Două personalităţi istorice ardelene cu acelaşi nume: Amos Frâncu

Oameni care au fost (I)

„A murit în Ardeal un om cum nu se va mai găsi altul…” (Nicolae Iorga)

Istoria atestă în Ardeal grupuri de familii, adevărate clanuri, legate prin grade de rudenie şi aspiraţii naţionale care formează elite spirituale româneşti, afirmate strălucit în marile confruntări, culminând cu Revoluţia de la 1848 (acum 170 de ani) şi Marea Unire de la 1918 (acum 100 de ani), ambele evenimente fiind aniversare în acest an.
Există în istoria românilor ardeleni nume parcă predestinate la fapte care le înnobilează existenţa şi le înscriu cu majuscule în Panteonul Neamului. Un asemenea nume cu rezonanţă de profet al Vechiului Testament este AMOS FRÂNCU, nume care proiectează în istorie o tradiţie de tribuni pentru cauza naţională. Ardelenii cunosc sub numele de Amos Frâncu (1829-1891) pe protonotarul şi vicecomitele comitatului Zarand din perioada sa de glorie 1861-1876, dar mai puţin cunosc pe un alt Amos Frâncu (1866-1933), nepotul celui menţionat mai sus, mare luptător pentru cauza naţională şi în deosebi pentru Unirea din 1918.
Dacă primul s-a afirmat în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 şi a comitatului, cel de al doilea s-a afirmat în apărarea din procesul Memorandumului şi îndeosebi în Revoluţia din 1918. De aceea, îi vom numi şi prezenta după evenimentul istoric.
I. AMOS FRÂNCU, cel de la 1848, s-a născut în anul 1829, în satul Benic (comuna Galda de Jos, comitatul Alba Inferioară), tatăl său fiind inspector domenial al Episcopiei Romano-Catolice Alba-Iulia. După gimnaziul la Alba, a studiat la Academia de Drept din Sibiu, devenind un intelectual foarte apreciat.
În anii 1848-1849, probabil după excesele petrecute în satul său, a plecat în munţi şi s-a înrolat în oastea lui Avram Iancu, luptând în unităţile sale comandate de Axente Sever, cu gradul de centurion. În lunile aprilie-iulie 1849, s-a remarcat în luptele de apărare, oprind înaintarea trupelor maghiare spre Zlatna şi Abrud. Edificatoare, în acest sens, sunt următoarele fragmente din „Raportul lui Axente Severu, Despre operaţiunile mie din timpulu resboiului civile purtatu in Trani’a în anii 1848 si 1849”:
„După aceea se desfasiură o lupta fer-binte (18 aprilie - n.n.) care a tinutu mai multe ore. Vrajmasiulu se retrase si noi ilu baturamu din Valea-Dosului indereptu la Zlatna, dar fara ca se’lu putemu scote si de acolo. Elu a perdutu in acesta lovire (luptă - n.n.) 8 morţi si mai mulţi raniti, cari au remasu pe livada Troianulu; din partea nostra n’a cadiutu nic-unulu. Cu acesta ocasiune s’a distinsu mai virtosu centurionulu Amosu Frâncu, carele singur a împuscatu trei soldati de insurgenti, era la o strimtore de munte insocitu numai de 25 omeni a tinutu in locu tota trupa vrajmasiului. Acesta a fostu prima lovire pe care o avuramu noi în munti cu insurgentii; aceea reusi bine pentru poporulu meu armatu si au ajutatu multu spre a incuragia pe locuitorii munteni”.
În 4 iulie: „O trupa de insurgenti a cercatu se strabata erasi catra Zlatna… Manzatu urmari pe acesta trupa vrajmasiu pana la Gura Ampoitiei, unde s’a incinsu o lovire. Insurgentii perdura unu capitanu dela husari si 6 omeni, noi n’amu perdutu nici-unu omu. In acesta afacere inca s’a distinsu centurionulu Juanu Munteanu si Amosu Frâncu”.
Şi în 25 iulie: „Prin curagiulu si perseverentia nostra inse amu batutu si respinsu una dupa alta pe vrajmasiu din cele cinci positiuni ale sale forte bine, l’amu scosu apoi chiaru si afara din Siardu (Şard - n.n.). Aici isi probara centurionii Juanu Deleanu, Amosu Frâncu, Nicolae Popa si Juanu Munteanu curagiulu loru de eroi in modu cel mai stralucitu”.
După revoluţie, în anii regimului neoabsolutist, a păşit pe trepte succesive ale carierei juridice. În 1860, este notar public, între 1861-1872 protonotar (secretar şef - n.n.) la Prefectura Zarand. În 1872, a fost numit judecător regal la Baia de Criş, de unde în 1876, prin desfiinţarea comitatului, a fost transferat la tribunalul din Miskolc (Ungaria).
În anii petrecuţi la Baia de Criş s-a remarcat printr-o luptă politică şi administrativă făcând parte din conducerea românească a comitatului în fruntea căruia era Ioan Pipoş (comite). Aici a îndeplinit conştiincios acea funcţie de protonotar al prefecturii, apoi vicecomite alături de Iosif Hodoş, cu care a colaborat în toate marile înfăptuiri care cinstesc numele lor.
În această calitate a depus o străduinţă deosebită pentru înfiinţarea Gimnaziului românesc din Brad, căutând a mobiliza comunele să contribuie cu sume de bani, el însuşi oferind aici o importantă donaţie. O mare energie a dovedit în cumpărarea prin licitaţie a moşiei unei proprietărese din Mihăileni, care a constituit o sursă importantă pentru fondul gimnazial. Pentru strădania depusă i s-a oferit un onorariu de 500 florini, pe care i-a refuzat, donându-i fondului gimnazial spunând: „N-am muncit pentru bani, ci pentru cauză. Văd aprinsă lumina care va lumina veacul meu… crească, înflorească”.
Acelaşi zel îl depune Frâncu, „om tăcut şi blând, de o rară cinste şi muncitor fără pereche”, şi în înfiinţarea şi construirea, în 1872, a Spitalului din Baia de Criş (primul spital din Zarand), unde avea să fie internat şi Avram Iancu spre sfârşitul vieţii. A fost un om de curaj, de sacrificiu, iubitor de neam, un OM pentru oameni în orice funcţie s-a aflat. A murit în 1891, la vârsta de numai 62 de ani.
Fratele său, Ioan Frâncu, avocat şi protofisc comitatens în Zarand, căsătorit cu Ana Adamovici, destinsă dintr-o generaţie de protopopi din Hălmagiu (judeţul Arad), a avut un fiu botezat tot Amos, deci nepot al tribunului de la 1848.
II. AMOS FRÂNCU, cel de la 1918, s-a născut în 28 ianuarie 1866, la Baia de Criş, comitatul Zarand (azi în judeţul Hunedoara). Deşi orfan, absolvă cu calificativul ,,eminent” Liceul Catolic din Sibiu, termină cu distincţie Facultatea de Drept din Budapesta, unde obţine şi titlul de doctor. După absolvire îşi deschide un birou avocaţial în Sibiu, fiind om de cultură (vorbea perfect trei limbi şi fluent alte patru) devine avocatul cu cea mai mare popularitate din oraş, unul din marii avocaţi ai Ardealului.
Din 1890 se stabileşte definitiv la Cluj-Napoca, având aceeaşi reputaţie şi prestanţă. „Deşi era cel mai tânăr (avea doar 28 de ani - n.n.), el este principalul conducător al grupului de avocaţi în vestitul proces al Memorandiştilor, din 1894, al Dr. Ioan Raţiu, preşedintele Comitetului Naţional Român. Felul în care a condus apărarea în procesul de răsunet european a afectat monarhia care a ieşit cu prestigiul ştirbit.
Temperamentul impetuos şi ataşamentul pentru cauza naţională s-au pus din nou în evidenţă în anul 1918. Evenimentul care îl proiectează în toată dimensiunea sa spirituală se leagă de idealul înfăptuirii unităţii naţionale a românilor de la 1 Decembrie. Tumultuos şi imprevizibil, se instituie într-un „factotum” preluând cu de la sine putere conducerea politică şi militară a Ardealului, devenind „tribunul moţilor” (cum îi plăcea şi pretindea să i se spună).
Astfel că în toamna anului 1918, când izbucneşte Revoluţia pentru dezrobirea naţională, din proprie iniţiativă, de la Cluj-Napoca, Amos Frâncu lansează un manifest către moţii din Apuseni şi Zarand, chemând la arme pentru „Unirea cu Ţara: Ca mâine, fraţii vor trece iarăşi Carpaţii! Să le netezim în arme drumul! În arme ne vom îmbrăţişa pe pământul Ardealului care va fi al ţăranului ce-l munceşte, al României ce-l păzeşte! La arme se ridică din morminte Horia la Bălgrad, Iancu la Ţebea, Axente la Blaj. Vă chem în numele lui Hristos. La arme!”. Îi cheamă pe moţi să se adune la Câmpeni, Abrud, Zlatna, Huedin, Brad, Hălmagiu, să constituie gărzi militare şi să pornească spre Cluj-Napoca şi Alba-Iulia pentru a prelua guvernarea Ardealului.
„În condiţiile în care, sub impulsul mişcării de autodeterminare, pe întreg teritoriul Ardealului se aleg consilii şi gărzi naţionale, sub imboldul lui Amos Frâncu… se înfiinţează la Cluj-Napoca, într-o adunare constituantă, Senatul Naţional Român ca organ al Consiliului Naţional din Arad, format din 100 de membri (jumătate civili şi jumătate militari), din toate părţile Ardealului. Adunarea alege pe Amos Frâncu ca preşedinte”, desfăşurând prin acesta întreaga luptă pentru Unirea cea Mare.
După îndeplinirea idealului pentru care a luptat: Unirea Transilvaniei cu România, se bucură de o imensă popularitate, însuşi Regele Ferdinand îl numeşte „locotenent al Armatei Române”, titlu cu care s-a mândrit toată viaţa. A fost ales şi deputat şi senator în Parlamentul României prin votul obştesc al moţilor, căci moţii l-au iubit şi respectat pe tribunul lor. Zece ani a condus, în calitate de avocat, un proces al lor cu stăpânul pădurilor din Munţii Apuseni (în urma Reformei agrare din 1923). A mers în fruntea lor la rege, la parlament, la presă, cerând dreptate pentru moţi.
„Sfârşitul vieţii pământeşti la 3 noiembrie 1933 a Dr. Amos Frâncu este apoteotic. Prin testamentul, comparat de unii cu cel al lui Avram Iancu, cere să fie înmormântat la Baia de Criş lângă părinţii săi… Ca o recunoaştere şi un omagiu pentru tot ceea ce a însemnat în conştiinţa naţională, Guvernul României i-a hotărât funeralii naţionale. După adunarea de doliu din Cluj-Napoca, cortegiul funerar străbate Apusenii cu râurile şi brazii încremeniţi parcă de durere.”
„Pe tot parcursul, Turda, Baia de Arieş, Câmpeni, Brad, s-au răscolit satele în frunte cu preoţii în odăjdii şi prapori întâmpinând cortegiul funerar îmbarcat în automobile. Plângeau moţii.” „În ziua de 7 noiembrie 1933, în prezenţa unei imense mulţimi, trupul neînsufleţit al tribunului coboară în pământul însângerat al strămoşilor din cimitirul comunei Baia de Criş, în imediata apropiere a monumentelor lui Horia şi Iancu de la Ţebea.”

Memoria posterităţii
Da! În cimitirul ortodox din Baia de Criş, în spatele pavilionului pentru parastase, se află mormintele familiei Frâncu: tatăl „IOAN FRÂNCU. Advocatu şi fostu protofiscalu alu Comitatulu Zarandu. Repausatu la 21 Martiu 1873 în etate de 38 de ani” scrie pe crucea acestuia. Iar mai jos, versurile: „Pentru drepturi şi dreptate / Care nu suntu pe acest pamentu / Ai lucratu pân-ce te-ai frântu / Susu la ceriu la Dreptate / Ce te-aşteaptă ce-ai cercatu / Prin spiritul tău curatu / MDCCCLXXIII”.
Pe altă cruce - fiul „Dr. AMOS FRÂNCU. Advocat, Tribunul Moţilor. Preşedintele organizaţiei militare din Ardeal în Revoluţia din 1918. 1866-1933 ”. Între ei, „Ana Frâncu, soţie şi mamă...” şi, desigur, ar mai fi fost scris şi altceva dacă timpul nu şi-ar fi pus amprenta asupra pietrei funerare. Cu satisfacţie aflăm că, din iniţiativa Primăriei locale, mormintele familiei Frâncu vor fi renovate în toamna acestui An Centenar, când se vor împlini şi 85 de ani de la decesul „tribunului moţilor” de la Cluj, care a fost apreciat şi de marele istoric Nicolae Iorga.
Concluzie: Prin Dr. Amos Frâncu, prin elanurile şi eforturile sale, Clujul s-a înscris activ în lupta întregului Ardeal pentru grabnica desăvârşire a Unităţii Naţionale la 1 Decembrie 1918.

Categorie: