Constantin Argetoianu”. În acelaşi timp, a ridicat o problemă controversată privind activitatea desfăşurată de ministrul Octavian C. Tăslăuanu în timpul guvernării Alexandru Averescu, a vinovăţiilor sau nevinovăţiilor lui O.C. Tăslăuanu. Atunci am ridicat problema de a discuta această temă într-o viitoare întâlnire de la Bilbor. Astăzi întreb, şi supun dezbaterii noastre, următorul aspect: Este mai bine a rămâne o pată, deocamdată neelucidată, asupra activităţii guvernamentale (corupţiei), omului O.C.T. sau să cunoaştem toate dedesubturile, „afaceri” şi gradul de implicare, de vinovăţie sau nevinovăţie, ale ministrului Tăslăuanu? În istoria oficială, vezi Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, România după Marea Unire, vol. II, 1918-1933 (1.172 pagini), Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, pag. 274 şi 295, numele lui Octavian C. Tăslăuanu este pomenit de 12 ori (în prima parte, pag. 80-295, de 10 ori), acuzat de corupţie însă de două ori. La Centenar, mă gândesc că nu ar fi potrivită această temă, dar în anul când Guvernul Alexandru Averescu va împlini secolul de la începutul guvernării sale, cred că tema ar putea fi înscrisă ca una dintre cele pe care trebuie să le dezbatem la Colocviile Naţionale de la Bilbor.
Privind trecerea din diplomaţie în politica naţională interbelică a lui Constantin Argetoianu, cred că istoricul Stelian Neagoe suprinde cel mai bine performanţele acestuia în domeniu: „Ca o ironie a vieţii o personalitate complexă, cu idei şi programe bine conturate - a ratat în politică. N-a devenit ceea ce-ar fi meritat să fie. Şi atunci, inteligenţa rafinată a lui Argetoianu şi-a găsit compensaţie în scris, devenind nu doar cel mai mare memorialist şi cronicar politic, dar şi un prozator de un admirabil talent. În Memorii şi Însemnări Zilnice, cinicul Constantin Argetoianu n-a mai ratat, ci, dimpotrivă, şi-a răzbunat cu asupra de măsură, neşansa şi obsesia neîmplinirii plenare”.
Domnişoara Adelina Olteanu-Maior, viitoarea Doamnă Adelina Tăslăuanu
Adelina Olteanu-Maior (1877-1910), era fiica prof. Constantin Olteanu-Maior din Craiova, de loc din Reghin, coborâtor din neamul lui Petru Maior, deci strănepoată a lui Petru Maior. Era şi scriitoare, publicase şi în „Luceafărul” poezii sub pseudonimul A. O. Maior. „În vara lui 1903, Goga a cunoscut-o pe Adelina Olteanu, până atunci profesoară la Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti şi scriitoare, stabilită o vreme la Sibiu pentru a se îngriji de nepoţii de soră, rămaşi orfani (6 nepoţi, copiii surorii sale, Silvia, şi ai lui Danil P. Barcianu - 1847-1903 - professor de teologie, director al şcolii de fete a Asociaţiunii, inspector al şcolilor confesionale ortodoxe din Ardeal, secretar al ASTREI, membru al PNR, unul dintre iniţiatorii Memorandumului în 1892, pentru care a făcut doi ani şi şase luni de închisoare). Chiar dacă aceasta era mai în vârstă decât el cu vreo patru ani, Octavian Goga a făcut pentru Adelina o veritabilă pasiune, ce s-a întins şi de-a lungul anului 1904, este drept, cei doi văzându-se doar în vacanţele petrecute de poet la Sibiu. Mai mult chiar, iubirea nutrită de Goga s-ar fi dorit încununată şi printr-o… căsătorie, poate şi pentru că Adelina Olteanu nu răspundea întru totul aşteptărilor mai tânărului student. Oricum, scrisorile expediate de aceasta înflăcăratului admirator par extrem de „decente”, trădând mai curând o atitudine de soră decât de iubită, Adelina adresându-i-se cu „d-le Goga” şi aducându-i oarecare beneficii poetului pe cale de afirmare prin lobby-ul ce i-l făcea prin mediile intelectuale bucureştene (de pildă, pe lângă Nicolae Iorga, a cărui casă o vizita frecvent - n.n.). Cu toate acestea, este posibil ca O. Goga să fi înţeles altceva din relaţia cu Adelina, imaginaţia lui să fi mers mult mai departe decât realitatea.”
Octavian C. Tăslăuanu o va cunoaşte în august 1905, când s-a deplasat pentru prima dată la Sibiu, cu ocazia serbărilor Asociaţiunii. Ştiind că este prieten apropiat a lui Goga, Adelina îi mărturiseşte că poetul a stăruit să fixeze ziua logodnei. „Deşi nu i-am dat nicio nădejde, nu pot să-i spun un „nu” brutal. Mi-e milă de el. Te rog pe d-ta să-l determini să-şi ia gândul de la mine…”
„Femeia iubită îl admira ca poet, dar mai puţin ca om, aşa cum rezultă dintr-o patetică epistolă a lui Octavian Tăslăuanu, adresată în 1905 lui Goga, prin care-l ruga să adopte o atitudine onestă faţă de Adelina: „A avut dragostea nefăţărită pentru comoara din tine, pentru poezie. Tu, pe această dragoste, ai clădit în închipuirea ta şi pe cealaltă. Ai cerut să iubească pe lângă melodie şi pe ceteraş”. De asemenea, cerându-i să o „cruţe”, Tăslăuanu îi dădea sfaturi de bun simţ lui Goga: „Tu o să-ţi vindeci în curând sau mai târziu rănile ambiţiei sfărâmate, o să uiţi toate, şi când îţi va veni vremea de căpătuială o să te alipeşti de o floare plăpândă, care te va înţelege în întregime, care-ţi va iubi întreaga fiinţă”. Cum de la sine se înţelege, aşa s-a şi întâmplat. Numai că, în cele din urmă, Adelina Olteanu va deveni soţia sfătuitorului de mai sus, Octavian Tăslăuanu (14 noiembrie 1906 - n.n.) în acelaşi an în care şi Octavian Goga s-a căsătorit cu Hortensia Cosma (iunie - n.n.) în 1906.”
Una dintre rudele apropiate ale lui Constantin Argetoianu la Sibiu era Adelina Olteanu-Maior. Acesteia, în perioada 1900-1909, Constantin Argetoianu i-a adresat mai multe scrisori, din care şase se păstrează în Biblioteca Academiei Române, Secţia manuscrise, cota S 8(1) - (6)/DCCCXLIII. Subsemnatul, am reuşit să aduc la cunoştinţa publicului cititor, din memoriile diplomatului, doar două scrisori: cea expediată din Roma la 15 aprilie 1902, prin care secretarul de Legaţie îi cerea o favoare Adelinei. „Având trebuinţă de o carte intitulată Familiile nobile româneşti (sau aşa ceva) de G. Lecca, scrisesem librăriei Socec din Bucureşti care îmi răspunde prin alăturata carte poştală. Recurg la tine şi te rog a trece pe la menţionata librărie şi a ordona trimiterea cărţii sus-arătată contra ramburs pe adresa mea.” Rugămintea era cu atât mai uşor de îndeplinit, cu cât în acea primăvară, Adelina Olteanu se afla într-o vizită-vacanţă de câteva luni de zile la castelul Argetoienilor, unde, peste câţiva ani va avea loc şi nunta Adelinei cu Octavian Tăslăuanu: „În iunie 1906, în bisericuţa de lemn din comuna Breasta, de lângă Craiova, de pe moşia familiei Argetoianu, care ocrotise părinteşte pe ruda lor apropiată, rămasă orfană”.
A doua scrisoare cunoscută de noi, a trimis-o de la Viena, în septembrie 1907, din care reieşeau o parte din preocupările diplomatului. „Mă interesez foarte mult de chestiunea noastră naţională în Transilvania şi spre a mă pune mai bine în curent despre lucrurile de acolo, te-aş ruga să iei următoarele informaţiuni şi a mi le transmite:
1. Cât costă un abonament pe un an la Tribuna din Sibiu şi cui trebuie să mă adresez pentru a mă putea abona?
2. Unde şi cum aş putea să-mi procur un exemplar din faimosul Memorandum al tinerimii universitare;
3. Există oare ceva publicaţiuni asupra acestei chestiuni? Care? Unde se pot afla?
Presupun că printre cunoştinţele tale la Sibiu trebuie să fie şi cineva în curent cu aceste daraveri”.
Era cunoscută poziţia exagerat de prudentă a prim-ministrului român, naţional-liberalul D.A. Sturdza, faţă de susceptibilităţile Cancelariei de la Viena, vizavi de sprijinul acordat de Vechiul Regat, românilor de peste Carpaţi, aflaţi în lupta pentru eliberare naţională. Argentoianu reprezenta Guvernul României la Viena şi n-ar fi fost indicat să nu ţină cont de liniile directoare din politica externă. Motiv în plus pentru prim-secretarul de Legaţie, Constantin Argetoianu, să stăruie asupra confidenţialităţii rugăminţilor sale către ruda din Sibiu: „Te rog însă a culege aceste informaţii fără să spui pentru cine sunt, căci dată fiind situaţia mea oficială aici, dacă ar afla ungurii sau Sturdza că mă ocup cu cu aşa ceva, mi-ar face vânt în 24 de ore”.
Nu cunoaştem finalizarea acestor informaţii, dar am ridicat problema corespondenţei dintre cei doi şi a eficienţei acesteia în speranţa de a deschide viitorilor participanţi la Colocviile Naţionale de la Bilbor noi direcţii de cercetare privind viaţa şi activitatea eroului nostru bilborean.

Categorie: